Nicolae Ţecu (sursă text: contributors.ro)
România trece printr-o perioadă istorică şi tumultuoasă. Se întâmplă multe lucruri importante, se spun multe şi se scriu multe. În acestă furtună politică şi mediatică doresc să formulez trei dimensiuni prin care să ne orientăm şi să atrag atenţia asupra unui obiectiv esenţial pentru dezvoltarea României: echilibrul puterilor în stat.
Cele trei dimensiuni pe care le consider de importante sunt (1) internaţională, (2) democraţie funcţională, stat de drept funcţional şi (3) economică/socială.
Obiectivul pe care îl propun indivizilor care îşi doresc ca ţara lor să dea înainte este echilibrul puterilor în stat. Consider că fără echilibrul puterilor în stat, toate celelate lucruri pe care indivizii bine intenţionaţi şi le doresc au şanse foarte mici de a fi realizate într-un timp cât de cât rezonabil, adică, la o scară mai mică decât cea istorică.
Îmi propun prin acest articol să încadrez situaţia României. Nu pretind că acest articol va captura toate aspectele problemei pentru că, de fapt, va încerca o simplificare. Iar această simplificare nu o fac cu scopul de a închide ochii la alte aspecte sau pentru a mă adresa unui public visceral. Simplificarea o fac în încercarea de a identifica ce aspecte sunt mai importante şi pentru a oferi un cadru în care să formulez un obiectiv. Obiectivul pe care îl propun este, după părerea mea, necesar şi realist pentru următorii ani.
Ceea ce se întamplă în România în momentul de faţă şi ceea ce s-a întâmplat în ultimii 25 de ani trebuie înţeles cu grijă. Altfel pot apărea frustrări şi neînţelegeri care pot fi uşor folosite împotriva majorităţii românilor. Succesul României, ca stat european şi modern, depinde de capacitatea unei părţi importante (nu neapărat majoritare) de a conceptualiza ce se întâmplă în România astăzi şi de lupta într-un mod inteligent pentru progresul României.
Prima dimensiune importantă este cea internaţională: România se află în intersecţia a trei plăci tectonice. Acest lucru a fost adevărat de-a lungul istoriei noastre şi nu se va schimba în viitorul apropiat. România se află prinsă între Vest (SUA şi UE), Rusia şi Orient. De-a lungul istoriei, unele părţi au fost mai puternice decat altele, dar România a fost mai tot timpul prinsă la mijloc.
Existenţa acestei situaţii este independentă de dorinţele românilor. Nu are importanţă dacă ne place sau nu, dacă ne convine sau nu. În momentul de faţă Vestul are în România interese economice (de comerţ, pieţe de desfacere, mână de lucru, etc.) şi energetice. Rusia are şi ea interese economice (dar de mărime mult mai mică) şi energetice (dacă controlează şi România, pe lângă Ucraina, poate şantaja Vestul şi mai mult).
Orientul este relativ slab în momentul de faţă: Turcia nu este încă o putere economică şi militară, iar China este încă departe de noi. Vestul doreşte să influenţeze România pentru a-şi proteja interesele sale, iar Rusia pentru ale sale. Amândouă parţile au interese “egoiste”. Nici una din părţi nu dă pe dinafară de altruism sau bunătate.
În ultimii 25 de ani Vestul a reuşit să işi promoveze interesele cu mai mult succes decât Rusia. Motivele principale au fost economice şi sociale. Vestul a avut mai mult de oferit din punct de vedere economic şi a promovat libertăţi individuale (de exemplu: posibilitatea de a călători şi munci în Vest, libertatea presei, ş.a.m.d.). România este parte a UE şi a NATO. Românii pot călători şi munci în Vest şi sunt plătiţi mai bine decât dacă ar munci în Rusia sau ţările adiacente ei. Serviciile secrete şi armata română sunt (sau cel puţin par astfel) mult mai integrate în structurile Vestului decât ale Rusiei.
