Acasă 7 zile 7 zile în subsidiar

7 zile în subsidiar

233
DISTRIBUIȚI
De ce nu candidează Ştirbu?

În PNL Olt are loc o competiţie internă pentru desemnarea candidatului care să fie liberalul înscris, finalmente, în cursa pentru Primăria Slatina. Din păcate, cei patru nu reuşesc, deocamdată, să provoace o stare de spirit convingătoare decisiv la nivel municipal. Brătoi, Buliteanu, Ciauşu şi Căruntu au până acum de partea lor doar o campanie de notorietate, la baza căreia, deşi se lucrează, nu e de ajuns pentru a câştiga bătălia finală, cea din iunie 2016. În aceste condiţii, cu o notorietate beton, făcută în decursul timpului, cu o imagine bine conturată în opinia electoratului din Slatina, e firesc să te întrebi de ce nu candidează, pentru funcţia de primar la Slatina, co-preşedintele PNL Olt, Gigel Ştirbu? Ar avea în faţă o experienţă de viaţa unică, iar o astfel de şansă, în care puterea să fie slăbită, aşa cum este la Slatina în prezent, întâlneşti doar odată la 87 de ani. Atât cât îi ia cometei Halley să revină pe bolta cerească, în zona de vizibilitate pământeană.

Două autospeciale pentru un dulap în flăcări

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” al judeţului Olt au fost solicitaţi să intervină sâmbătă, 4 iulie, în jurul prânzului, în municipiul Caracal, pe strada Intrarea Buzeşti, bloc B2, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament de la etajul patru. La faţa locului au fost mobilizate, în cel mai scurt timp, forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului Caracal, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. În momentul sosirii forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta mocnit, la un dulap aflat în holul apartamentului, cu degajări mari de fum. În apartament se aflau patru persoane, care au fost intoxicate cu fum. O posibilă cauză a incendiului poate fi un grătar aprins în casă. În rest, niciun mort, spectacol de lumini şi sunet al pompierilor, lume multă, totul ca la Caracal, acolo unde minunile se ţin lanţ, iar incendiile adevărate nu mai sunt ce au fost odinioară….

Rădiţa Piroşca n-a învăţat nimic…

Acum vreo trei săptămâni, cu discreţie, Ziarul de Olt îi atrăgea atenţia doamnei Rădiţa Piroşca, directorul de la Direcţia Copilului Olt, despre modul excesiv în care, într-un sat mai mare, cum este Slatina, foloseşte, în interes personal, maşina instituţiei. Timpul a trecut. Între timp, DGASPC a premiat tinerii talentaţi din centrele de îngrijire, în cadrul unui spectacol desfăşurat vineri, 3 iulie 2015, sub egida „Toţi diferiţi, toţi egali”. Au participat vreo 80 de copii, iar până la urmă evenimentul s-a vrut şi a reuşit în mare parte să fie un fel de serbare de sfârşit de an. Imediat, a doua zi, Rădiţa Piroşca, obosită după declaraţiile date pe seama evenimentului, cu o zi mai devreme, s-a dus, dis-de-dimineaţă, la masaj. La salonul unde merge doar lumea bună. Dacă vă întrebaţi, cu siguranţă, deja aţi ghicit şi aţi luat un premiu: cu maşina instituţiei, evident. Cum ar spune cineva: „Ce… aia mea!“ Doar doamna este director, partidul e la putere, sondajele lui Pieleanu dau ameţeli. În concluzie, merge! iar dacă se sesizează cineva şi nu se bagă în conserve, borcane şi alte achiziţii publice, e nimic… semnificativ.

Consiliul Judeţean le dă bani. Ei, tot cu mâna întinsă

În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Olt din luna iunie 2015, din bani publici, pentru biserici din cultul ortodox, deşi în judeţ sunt şi alţii cu alte vederi, au plecat la 115 parohii din teritoriu zece miliarde de lei vechi. Sumele sunt alocate pentru lucrări curente şi vor fi justificate până la ultimul leu de către preoţii beneficiari. Singurii care s-au opus au fost consilierii judeţeni aleşi pe listele PDL, în timp ce, ca pe vremea USL-ului, liberalii au votat cot la cot cu pesediştii. Prea multă, totuşi, dărnicie afişată faţă de cei care, în raporturile lor cu societatea, rar de tot, meteoric, chiar, dau ceva la schimb, ori de câte ori li se cere şi altceva decât pilde din învăţătura lui Dumnezeu. Şi nu am amintit nimic despre necunoscutele din „cutia milei“, despre preţurile practicate la înmormântări, despre pământurile bisericii, muncite în mare secret de către beneficiarii banilor de la CJ Olt.

