Acasă Actualitate O, ce veste minunată!

O, ce veste minunată!

365
 
Datorez lui Alin Dorobanţu, din câte înţeleg, invitaţia neobişnuită pentru mine de a scrie în rândurile Ziarului de Olt, care a împlinit de curând, programatic, 12 ani de existenţă într-o înaltă zi de decembrie.
Poate, voi fi chiar competent în materie. N-am combătut noi, oare, aceleaşi teme? În repetate, interminabile discuţii? Aceleaşi moravuri? Rămâne de văzut, nu ştiu… Cert este că, aseară, m-a apucat o „tristeţe iremediabilă” (asemenea lui Topârceanu), fiind în ipostaza unui individ cuminte în faţa unui instrument ce ne fură minţile şi ne ocupă satrapic viaţa.
Pe toate televiziunile de ştiri, „deontologii” puterii şi ai opoziţiei deopotrivă duceau o luptă asiduă de „imbecilizare” a poporului, cu tehnici nu neapărat „deştepte” sau rafinate. Cât rafinament, uitasem totuşi!
În România tehnocrată, nu mai există putere şi opoziţie, drama de la Colectiv ducând la căderea guvernului (voită şi cu sprijin din interior, spun eu) şi a lăsat în offside deopotrivă, combatanţi şi opozanţi cu tot cu alianţele lor de rigoare.
Curios, totuşi, cum două cabinete cad în decurs de 4 ani în faţa presiunii străzii fără a negocia! Dar, asta face obiectul altei discuţii!
„Eternă şi fascinantă” ţărişoara pare să trăiască mai mult pe bază de trecut decât din prestaţia contemporană. Suntem ţara lui Cioran, a lui Eliade, a lui Brâncuşi sau Ionescu (pe care i-am renegat decenii întregi), suntem Belgia „Orientului” – vezi Constituţia de la 1866 şi capitala cu titlul de „Micul Paris”, dar azi cu ce ne lăudăm? Cu ce rupem gura târgului?!
Avem valori unice – cum zic unii melancolici cuprinşi de un patriotism redundant – dar suntem sabotaţi, condamnaţi la anonimat, de un mapond ostil (nu se ştie de ce).
Dar, să revenim la oile noastre, cum zice franţuzul! Tocmai de noi, de oi, este vorba…
Priveam consternat, cum spuneam anterior cum un deputat din parlamentul ţărişoarei, într-un exerciţiu de imaginaţie a depus o iniţiativă legislativă semnată de alţi 29 de colegi mioritici (de toate coloraturile) prin care instituie cu titlu de lege, numărul de câini pe care îl poate deţine legal, un cioban, în jurul stânei sale. Iar unii dintre aceşti semnatari, sunt de la noi, fiind trimişi în 2012 de „Oltul Puternic”. Ce ironie a sorţii, totuşi!
Putem afirma, sine ira et studio (n.n. fără ură şi părtinire) că s-au rezolvat toate problemele economico-sociale ale ţării, PIB-ul a crescut subit, sistemul educaţional şi cel de sănătate au devenit performante peste noapte etc.
Nicidecum… A nu se confunda Finlanda cu România! Şi, totuşi, peşest, pe lângă această ineptă iniţiativă s-a mai trecut un proiect al pensiilor speciale ale aleşilor noştri ce dau dovadă de abnegaţie în acest demers de-a dreptul ipocrit al domniilor lor, fix la Camera Deputaţilor, for decizional aici. Nu e prima şi ultima oară când, se pare că poporul acesta placid îi va înţelege…
Dar, cu ciobănescul mioritic ce aţi avut, dragi lobby-işti şi vânători deputaţi, spun, totuşi, revoltat fiind?! Vreţi să faceţi uitată şi Mioriţa cu ai ei ciobănaşi (vrâncean, moldovean şi ungurean) ce stăteau demni în faţa fatalităţii? Suntem, se pare, defetişti, dar nicidecum trişti, iar poporul ăsta de mioritici se pare că se trezeşte, căci nu-şi poate uita trecutul mistificând prezentul şi primejduindu-şi viitorul.
Iar noi, slătinenii, ca şi alţii la nivel comunitar, avem „vânătorii” noştri prin parlamentul ţărişoarei, avem câinii noştri „tomberonişti” pe străzile oraşului, pe care îi putem strămuta cu succes în vârf de munte, căci administraţia se pare că nu răspunde nevoilor administraţilor, incapabilă fiind. Putem, oare, să-i suspectăm de ceva?
