„Nu aruncați cu pietre!”

     Dragii mei,
Am văzut acest titlu la o postare din partea unei profesoare care făcuse o activitate de Hallowen cu clasa la care era dirigintă. Am rămas fără cuvinte. Tot în ziua aceea am avut program plin la Universitate și într-o fereatră pe care am avut-o între seminariile de Pedagogie și Psihologie cu stundeții, am decis că trebuie să mă hrănesc, așa că am mers la Pizza Hut (era vis a vis) pentru un ceai și ceva de mâncare.
Acolo, șocul a fost și mai mare văzând cum cei care serveau la masă, purtau agățat în piept câte un schelete din plastic. Ba chiar tipa de la bar avea pălărie de vrăjitoare, iar deasupra scria cu litere mari „Happy Hallowen”.
Seara, mai să îmi cadă cruciulița de o am prinsă la sacou când la trecere de pietoni doi băieți îmbrăcați în costume hidoase așteptau un taxi care avea probabil să îi ducă la o petrecere.
Am auzit clopotele Bisericii din apropiere și mi-am făcut o cruce mare provocând probabil un șoc doamnei care era fascinată de costumele celor doi, dar dezgustată de mine.
Mesajul către doamna profesor care mă roagă să nu arunc cu pietre este următorul: Ba am să arunc doamnă! Că învățați o generație de copiii să considere anormalul normal și normalul anormal!

Aș vrea să vă întreb dragii mei, în special cei care folosiți zilnic rom-gleza ( adică jumătate din cuvintele folosite în vocabularul vostru sunt înlocuite cu sinonime din limba engleză ), dacă și americanii folosesc ca sinonime cuvinte românești?! Să vă spun un mic secret: 89,7 % dintre americani habar nu au unde este situată România pe harta lumii!
A devenit un sport național să împrumutăm , de la alții și mai ales să înlocuim ce ne aparține, ce am învățat, cu ce am crescut, pentru a părea importanți sau „cool” în ochii oamenilor.
Sunt sigur că se găsea posibilitatea unei activități în care copiii să recite câteva versuri din poeziile despre Toamnă ale bogatei literaturi române sau să facă un târg de roade sau pur și simplu să încercăm să pictăm cel mai frumos piesaj după ce în prealabil ieșeam în curte să ni se roșească puțin obrajii de la vântul rece și să luăm o frunză „ruginită” pentru a avea ca model.
Chiar nu mi se pare normal, eu ca formator de opinie, ca dascăl să prezint și să susțin o sărbătoare, care nu îmi aparține mie ca neam și mai ales promovează sadism, răutate, malefic, etc. Dar, ca de obicei, Religia în școală deranjează, însă costumarea copiilor noștri în demoni și mai presus de asta în căutarea unei distracții în aceste evenimente pare o normalitate.

     Dragii mei,
Am vorbit de foarte multe ori despre normal și anormal astfel că nu vreau să mă repet. Am ales să fiu de data aceasta scurt și la obiect în ce privește situațiile descrise mai sus. Oare când vom învăța că pentru a ne păstra identitatea ca neam trebuie să păstrăm ceea ce avem și să luăm de la alții pentru a susține ce avem nu pentru a înlocui. Dacă eu preiau un concept de pedagogie de la părinții pedagogi ai secolelor trecute cum avem pe Piaget sau Vîgotski asta nu înseamnă că trebuie să înlocuiesc cu ce am ci pur si simplu să pliez pe ce am pentru a ajunge la un ideal educațional. Educația nu se face cu împrumut indiferent despre ce fel de educație vorbim. Se face cu ce ne aparține la care adăugăm, doar dacă e nevoie, concepte din altă parte.
Avem tradiții, care nu apațin într-adevăr creștinismului, pentru noaptea de dinaintea Sfântului Andrei și poți dacă ești pasionat de așa ceva, să te raportezi la ce este românesc, fie el și în afara Bisericii. Pentru ce preiei ceva, pe care culmea nu îl înțelegi, despre care nu cunoști absolut nimic, doar pentru a putea fi în „trend” cu ceilalți?!
Omul nu este făcut să fie „în trend” ci are libertatea de a fi diferit. Mai bine să alegem să fim diferiți printr-o continuitate de tradiții, bucurii reale, zâmbete, socializare directă decât să alegem să fim la fel cu ceilalți din afara noastră, deoarece ei sunt într-adevar în afara noastră.

Sintagma folosită ca titlu am pus-o special, pentru că prefer în astfel de cazuri să arunc cu pietre, chiar dacă nici eu nu sunt fără de păcat și de multe ori mă pierd într-o mulțime care este la fel. Dar încerc să mă mențin diferit de ceilalți, fiind român și creștin.
În speranța că mesajul s-a citit printre rânduri rog pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască tutror puterea de a fi diferiți într-o lume care din zi în zi devine la fel.

Asist. Univ. Drd. Teolog Alin Bolboașă Șofaru,
  Facultate de Psihologie și Științele Educației,
  Univeristatea din București