Vestul va continua să lupte pentru interesele sale în regiune şi are avantajul realizarilor din ultimii 25 de ani, instituţii şi libertăţi individuale mai bune, precum şi o stare economică mai bună (SUA în principal, UE este încă un dezastru în desfăşurare). Slăbiciunile Vestului sunt în principal trei, în ordinea importanţei:
a) lipsa de maturitate socială şi politică a României,
b) starea economică dezastruoasă a UE,
c) lipsa de unitate politică şi socială a UE.
Cea de-a doua dimensiune este cea a democraţiei şi statului de drept funcţionale. Folosesc aceste expresii într-un sens larg. Ma refer la institutii ale statului care funcţionează şi în care arbitrariul este redus la minim (prin legi bune şi clare, care sunt aplicate tuturor şi a căror încălcare duce la pedeapsă). Mă refer la un parlament puternic, la un executiv puternic, la justiţie puternică, la apărare puternică şi la un cetăţean puternic. Mă refer la acea situaţie de fapt în care nici o instituţie nu le domină pe celelalte. De exemplu, nu consider ca fiind democraţie/stat de drept, o Românie în care un partid controlează tot (prin serviciile secrete şi intimidare). O astfel de Românie ar fi, în principiu, foarte asemănătoare celei comuniste.
Părerea mea este că în momentul de faţă există mai multă democraţie şi stat de drept decât acum 10 ani şi că s-au făcut progrese. Pe de altă parte situaţia se poate schimba în rău şi există grupuri semnificative care îşi doresc revenirea la un stat nedemocratic. Într-un stat cu adevărat democratic, în care legile sunt aplicate, puterea nu aparţine unui grup restrâns de oameni care devin supraoameni, ci este împărţită. Acest lucru este deranjant pentru cei care s-au obişnuit să fie privilegiaţi în faţa legii.
În fapt, în România are loc o bătălie (şi se desfăşoară de 25 de ani) pentru crearea unui stat de drept funcţional. Bătălia de zi are loc între majoritatea oamenilor politici, care reprezintă în parlament şi executiv reflexele corupte şi incompetente (vezi vara 2012, marţea neagră, coduri cu dedicaţie, minciuni pe bandă, ministri la închisoare, lideri politici care atacă justiţia, incomptenţa în administrare, etc.) şi o coaliţie reformistă formată din Vest şi grupuri de indivizi informaţi şi competenţi. Coaliţia de la guvernare se luptă pentru controlul tuturor institutiilor statului, chiar şi a celor care ar trebui să fie apolitice (de exemplu servicii secrete şi justiţia). Desigur, ni se spune că de fapt este o luptă pentru eliberare de “tiran”. Dar dacă stăm să facem o comparaţie a “regimului Băsescu” cu regimul comunist putem vedea o mulţime de televiziuni care vorbesc împotriva sa, putem vedea un parlament cu majortate covârşitoare împotriva sa, putem vedea oameni din toate straturile societăţii care înjură “regimul Basescu” pe stradă. Au uitat oare românii ce înseamnă dictatura?
Confruntarea dintre cei cu reflexe de control absolut, de partid-stat şi coaliţia reformistă nu este nouă (durează de 25 de ani). Este înverşuntă în momentul de faţă pentru că România a ajuns într-o stare de dezvoltare superioara: elitele politice corupte sunt trimise la inchisoare. Justiţia şi-a intrat un pic în drepturi şi procurorii, şi judecatorii au mai mult curaj să îşi facă meseria. Nu încerc să spun că nu există abuzuri sau greşseli, sau că n-ar mai fi lucruri de făcut. Mai sunt multe, dar trebuie să recunoaştem realitatea: s-au făcut progrese, iar aceste progrese deranjează anumiţi oameni care au profitat de pe urma unui stat slab. Aceşti oameni îşi joacă banii şi libertatea şi nu mă surprinde înverşunarea lor.
