Acasă Cultură Biblioteca Județeană nu e… județeană!

Biblioteca Județeană nu e… județeană!

56
 
Din păcate, unele instituții publice din județul Olt sunt orice, mai puțin obiective de interes public, cu adresabilitate către cei care plătesc conștiincios impozite și taxe. Un caz la îndemână este cel al Bibliotecii Județene „Ion Minulescu” din Slatina, instituție subordonată Consiliului Județean Olt, condusă de Florian Cîrstea.
Împotriva titulaturii, a menirii sale, acționează chiar angajații de aici. O ispravă a celor din această instituție, demnă de consemnat, s-a petrecut săptămâna trecută, când un cetățean al judeţului Olt, cu domiciliul într-o comună limitrofă Slatinei, a fost refuzat atunci când a vrut să împrumute o carte de beletristică, din literatura şcolară obligatorie, pe motiv că nu are domiciliul în municipiul Slatina.
În acest caz, conducerea Consiliului Județean Olt trebuie să facă ceva! Fie să schimbe numele instituției în biblioteca municipală, ocazie cu care poate chema și un sobor de preoți, fie să meargă la sursă, pe această poveste autentică, și să vadă de ce Cîrstea și ai lui au devenit spaima județului. A oamenilor care vor să citească, în plină epocă a internetului, o carte adevărată.

1 COMENTARIU

  1. Domnule Dorobantu,
    Mă bucur că există cineva care sa acorde interes unui fapt care sa aiba drept „ personaje principale ” CARTEA si BIBLIOTECA.
    Merita discutat despre precaritatea fondului de carte , in format clasic sau electronic, (in)existent in bibliotecile scolilor si Biblioteca Judeteana.
    Majoritatea profesorilor culeg informatii din carti compilate si plagiate de diversi “autori”( unii chiar “univesitari de prestigiu”). La randul lor unii profesori produc carti plagiate dupa plagiatori. Apoi, acestea sunt achizitionate de biblioteci. Unii autori au chiar “doctorate”. GRIP are numeroase exemple.
    Slatina are resursele necesare procurarii cartilor esentiale de la sursa.
    Slatina are elevi, parinti si profesori excelenti. Elevii merita mai mult decat o tinerete petrecuta in meditatii “ pe baza de variante”.
    Slatina DUCE LIPSA de management performant in EDUCATIE si CULTURA. Nu regasesc , cu o singura exceptie, vreun candidat la fotoliul de primar care sa aiba opinii despre asemenea probleme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here