Acasă Interviu „Consilierii PNL încearcă să își facă treaba cât mai bine și să...

„Consilierii PNL încearcă să își facă treaba cât mai bine și să facă o opoziție constructivă”

384
DISTRIBUIȚI

Interviu cu liberalul IONUȚ COMĂNESCU, președinte al TNL OLT

         Ionuț Comănescu este un tânăr venit oarecum recent în mișcarea liberală de la Olt. Nu stă degeaba, iar într-o perioadă extrem de scurtă a reușit să se facă destul de cunoscut. Atât în interiorul structurii căreia îi aparține, cât și dincolo de sediul județean Olt al PNL.
Atent la ceea ce se întâmplă, întotdeauna pe poziție, dinamic, Ionuț Comănescu a devenit un reper al opoziției oltene. Una care astăzi se caută pe sine, aflată la vremea încercărilor…

Pe seama ultimelor evenimente politice petrecute la nivel central, dar și local, despre tendințe și așteptări, într-un interviu, reporterului de serviciu, Ionuț Comănescu îi răspunde prompt unui set de întrebări de intensitate medie…

 

– Te-a surprins plecarea lui Dan Stana la ALDE?
– Sincer, da! Domnul Stana era unul dintre liberalii foarte vechi și nu mă așteptam ca dumnealui să demisioneze din Partidul Național Liberal. Dumneavoastră vorbiți de plecarea la ALDE, dar din câte cunosc eu, deocamdată nu a luat nicio decizie referitoare la viitorul lui politic.
– Dacă mâine vei fi ofertat de Mihai Niță și ți se propune o funcție care îți provoacă insomnii accepți să intrii în detalii?
– Nu se pune problema ca eu să plec din PNL, indiferent ce și de unde mi s-ar oferi. Mă simt foarte bine în PNL, am reușit să formăm un grup compact și omogen și cred cu tărie că vom reuși să ne ridicăm la nivelul așteptărilor electoratului de dreapta din județul Olt.
– În Consiliul Local Slatina s-a semnat un protocol de colaborare între PSD și PNL, iar el nu e făcut public deocamdată?
– Nicidecum! Consilierii PNL încearcă să își facă treaba cât mai bine și să facă o opoziție constructivă. Dacă vă uitați pe hotărârile de Consiliu Local veți vedea că la cele inițiate de PSD, unde noi am considerat că sunt probleme și că se acționează împotriva intereselor slătinenilor, consilierii PNL Slatina au avut luări de poziție și au votat împotriva acelor proiecte.
– Pe cine vezi viitor președinte al PNL în cazul în care la recursul de la Înalta Curte Ludovic Orban nu mai primește achitare ca la instanța de fond?
– Sunt ferm convins că domnul Orban va fi achitat și la Înalta Curte de Casație și Justiție din moment ce a fost achitat în prima instanță, așa că nu se pune problema unui înlocuitor. Chiar dacă, prin absurd, presupunem că ÎCCJ ar întoarce decizia, PNL are destui oameni valoroși și experimentați și nu ar fi o problemă să se găsească un lider.
– Care e poziția ta față de referendumul privind schimbarea numelui județului Olt?
– NU sunt de acord cu schimbarea numelui județului Olt! În primul rând pentru că această schimbare va duce la foarte multe probleme de natură juridică pentru cetățeni și va fi o cheltuială în plus pentru persoanele juridice (cheltuială cu schimbarea ștampilelor, formularelor tipizate etc) și pentru instituțiile statului. În al doilea rând, nu văd oportunitatea acestei inițiative. Consider că în județul nostru sunt alte lucruri mult mai importante care ar trebui să aibă prioritate, ca de exemplu: extinderea sistemului de canalizare în toate localitățile din Olt (doar aproximativ 30% dintre gospodării au canalizare), extinderea sistemului de alimentare cu apă și gaz, infrastructura rutieră, care în județul Olt lasă mult de dorit mai ales în zona rurală etc.
– Militezi împotriva proiectului propus de municipalitate privind parcările rezidențiale. Corect! E drepul tău la opinie… Dar cum vezi tu rezolvarea acestei situații?
– Am fost împotriva acestui proiect încă de la bun început. Consider că acel proiect, în forma în care a fost redactat și afișat pe site-ul Primăriei Slatina, nu poate fi aplicat din mai multe motive. Singura soluție ar fi ca primarul să își țină promisiunile făcute în campania electorală din 2016 și să construiască acele 2000 de noi locuri de parcare. Văd că în orașele dezvoltate se construiesc parcări subterane și supraetajate și cred că ar reprezenta soluția cea mai bună și pentru Slatina. În felul acesta s-ar economisi spațiu și s-ar salva și eventualele spații verzi sacrificate de regulă la realizarea locurilor de parcare.
– Nu e periculos să pornești de la premisa că a fi pesedist e, aprioric, definiția răului?
– Nu am afirmat niciodată asta, numai că de ceva ani încoace, în jurul PSD-ului s-au format tot felul de grupuri de interese, atât la nivel local cât și la nivel național, care i-au determinat pe cei de la PSD să-și dorească cu orice preț să dețină puterea în această țară și să nu guverneze în interesul cetățenilor, ci în interesul propriu.
– Ce nu-ți place la modul în care conduce Ion Costel Moisescu PNL Olt?
– Domnul Costel Moisescu conduce PNL Olt de câteva luni și nu aș putea spune că în modul de manageriere al dumnealui a existat ceva care să mă deranjeze. Cred că de când a venit, a făcut multe lucruri bune și aș vrea în primul rând să mă refer mai ales la relația pe care o are cu organizațiile și la faptul că în scurtul timp de când este președinte, la Olt aproape s-a finalizat reconstrucția organizațiilor interne (TNL, OFL, OPV3).
– Te încumeți să ne dai astăzi trei nume de posibili candidați la Primăria Slatina pe care îi poate propune PNL din perspectiva viitoarelor alegeri locale?
– Este greu să avansăm nume acum deoarece mai este mult până la alegerile locale din 2020. Nu vă ascund faptul că eu îmi doresc să candidez la Primăria Slatinei, dar mai sunt și alți colegi care își doresc acest lucru și cred că fiecare are șansele lui. PNL va alege, așa cum este normal, în urma unor sondaje, candidatul care stă cel mai bine în preferințele slătinenilor. Până atunci, noi toți trebuie să ne facem treaba cât mai bine și să le demonstrăm slătinenilor că reprezentăm cea mai bună soluție de înlocuire a PSD-ului la Primăria Slatinei.

LĂSAȚI UN MESAJ