Marius Oprescu, la Înalta Curte. Martor pentru Liviu Dragnea

    70
    În dimineața zilei de 11 martie, instanța de fond de la Înalta Curte judecă un nou termen în dosarul „Referendumul”. Aici, printre alți acuzați se află și președintele executiv al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea. Acesta este judecat în baza unui rechizitoriu formulat de parchet în baza căruia se reține fraudarea referendumului privind suspendarea președintelui Traian Băsescu din iulie 2012.
     
     
    La termenul din 11 martie, la solicitarea avocaților lui Dragnea, vor fi audiați o seamă de martori ai apărării. Printre aceștia se află și Victor Ponta, președinte al PSD, alți lideri județeni care au coordonat campania din 2012, printre care se regăsește și prim-vicepreședintele PSD Olt, Marius Oprescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Olt.
    Depoziția martorilor din 11 martie este o completare a altor declarații de martori anterioare, semnate de Liviu Negoiță – primar Sectorul 3, Marian Oprișan – președinte PSD Vrancea, Constantin Niță – președinte PSD Brașov.
    Iată că, în PSD, după ce au fost pierdute alegerile prezidențiale funcționează solidaritatea în jurul liderilor naționali. Oare Ponta, Dragnea, ar veni martori și în cazul în care ar avea ceva de spus pentru un lider oarecare din teritoriu?
    Vă prezentăm, alăturat, extras din rechizitoriul întocmit de procurorul Lucian Papici, generator de insomnii pentru Liviu Dragnea și ceilalți 73 de co-inculpați trimiși în judecată, în aceeași cauză:
     
     
    „Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, acuzarea este obligată să-şi formeze convingerea cu privire la temeinicia ori netemeinicia învinuirii, precum şi dacă prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie.
    Într-o astfel de analiză, acuzarea reţine mai multe elemente probatorii cu caracter de certitudine, pe care le-a stabilit ca atare:
    – cu două săptămâni înainte de data desfăşurării referendumului, învinuitul Nicolae-Liviu Dragnea, secretar general al PSD, uzând de autoritatea şi influenţa sa în partid, conferită şi de calitatea de coordonator al campaniei electorale în cauză, a emis două adrese prin care înştiinţa şefii judeţeni/locali ai PSD, dar şi directorii de campanie aflaţi sub autoritatea lui, că trebuie „stimulată” prin mijloace ilicite participarea la vot în vederea obţinerii majorităţii calificate de 50%+1 care ar fi garantat validarea referendumului cu consecinţa demiterii preşedintelui ales;
    – în acelaşi scop al garantării validării referendumului şi demiterii preşedintelui ales, învinuitul Nicolae-Liviu Dragnea a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către eșaloanele subsecvente ale coordonatorilor județeni de campanie ai PSD/primarilor/activiștilor de partid;
    – profitând de autoritatea şi influenţa sa în partid, învinuitul Nicolae-Liviu Dragnea a trasat sarcini unor apropiaţi ai săi (membri PSD din judeţul Teleorman, unde îndeplinea funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean) să facă tot ce le stă în putinţă, inclusiv prin încălcarea prevederilor legale, pentru a scoate oamenii la vot pentru îndeplinirea pragului de participare de 50%+1. Probatoriul administrat în cauză conturează imaginea unui demers amplu, iniţiat şi coordonat de învinuit în virtutea autorităţii şi influenţei pe care i le conferea poziţia în partid, prin care s-a urmărit atingerea unui obiectiv politic prin folosirea unei game variate de instrumente interzise de lege. Din analiza de ansamblu a mijloacelor de probă rezultă că învinuitul este autorul întregii activităţi descrise în rechizitoriu şi a transmis fie în mod nemijlocit, fie prin intermediul altor persoane, solicitările prin care îşi folosea influenţa în scopul atingerii folosului necuvenit.
     
     
    Astfel, din declaraţiile martorului Ciubotariu Dan Ionuţ şi din procesele verbale de redare a convorbirilor rezultă că Nicolae-Liviu Dragnea gestiona tot procesul de comunicare cu persoanele implicate în campanie electorală şi cunoştea conţinutul mesajelor transmise, atât prin intermediul adreselor transmise, cât şi prin intermediul sistemului informatic. De altfel, mesajele îl menţionează în mod expres pe învinuit, iar acesta nu a negat în nici un moment pe parcursul campaniei electorale calitatea de autor al acestora. Mai mult, conţinutul mesajelor scrise se suprapune cu solicitările transmise în cursul aceleiaşi zile în mod direct de învinuit în cadrul convorbirilor telefonice interceptate, fiind evident că ele au acelaşi autor.
    În aceste condiţii, nu poate fi reţinută ipoteza potrivit căreia o persoană neidentificată care activa în cadrul secretariatului general al partidului ar fi transmis în mod repetat mesaje în numele învinuitului şi fără cunoştinţa acestuia, prin intermediul canalelor oficiale de comunicare ale partidului, inducând în eroare persoanele implicate pe parcursul întregii campanii electorale. Încercarea de a acredita această variantă urmăreşte în mod vădit denaturarea adevărului în scopul de a înlătura răspunderea penală a învinuitului, în considerarea poziţiei de autoritate pe care o deţine în raport cu ceilalţi martori, astfel încât nu poate fi avută în vedere la stabilirea situaţiei de fapt.
     