Ion Prioteasa, primar interimar la Scorniceşti…

Chestia cu viceprimar cu atribuţii de primar e o epidemie în expansiune prin judeţul Olt. După Sprîncenata, Brebeni, Coteana, Milcov, Slatina, boala s-a răspândit şi la Scorniceşti, acolo unde scaunul de primar e vacant prin încetarea relaţiilor contractuale de muncă ale lui Cătălin Davidescu, cel dovedit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Aici, primar interimar a ajuns, cum altfel nici nu se putea, Ion Prioteasa, actualul viceprimar al oraşului. Ancorat în realitate, mai puţin politician decât a fi om, fără patimi şi interese de grup, cel în cauză e o soluţie bună, singura care putea fi adoptată pentru ca, din perspectiva administrativă, în Scorniceşti lucrurile să meargă corect până la balamucul din vara viitoare. Atunci când aici se anunţă cea mai spectaculoasă competiţie electorală din… Oltul puternic!

Mai multe belele, un singur fost procuror

Acum un an, Iacob Niculăiţă era procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal. Acolo unde îi exploda în faţă o cauză penală cu el făptuitor într-o pricină cu luare de mită, pretinsă şi însuşită pentru a face acţiuni în sensul scutirii unor persoane de la rigorile legii penale. Dosarul şi-a urmat cursul, iar la începutul anului Curtea de Apel l-a trimis pe fostul magistrat trei ani după gratii. Şi belele sale nu se opresc aici: ANI s-a găsit să constate în dreptul său o avere nejustificată de aproape o sută de mii de euro, pe vremea când magistratul intermedia nişte şpăgi mărunţele de 5-6 mii de euro. Împotriva deciziei luate de cei de la Integritate, Niculăiţă poate face contestaţie, dar dacă o va pierde nu are decât să bage mâna în buzunar şi să achite dauna – obiect al cauzei…

Mitel Niculescu a fost un clarvăzător. Poate se bagă şi la numerele de la Loto…

Acum vreo trei luni, deputatul Dumitru Niculescu de la Caracal, ales pe listele PPDD, se transfera politic de la defuncta sa formaţiune la UNPR. Unii chiar s-au supărat pe el. Puţini. Foarte puţini la număr. Alţii, nici măcar. Timpul a trecut, iar astăzi deputatul Niculescu se dovedeşte a fi fost un clarvăzător. Altfel, nu se explică ceea ce s-a petrecut acum câteva zile, atunci când întreg partidul domniei-sale a fuzionat cu… interesul naţional al lui Gabriel Oprea, premierul României pe perioada absenţei din prim-plan a lui Victor Viorel Ponta.

Diana Giorgiana Monete, o puştoaică din Slatina tare la Festivalul Tinereţii

În sfârşit, după ani şi ani, după Alina Emilia Dorobanţu, Oltul se pregăteşte să mai lanseze încă o voce a muzicii populare. La Festivalul Tinereţii de la Mamaia, ce a avut loc la începutul lunii iulie, Diana Giorgiana Monete, elevă în clasa a VI-a la „Nicolae Titulescu“, în vârstă de 11 ani, a câştigat două premii. Nu e puţin, ba chiar încurajator, în condiţiile în care Oltul nu a mai lansat, pe segmentul ei de vârstă, nicio voce autentică, capabilă să producă aplauze sincere, la scenă deschisă. Mai trebuie spus, şi nu în ultimul rând: fetiţa aceasta este un produs al maestrului Marin Constantin, cândva dirijor la „Doina Oltului“. Altfel, puştoaica minune trebuie să demonstreze în continuare că are ce spune, că e capabilă de a urca pe acest drum, nu tocmai uşor, al afirmării în zona unde, dacă nu eşti bun, aproape nu ai nicio şansă.

