Acasă Actualitate „Eu cu cine votez…?”

„Eu cu cine votez…?”

325

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Amin
Hristos a Înviat!

Cred că textul pericopei evanghelice de astăzi trebuia pus pe bannerele de campanie!
Nu, nu aruncaţi  cu pietre în mine că nu fac politică în Biserică. Partidul meu nu este din lumea aceasta şi eu vreau să votez cu un candidat căruia tot mai mulţi oameni îi întorc spatele.
Am făcut până acum campanie electorală acestui Candidat, incomod pentru unii, la cârma sufletelor noastre deoarece eu nu îl vreau pe contracandidatul său, adică pe diavol, să îl las aşezat comod în inima mea.

Fraţi creştini,

Astăzi Biserica prin rânduirea acestui text din Sfânta Evanghelie de la Ioan ne trage un mare semnal de alarmă… Hristos este Lumina cea adevărată!
Pentru a ajunge să confirmăm acest adevăr trebuie să explicăm câteva aspecte:

Mântuitorul Hristos trece pe lângă un orb din naştere al cărui nume nu îl ştim şi este oprit de o întrebare pusă chiar de Apostoli: „Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?„ (Evanghelia de la Ioan, IX, 2).
Bineînţeles că noi nu puneam o astfel de întrebare, noi găseam imediat vinovat pe Dumnezeu şi mergeam mai departe – „l-a bătut Dumnezeu, săracu’!”, de parcă Dumnezeu ar sta toată ziua să bată la oameni nu să îi iubească fără limite.
Răspunsul Mântuitorului Hristos ne face să înţelegem planul măreţ a lui Dumnezeu cu noi şi mai ales cu ce mare atenţie se lucrează la mântuirea sufletelor noastre.
Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” – observăm că Mântuitorul Hristos confirmă acest plan a lui Dumnezeu de a mântui lumea chiar cu „jertfirea” acestui simplu om. Noi bine ştim că Dumnezeu atât de mult ne-a iubit încât pe Mântuitorul Hristos, Fiul Său îl trimite la moarte pentru noi.
Vă amintiţi cum ni se spune în referatul biblic că a fost făcut omul? „Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”. – (Facere II – 7).
Nu v-am pus degeaba să vă amintiţi acest moment din istoria umanităţii deoarece are profundă legătură cu Evanghelia de astăzi.
Omul orb de astăzi a fost făcut „incomplet” de Dumnezeu , pentru ca redând lui vederea, noi să credem.
Tina făcută de Mântuitorul din ţărână şi pusă pe ochii care nu au văzut lumina soarelui niciodată vine să completeze „lipsul” acestuia şi să i se redea vederea.
Acum să explic această idee uşor complicată: Omul este făcut de Dumnezeu din pământ şi astfel Mântuitorul Hristos Îl întregeşte pe acest om orb, tot cu pământ.
Gestul trimiterii la spălat este unul simbolic deoarece Mântuitorul ştia foarte bine „provocările” care urmau să apară.

„L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb”. (…)
„Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? „(…) Ioan, IX (13, 16)
Observaţi ce gândire limitată? Nu contează că aproapele nostru a fost orb şi acum vede. Marea problemă este că Mântuitorul Hristos l-a vindecat în ziua Sabatului, adică în ziua de odihnă. Ştiţi că Mântuitorul a mai avut astfel de „probleme” cu fariseii pentru vindecări făcute în ziua sâmbetei.
Într-adevăr potrivit decalogului adică celor zece porunci găsim la porunca a IV referire la ziua odihnei în care, în primul rând, trebuie să ne aducem aminte că ea este „ziua Domnului” şi trebuie să o „cinstim” pe ea, adică trebuie să aducem slavă lui Dumnezeu în această zi. Dar oare ce slavă mai mare se poate aduce lui Dumnezeu ca acel „Cred, Doamne” de la finalul textului evanghelic?
Pentru iudei, Mântuitorul Hristos era un simplu om. Am putea spune, ca să fim în tonul zilei de astăzi, că era singurul “candidat independent” care incomoda campania templului bazată mai mult pe ritualism.
Nu am să pun accentul pe discuţia dintre omul care a fost orb şi acum vedea şi fariseii deoarece ştim cu toţii că din punctul lor de vedere Hristos era deja condamnat la moarte, acum se căuta doar un motiv.
Mă interesează acest ultim episod vizual în care omul se reîntâlneşte cu Mântuitorul Hristos.

„(…) Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?
El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?
Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.
Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.” Ioan IX, 35 – 38
Ştim din text că omul care fusese orb a fost dat afară de “administraţia veche” şi acum era pe stradă probabil bucurându-se de „lucrul mâinilor lui Dumnezeu”.
Confirmarea că Hristos este Fiul lui Dumnezeu rămâne valabilă nu doar pentru omul vindecat ci şi pentru noi, deoarece cuvintele scrise de Evanghelistul Ioan: “Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.” pe mine m- au scos din casă şi mi-au îndreptat paşii astăzi spre locul unde merg să dau un vot de încredere lui Dumnezeu.

Nu L-am votat doar pentru următorii patru ani, eu I-am dat un vot pentru întreaga viaţă deoarece Dumnezeu rămâne singurul care îşi respectă promisiunile.
Dumnezeu este Cel care preferă să paveze inimile noastre cu iubire, nu cu beton. El asfaltează sufletul nostru ca să alergăm spre El, nu grăbiţi spre grijile lumeşti. Dumnezeu aduce “investitori” pe casnicii şi prietenii Săi, adică pe Sfinţi şi ne primeşte în audienţă în fiecare clipă a vieţii noastre nu doar în anumite zile pe săptămână.

Dumnezeu nu uită că este „primar” peste sufletele noastre, asta dacă îl alegem pe El, timp de trei ani ca după în ultimul să facă ceva pentru noi.
Omul orb a votat cu Mântuitorul Hristos şi a văzut lumina! Veniţi să votăm şi noi cu Dumnezeu! Amin!

Prof. Teolog. Alin Bolboaşă Şofaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here