Cea de-a treia dimensiune este cea economică/socială. Mă refer aici la dezvoltarea economică şi socială a României. Mă refer la creşterea nivelului de trai şi a calităţii serviciilor. Mă refer la dezvoltarea pieţelor de capital, a serviciilor şi a industriei. Dar mă refer şi la o anume măsură de echitate socială, de libertăţi individuale, de responsabilitiati sociale. Mă refer la lucrurile care îi preocupa pe oameni în viaţă de zi cu zi.
Trebuie să observăm că şi aici s-au făcut progrese remarcabile. Nivelul de trăi al românilor a crescut foarte mult relativ la 1990. Românii sunt încă săraci raportat la Vest, dar sunt mult mai bogaţi decât erau acum 25 de ani. Mulţi români conduc maşini străine, au apartamente mai aranjate că mulţi oameni de pe pământ, îţi fac concediile în vest. De asemenea, mulţi români sunt foarte bine pregătiţi, atât în ţara cât şi în afară, şi îşi fac lucrul la standarde internaţionale.
Mai sunt încă multe de făcut. Avem nevoie de un învăţământ bun şi de un sistem de sănătate funcţional şi eficient. Avem multă inechitate socială. Avem nevoie să stopăm risipă banului public. Acestea sunt probleme care trebuie recunoscute şi remediate.
Mai sunt şi alte dimensiuni, dar consider că acestea sunt cele relevante pentru încadrarea problemelor României într-un mod care poate ajută indivizi foarte diferiţi să lucreze împreună. Nu doresc să rezolv aici problemele României, şi nici nu pot. Doresc doar să ofer un obiectiv care mie mi se pare necesar pentru progresul României şi care, dacă este atins, poate oferi soluţii pentru unele din problemele României.
Aş vrea să subliniez diferenţă dintre obiectiv și dorinţă. Obiectivul este un tel asumat care poate fi atins şi care este măsurabil. Dorinţă este o sumă de ţeluri mai mult sau mai puţin realizabile, de viziuni, de aspiraţii. Dorinţele sunt lucruri după care tânjim și care ne fac să ne simțim comfortabil. Fiecare avem dorinţe în privinţa vieţii noastre şi a ţării noastre. Ne dorim poate o Românie Europeană, condusă de oameni competenţi, dezvoltată economic. Ne dorim poate o Românie mai echitabilă. Ne dorim poate o Românie mai creştină sau una mai ateista. Ne dorim poate să fim mai vestici sau mai estici. Dorinţele pot fi realizate doar în timp şi prin multe obiective.
Ca oameni avem înclinaţia să amestecăm dorinţele cu obiectivele şi să lăsăm dorinţele (de cele mai multe ori nerealiste sau nesustenabile pe termen scurt) să ne împiedice în realizarea unor obiective care sunt bune pentru noi. Un exemplu este dorinţă noastră de a avea suficienţi bani pentru a plăti toate facturile în fiecare luna. Este o dorinţă bună, pe care fiecare om ar trebui să o aibă. Dar de multe ori este nerealistă din motive obiective: economia se prăbuşeşte şi îmi pierd slujbă, fără să fie vina mea. Apoi vine un politician şi spune că dacă îl votez o să îmi dea un ajutor de şomaj mai mare şi bonuri de mâncare. Contra-candidatul vine şi spune că statul n-are de unde. Eu îl votez pe primul urmându-mi dorinţele, sperand ca o sa se ţină de cuvant. Politicianul, ca să se ţină de cuvânt, naţionalizează pensii şi îmi măreşte ajutorul de şomaj. Am împlinirea dorinţei mele pentru caăacum pot să mi plăesc facturile. Dar î acelaş timp, mă aşteaptă o mare problemă când ies la pensie. Acum sunt tânăr şi pot duce greul, dar ce mă fac la bătrâneţe când nici putere n-o să mai am şi nici pensie?
