Acasă Editorial Folosiţi-vă de Toma!

Folosiţi-vă de Toma!

60

Să recunoaştem! Nu mai are rost s-o ţinem ascunsă! Situaţia e tristă. La doi ani după schimbarea puterii, cei care au girat-o la nivelul judeţului Olt ar trebui să se recunoască învinşi! Până acum, în judeţ nu s-a schimbat nimic, iar perspectivele pe termen scurt sunt aproape zero, iar mai departe nu se vede nici măcar gaura cifrei amintită un rând mai sus.

Vinovatul e greu de stabilit. Acuzaţiile se pot face uşor. Când ceva nu merge de la început, nu-i cere să pornească de la sine, atunci când sistemul se învecheşte. Rămân la ideea că intenţiile decidenţilor din PSD Olt, ale parlamentarilor trimişi sub această siglă la Bucureşti, au fost bune. Ceva acolo nu a mers. Probabil că oamenii ăştia l-au crezut prea uşor pe primul mincinos al naţiunii. Pe omul Victor Ponta.
Astfel, până acum n-au câştigat decât experienţă şi atât. Cu o singură promisiune făcută de Liviu Dragnea, cel care în public se declară adept şi susţinător al finanţării investiţiei Sălii Polivalente de la Slatina, nu se face primăvară. Cu un Şova ostil actualei structuri politice oltene, pentru a nu folosi, la locul potrivit, termenul corect „agresiv”, e prea puţin probabil să ai aşteptări care să conducă spre includerea judeţului Olt pe harta României.
N-avem şansă: Ghiţă de la Asesoft, bunul prieten al premierului, nu e de la Slatina, E din Ploieşti. Socrul aceluiaş personaj, senatorul Sârbu de la Timiş, n-a fost nici măcar în perioda stagiaturii preot la vreo biserică din judeţul Olt. Putem merge aşa mai departe şi să ne amintim de alte vremuri când Mircea Geoană era nostalgic după armata făcută la Slatina, printre tunuri şi ofiţeri binevoitori cu TR-ştii veniţi în provincie cu scrisori de recomandare de la minister.
Un judeţ abandonat, în care cele mai multe energii se consumă pentru salvarea aparenţelor. Că lucrurile nu stau aşa, că o să vină şi autostrada, că or să vină şi investitori, că  vor veni şi parcuri industriale pe islazuri comunale… nu mai crede nimeni. E o poveste terminată, dar nu în genul celor pe care le ştim din copilărie, atunci când, de fiecare dată ăla bun şi cuminte îi învingea pe ăia răii.
Jocul s-a terminat! Aproape că nu mai e de făcut nimic. Şi totuşi, aşa, ca o urmă de speranţă pentru recredibilizarea acestui peisaj sumbru, ar mai merita o încercare. Una prin care să se inventeze, aşa, din senin, o chestiune ce s-ar numi delegare de competenţe. Către Ion Toma. Omul ăsta, atunci când a avut pârghiile puterii politice în mână, din păcate nu şi pe cele administrativ-guvernamentale, a reuşit să pună în ordine Oltul şi oltenii. Haideţi să lăsăm de-o parte simpatiile faţă de unii, antipatiile faţă de alţii, să recunoaştem deschis că de pe poziţia de lider al grupului senatorilor social-democraţi, de pe cea de vicepreşedinte la nivel naţional, reuşitele acestui om politic erau trepte sigure, armate corespunzător, prin care Oltul începuse să urce singur spre o recunoaştere naţională.
Altfel, în lipsa unei voci autoritare la centru, toate scorurile astronomice obţinute la alegerile de orice fel ar fi ele, nu vor face decât concurenţă producţiilor record de ştiuleţi la hectar pe care le obţinea CAP-ul de la Coloneşti înainte de 1989.
Până atunci, toate demersurile propagandei de partid vor fi inutile. Oltenii sunt oameni mult mai inteligenţi decât îşi închipuie conducerea superioară de partid şi de stat. Capacitatea lor de a înţelege nu poate fi subestimată la nesfârşit. Într-o bună-zi va apărea ridicolul, iar împotriva acestuia, până acum, nu a fost înfiinţată o secţie specială, cu doctori tineri, dăruiţi total, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here