La alţii, material de campanie. La Deveselu, reţeaua se extinde

Lucrările edilitare se desfăşoară la Deveselu într-un ritm care ar trebui să se întâlnească peste tot în ţară, dacă tot vrem să ajungem la nivel european, dacă, într-adevăr, ne interesează România de mâine. Există, şi trebuie spus deschis, o legătură intrinsecă cu scutul militar amplasat în localitate, dar meritele primarului Ion Aliman, un gospodar credibil, nu trebuie scoase din ecuaţia schimbării la faţă a comunei Deveselu. Aici, în prezent, se lucrează intens la etapa birocratică a extinderii sistemului public de canalizare. Şi asta în condiţiile în care numărul proiectelor de canalizare realizat în ultimii ani în judeţul Olt, abia dacă pot fi numărate pe degetele de la două mâini. Vorbind aici de reţele funcţionale, în sensul bun al cuvântului, şi nu de pseudosisteme care, deşi finanţate la greu, fie refulează, fie sunt bune doar dacă nu sunt folosite.

Statistici după Capacitate. Oltul, în prima jumătate…

Sunt date oficiale. Examenul de capacitate – sesiunea 2015 a devenit istorie. Oltul se află detaşat în prima jumătate, ocupând un onorabil loc 16 din 41 de judeţe. Un rezultat bun, o poziţie pe măsură, semn că încă se mai face carte pe aici, pe la noi. Doar un singur aspect este ciudat. Cel care defineşte, la nivel judeţean, titularii notelor de zece. La prima strigare după examenul propriu-zis, erau zece de… zece. În urma contestaţiilor a intervenit o problemă ciudată. Practic, numărul fruntaşilor aproape s-a triplat. În sensul că nu mai puţin de 26 de elevi au obţinut calificativul maxim. Aici, problema trebuie pusă cu seriozitate: de ce greşesc, iniţial, profesorii corectori? Sau, de ce mecanismul permite, în ansamblu, apariţia unor astfel de situaţii în care numărul elevilor beneficiari fericiţi ai unor contestaţii este, totuşi, unul cam mare?

Un mare miting pentru Ponta. Ce ar fi ca pesediştii olteni să stea acasă?

La început, informaţia a circulat doar pe surse. Între timp, ea a devenit veridică, după ce Ecaterina Andronescu a recunoscut că, sub forma unui scut în jurul lui Victor Ponta, cel care are nişte probleme lumeşti cu justiţia din ţara unde este premier, va avea loc un mare miting, la care îşi vor anunţa participarea (sic!) în jur de o sută de mii de oameni. Data, ora şi locaţia nu sunt, deocamdată, precizate. O astfel de acţiune ar fi un bun prilej pentru echipa PSD de la Olt să nu se mai evidenţieze, să nu mai fie prima pe ramură, la numărul de microbuze şi autobuze cu participanţi, trimise la Bucureşti. Experienţa tristă a ultimilor ani a arătat că, din păcate, nimănui nu-i foloseşte să fie fruntaş pe ramură, atunci când e vorba de competiţia internă din PSD.

Un pahar cu apă rece: o pretenţie exagerată de la biserica ortodoxă

E caniculă. Oltul se topeşte. Şi, e normal ca la început de iulie să se întâmple aşa ceva. Autorităţi stânjenitoare încearcă să-i ajute pe cetăţeni cu presupuse corturi anticaniculă, amplasate besmetic, în interiorul cărora sunt doar… 40 de grade Celsius. În acest timp, cel puţin în Slatina, biserica ortodoxă nu găseşte, prin reprezentanţii săi, de cuviinţă, să aducă în faţa scărilor de intrare în incintele sale, un pahar cu apă rece, pentru un călător însetat. Lipsa asta de reacţie arată, încă odată, dacă ar mai fi fost cazul, faptul că în viaţa cetăţii unul dintre pilonii parteneri de bază ai românilor, în ultimul mileniu, cel puţin, a uitat să-şi atingă menirea esenţială: cea de apropiat al omului. Altfel, dacă în locul caniculei era vorba de o recepţie, de o masă festivă, cu siguranţă poporul mirean n-ar mai fi avut loc de atâţia preoţi pe metrul pătrat…

LĂSAȚI UN MESAJ