Doresc astfel să propun celor bine-intenţionaţi în ce priveşte dezvoltarea României urmatorul obiectiv pentru următorii ani: echilibrul puterilor în stat. Acest obiectiv se află pe dimeansiunea a doua şi este, astfel, mai abstract, decât lucrurile care influenţează atenţia românilor zi de zi (dimensiunea a treia).
În primul rand, acest obiectiv este necesar pentru dezvoltarea durabilă a României pe toate planurile. Avem nevoie de echilibrul puterilor în stat pentru evoluţia democratică a României. Dacă toată puterea se află într-o singură instuţie, singur partid, singur om, cum vom avea democraţie şi stat de drept? Dacă toată puterea este concentrată cum vom avea dezvoltare economică? Cum vom avea învaţamânt, sănătate, servicii şi industrie dezvoltată când promovaţi vor fi doar oamenii puterii? Cand toate deciziile sunt în mâna unui grup restraâns, cum vor investi investitorii străini? Şi cum vom produce noi bunuri cu valoare adaugată? Cum vom remedia inechitaăţile sociale? Cum vom produce suficient ca să plătim pensiile şi bugetarii? Singura categorie care beneficiază cu adevărat într-un stat neechilibrat este elita. Restul sunt masa de manevră duşi încoace în încolo pentru scopurile elitei.
Obiectivul este şi realistic: România a facut progrese enorme. Privit din perspectiva dimensiunii a două de mai sus, statul român nu mai este format dintr-un partid sau un om. Este un amalgam de interese care se bat cap în cap şi din care cetăţeanul român profită. Justiţia trimite la puşcărie politicienii corupţi. Presa vrea să vândă ştiri şi găseşte lucruri atractive, de exemplu scandaluri de corupţie, etc. Politicienii vor să fie aleşi şi promit oamenilor dezvoltare şi de voie şi de nevoie promovează lucruri necesare (să nu uitam cum s-au facut progresele în justiţie, cum mâna PDL a fost forţată să accepte un DNA mai liber şi justiţie cu dinţi).
Un alt motiv de optimism este că Vestul este interesat de dezvoltarea statului de drept şi de echilibrul puterilor în stat. Pentru a avea comerţ şi a face afaceri este nevoie de acest echilibru şi Vestul are motive să exercite presiune asupra politicienilor care se opun.
În fine, există o pătura de cetăţeni care işi doresc dezvoltarea durabilă a României la standarde vestice. Ori această patură poate să pună presiune pe clasa politică atâta vreme cât ştie ce vrea şi nu se pierde în dorinţe legate de dimensiunea a treia.
Echilibrul puterilor în stat creează condiţiile în care provocările democratice, economice şi sociale pot fi abordate într-un mod înţelept. În acest cadru putem rezolva problemele ce apar pe dimensiunea a treia de mai sus, şi anume problemele care afectează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor.
As vrea să formulez şi o avertizare. A abandona lupta pentru că lucrurile nu par prea bune este o idee proastă. Daca nu luptăm, nu avem. Dacă nu avem echilibrul puterilor, nu vom avea nici un trai bun. Vestul nu va putea să se opuna doar el. Are nevoie de oameni care lupta ca ţara lor să dea înainte. O vorba românească spune “dragoste de-a sila nu se poate”. Dacă românii nu vor să lupte, cine o să o lupte pentru ei?
Am încercat în acest articol să formulez trei dimensiuni diferite: cea internaţională, cea democratică şi cea economic-socială. Multe din lucrurile care se întâmplă în România şi în jurul ei pot fi înţelese prin acest cadru. Am propus de asemenea să ne concentrăm pe întărirea echilibrului puterilor în stat folosind sprijinul Vestului şi mobilizand oamenii care îşi doresc dezvoltarea României. Am încercat să arăt că majoritatea oamenilor se concentrează pe dimensiunea economic-socială şi uită de importanţa echilibrului puterilor.
