Acasă Actualitate Maimuţa românească

Maimuţa românească

234

Anul 2014: în Franţa se decide începerea procedurilor pentru implantarea primei inimi artificiale, în Coreea de Sud, a 5-a generaţie de Smartphone pare să implice întrebarea „Oare peste câţi ani ne vom putea teleporta folosind un telefon inteligent?”, în Germania se pun bazele inginereşti ale primului autoturism fără şofer, în Italia se lucrează la o pilulă care să anuleze alcoolemia din organismul uman, în doar câteva minute, iar în S.U.A, Monica Lewinski intră pentru a-şi reînnoi buletinul, ca să se poată ascunde încă 10 ani, departe de societatea care nu uită şi nu iartă.

Anul 2014 în România: sute de mii de tineri pică examenul de BAC şi merg la mare să se bucure de tinereţe; 5000 de muncitori bat ultimul cui şi sting lumina în fabrică şi merg la cârciumă să se dreagă; 10.000 de suporteri de fotbal se animă bine înainte de un meci naţional, urmând ca la finalul meciului să se anime pentru până a doua zi, seara. 1 milion de pensionari işi duc bătrâneţea în faţa micului ecran, neavând timp nici pentru copii, nici pentru nepoţi, ci doar pentru anunţul iminent şi definitiv al măririi pensiilor. Alt milion de adolescenţi îşi admiră pozele îndrăznete postate la discreţia publicului larg, nerăbdători să intre în ciclul experienţial al vieţii de adult. 100.000 de membri de partid îşi şterg cu mâneca balele izvorâte la anunţul că ai lor vor fi din nou la guvernare. 2 milioane de copii de români refuză să se mai nască, preferând să rămână în întunericul atemporal şi absolut, decât în lumina vieţii româneşti.

În tot acest timp, cercetătorii români caută soluţii de impozitare a vieţii fără înştiinţarea prealabilă şi fără capacitate de conştientizare în rândul contribuabilului, câteva brevete anticipând deja răsunătoarea invenţie în domeniul economiei. Economie dominată de termeni cocoţaţi undeva prin ultimele crengi ale copacilor, încât cei care îi caută, cum caută vulpea strugurii acri, fac accident vascular din cauza supraturării sinapselor domniilor lor. „La E-u-r-o te poţi uita, dar la MeTeO, ba!” ar zice un proverb de jargon politicianist, unul transmis pe care orală, adică pe aceeaşi cale pe care transmiţi banii care să îţi ateste o minimă pricepere sau o maximă pricepere atunci când habar nu ai ce oră era când ai coborât din copac.

Pentru că, vedeţi dvs., omul-această masură infailibilă a tuturor timpurilor şi a tuturor formelor de viaţă văzute şi nevăzute, OMUL nu este decât un animal nevoit să scoată colţii atunci când trebuie să-şi arate supremaţia, transformând totul în pradă, iar prada, în palmares. Şi culmea, că nu suntem contemporani cu Darwin, ci la sute de ani după teoria transformării animalelor în altfel de fiinte, iar cum Inchiziţia sau Religia nu mai reprezintă motive de inhibiţie în comportamentul uman, ei bine, în anii 2014, fiinţele evoluate îşi dau în petic!

Ştiu că veţi întelege aluzia, făcând raportări rapide la societatea din jur, dar dacă gândim mai profund, ajungem la o nouă teorie: România are aglomerări urbane de animale umane! România are jungle în care umiditatea şi presiunea atmosferică asupra portofelului sunt principalele sindromuri, zone urbane în care comportamentul urcă deseori în copac sau zone în care animalele umane îşi folosesc instinctul de împerechere adaptat condiţiilor sociale, ştiind cum să aleagă cel mai bun partener, pentru o viaţa în tihnă şi belşug. Dar, aşa cum spune cântecul, şi irineii plâng câteodată, mai ales atunci când mormonicile decid să migreze de lângă ei, cel mai probabil bazându-se pe mirosul fin, când fac astfel de alegeri.

Cunoaştem cu toţii zone iradiate de nimicnicia acestor creaturi, zone care, din păcate, contaminează în ultimul timp milioane de români, iar dacă ne vine cumva în minte maimuţa cu fundul roşu care îşi face veacul pe malul mării, într-o localitate cu nume de strămoaşă apropiată, ne dăm seama de ce era nevoie de astfel de manifestări neruşinate: pentru a demonstra, încă o dată, că ştiinţa nu e frate cu românul şi că în lanţul trofic, cea mai apropiată rudă a românului e coţomârla mondenă.

În cele din urmă, cutez să mă tem că avem o întreagă naţiune în fundul gol şi aşa cum mai fac unii dintre noi, mai neluaţi de valul necesităţilor umane, aproape am ajuns în situaţia să cred că „acolo unde nu e cap, nicio problemă, că e fund!” Atâta timp cât nu prea mai poţi face mare lucru folosindu-ţi capacităţile, trebuie să treci în tabăra opusă, adeptă a manifestărilor minimaliste în gândire, dar pronunţate în urlet. Asta dacă nu vrei să fii văzut drept ciudatul cartierului sau ăla care nu-şi bea cafeaua la bar, ca toţi ceilalţi.

Se întâmplă toate astea pentru că toţi vrem să avem, fără să oferim ceva. Se întâmplă asta pentru că suntem conduşi de specimene care ne arată copacul, în loc să ne deschidă cartea. Se întâmplă asta pentru că iubirea e o chestiune de moft, iar convingerea e o specie rară şi migratoare. Se întâmplă să ne admirăm atât de mult partea animală, încât uităm că tocmai aia e muritoare. Se întâmplă, de cele mai multe ori, să vrem copii frumoşi şi nu copii geniali. Se întâmplă să trăim într-o atât de mare ignoranţă încât un câine să fie plâns mai mult decât un om. Oare unde-i puritatea?

Prof. Gabriel Laurenţiu Pătraşcu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here