     
    Astfel, în practica instanţei supreme (Î.C.C.J., S.p. nr.  176 din 30.01.2012) s-a arătat că în situaţia unei infracţiuni de natura celei prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, săvârşită de o persoană cu un ascendent semnificativ asupra celorlalţi participanţi, actele de folosire a influenţei pot fi probate prin coroborarea probelor indirecte. Înalta Curte a mai reţinut, în acelaşi context, că nu poate fi primită apărarea potrivit căreia persoanele aflate în subordinea autorului infracţiunii săvârşesc acte ilegale în folosul acestuia fără ca el să îşi exercite influenţa. Acelaşi raţionament este aplicabil şi în speţă, astfel încât nu se poate reţine că, în lipsa unei activităţi de folosire a influenţei învinuitului, persoanele aflate în subordinea sa au acceptat să comită acte de fraudă de natură să le atragă răspunderea penală, fără a urmări obţinerea unui beneficiu, ci atingerea scopului asumat de învinuit. Mesajele transmise de învinuit au fost de natură să contribuie la convingerea persoanelor pe care le coordona că pentru a obţine o participare ridicată la vot este necesară folosirea oricăror mijloace, inclusiv a celor interzise de lege. Numărul extins de fraude identificate de organele judiciare, săvârşite în modalităţi similare şi care au toate acelaşi beneficiar politic, nu ar fi putut avea loc în lipsa unei protecţii implicite  şi în lipsa unui mecanism de coordonare de natura celui folosit de învinuit. În acest sens, trebuie remarcat că cele mai multe dintre secţiile de votare care fac obiectul cercetărilor în cauză se găsesc în judeţul Teleorman, unde învinuitul are calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean şi şi-a exercitat, în mod nemijlocit, influenţa prin solicitările adresate persoanelor responsabile cu campania electorală în acest judeţ, aşa cum rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor interceptate. Mecanismul de fraudare descris în rechizitoriu este similar celui identificat în alte patru dosare soluţionate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000, ceea ce demonstrează caracterul coordonat la nivel naţional al demersului. În fapt, intenţia de denaturare a rezultatului alegerilor nu putea fi iniţiată decât de către un lider al alianţei politice USL (în acest caz, înv. Nicolae-Liviu Dragnea), respectiv o persoană care, prin atribute derivând din funcţia ocupată într-un partid aflat la putere şi cu perspectiva reală de a accede la demnităţi importante în stat, putea să determine mediat, uzând de influenţa şi autoritatea sa, ca persoanele implicate în mecanismul pe care îl coordona să acţioneze în mod nelegal pentru a obţine în mod injust voturile alegătorilor, pentru atingerea ţintei pragului de participare de 50%+1 care ar fi avut drept consecinţă demiterea preşedintelui ales. În concluzie, apreciem că situaţia de fapt expusă are deplină acoperire în probatoriile administrate, care conjugate demonstrează, irefutabil, că înv. Nicolae-Liviu Dragnea, secretar general al PSD şi conducătorul campaniei electorale din partea aceluiaşi partid, profitând de autoritatea şi influenţa inerente funcţiei exercitate, a intenţionat să procure, prin interpuşi (coordonatori judeţeni, primari, militanţi ş.a.), foloase de natură nepatrimonială, respectiv voturile alegătorilor, în alte condiţii decât cele stabilite de lege. Comunicările transmise în diferite forme de învinuit persoanelor aflate în subordinea sa în ierarhia de partid cu privire la conduita pe care urmau să o adopte pe parcursul procesului electoral, precum şi organizarea şi coordonarea mecanismului descris anterior reprezintă acte de folosire a autorităţii şi a influenţei cu scopul de obţine prin mijloace nelegale creşterea prezenţei la vot şi, implicit, validarea referendumului pentru demiterea preşedintelui, de natură să aducă un beneficiu politic Uniunii Social Liberale. Aşa cum am mai arătat, persoanele cărora le erau adresate aceste mesaje se aflau în sfera de influenţă politică a învinuitului, împrejurare care rezultă fără nici un dubiu examinând poziţia acestora în ierarhia de partid, dar şi tonul imperativ al comunicării.
    Caracterul necuvenit al folosului rezultă din modalitatea în care acesta urma să fie obţinut, respectiv prin folosirea unor practici interzise în mod expres de normele referitoare la desfăşurarea campaniei electorale, protecţia datelor cu caracter personal şi a confidenţialităţii votului, exercitarea liberă a votului sau modul de desfăşurare a procesului de votare. Faptele descrise au creat urmarea prevăzută de lege, punând în pericol valorile sociale protejate de norma penală referitoare la încrederea publică în activitatea desfăşurată de partidele politice, care presupune lipsa oricăror acte de folosire a influenţei pentru obţinerea de foloase necuvenite.
    În acest context, este lipsit de relevanţă din perspectiva incriminării din art. 13 din Legea nr. 78/2000 dacă învinuitul a cunoscut sau nu felul concret în care foloasele nepatrimoniale (voturile alegătorilor) vor fi procurate, neavând importanţă, aşadar, dacă a ştiut elementele de detaliu ale activităţii infracţionale săvârşite ulterior de persoanele aflate în sfera sa de influenţă, în condiţiile în care a acceptat şi a solicitat în mod expres ca folosul urmărit să fie obţinut prin mijloace nelegale.  Aşa cum a învederat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în speţa devenită cunoscută drept „Trofeul Calităţii” (Î.C.C.J., S.p. nr.  176 din 30.01.2012), „infracţiunea imputată inculpatului este una de pericol, ceea ce înseamnă că pentru subzistenţa ei nici nu se cere ca beneficiul urmărit (n.n.: în acest caz, validarea referendumului de către Curtea Constituţională şi, deci, demiterea Preşedintelui României) să se şi fi realizat în fapt”. Aşadar, este nesemnificativ pentru existenţa infracţiunii dacă în final aceste foloase au fost obţinute sau nu, întrucât infracţiunea s-a consumat în momentul în care învinuitul şi-a folosit influenţa şi autoritatea în scopul de obţine pentru Uniunea Social Liberală un folos necuvenit”.

    rechizitoriu.pdf

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here