Desigur, nu e politically corect să vorbeşti despre prostie, pentru că simpla menţiune a temei îi face pe unii să se simtă jigniţi. Dar, în acelaşi timp, ca şi cetăţean onorabil şi responsabil nu poţi să nu te revolţi în faţa unei evidenţe artificial creată, căci corpul social are cerinţe, are doleanţe ce nu cadrează cu un comportament tipic refractar al guvernanţilor.
Ori, o bună guvernanţă presupune o interdependenţă în relaţia guvernant-guvernat la nivel identitar şi nu poziţii antagonice. În teorie, e seducţie, dar practica exersată cu suficientă imaginaţie de mai marii zilei, se pare că ne omoară. Şi, astfel, sistemul devine schizoid, corpul administrativ e cuprins de „apoplexie la margini şi paralizie la extremităţi”, comportamentul iresponsabil al Alesului local, perpetuat în degenerescenţa lui. Iar acest comportament egocentric şi dispreţuitor al Alesului se poate găsi în toată splendoarea lui, din vârf de munte şi până la şes, în mai toate comunităţile locale.
Nici Slatina, oraşul lui Ionescu (maestrul teatrului absurdului), nu face excepţie de la această tristă şi fatalistă regulă, aceeaşi butadă neaoş românească. Un dispreţ fantastic faţă de cetăţean, un soi de egoism ieşit din comun şi incapacitatea de conştientizare a faptului că binele particular este indiferent la ideologii sau experienţe private, dependent de binele comun.
Şi nicăieri nu se văd lucrurile astea mai bine decât în perioadele electorale. În fapt, politicienii care îşi dispută administraţia oraşului sunt singurii care vorbesc despre oraş ca un întreg, o comunitate. Şi o fac necredibil, cabotin şi ipocrit. Şi, totuşi, câştigă simulacrul de competiţie electorală pentru că nu e Nimeni să încerce să sancţioneze Demagogia trezită şi plictisită a discursului din politica locală, asta, în cazul fericit de a avea parte de un discurs! Gândiţi-vă repede la numele a trei oameni din Consiliul Local! Îi puteţi numi? Aveţi idee ce fac acolo? Cum iau decizii pe bugete de milioane de euro ale oraşului? Ce îi mână în luptă?
Ceea ce încerc să spun, că primul pas spre „sufletul” oraşului e politica, dar cea participativă, reactivă, autentică, făcută de oameni demni, capabili, întregi la minte şi la trup. Afirmarea deşănţată a unora în spaţiul public trebuie să înceteze, iar noi toţi, să conştientizăm că trebuie să fim Altfel, căci a tinde spre normalitate presupune a fi, în primul rând, anormal de normal sau autentic…
Iar fenomenul se întâmplă ori de câte ori indivizii sau colectivităţile traversează o criză de conştiinţă, reinventându-se valori, noi trăsături. Seducătoare şi frecventabilă ipostază, de altfel! Pentru o bună practică, în acest sens, nu avem nevoie de „vânători” de orice natură sau lobby-işti exponenţi ai unor conjuraţii economico-financiare, ci de câinii noştri care să întoarcă turma.
Conform textului de lege, debil, anterior enunţat, la şes, (adică, la noi) turmei îi este de trebuinţă un singur câine.Ţării, cu siguranţă, mai mulţi, căci, altfel, în forul legislativ, dacă acum 10 ani număram ouă, acum numărăm oi (cum spunea cineva), iar noi vom sfârşi prin a număra cel mult boi. Plai cu boi, vorba maestrului Dinescu!
Pentru a preîntâmpina asta şi a trece cu succes de aspectul satiric, trebuie să facem de pază prin rotaţie, într-un exerciţiu democratic fervent, ce-i drept!
 
Horia Răduinea
Miercuri, 16 decembrie 2015

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here