Acasă 7 zile 7 zile în subsidiar

7 zile în subsidiar

423

Au înfrânt!
În Consiliul Local al oraşului Scorniceşti, frica păzeşte via! În şedinţa de joi, 29 septembrie 2016, aleşii locali din oraşul de pe Plapcea au avut la mapă proiectul de hotărâre prin care se propunea concesionarea unei suprafeţe de teren din incinta Şcolii Chiţeasca – Bircii, către un investitor privat care avea nevoie în zonă de o investiţie agrotehnică, mai precis, să amplaseze un cântar-basculă pentru camioanele cu cereale. Tensiunile existente, textul legii care interzice înstrăinarea patrimoniului şcolar, cât şi poziţia adoptată anterior şedinţei de joi de Ziarul de Olt i-au făcut pe consilierii din Scorniceşti reticenţi la nevoia investitorului Barbu. Astfel, curtea şcolii din Chiţeasca rămâne mai departe patrimoniu public. În consecinţă, cu siguranţă, şi investitorul interesat îşi va găsi un alt loc unde să-şi amenajeze cântarul basculă. Acum, rămâne de văzut dacă cineva va mai fi interesat să afle cum, în urmă cu ceva vreme, tot din aceeaşi curte a şcolii, a mai fost înstrăinată o altă suprafaţă de teren. Cei care au pretenţia la sesizarea din oficiu a poliţiei din Scorniceşti, vor rămâne într-o veşnică aşteptare. Aici e demult batista pe ţambal…

S-a pus în faţa Săgeţii…
Duminică, 2 octormbrie a.c., la ora 07.00, o femeie în vârstă de 46 de ani, din comuna Corbu, a ales să îşi pună capăt zilelor pe şinele de cale ferată. Pentru acest lucru a aşteptat să vină şi trenul. Evenimentul tragic a avut loc în comuna Corbu, în apropierea pasajului la nivel cu calea ferată, iar trenul pe care l-a aşteptat pentru a-şi curma viaţa a fost o Săgeată Albastră IR 1890, care circula pe ruta Craiova-Bucureşti Nord. La faţa locului, primele sosite, au fost echipajele SMURD Scorniceşti, care nu au putut decât să confirme decesul femeii. Aceasta ar fi recurs la acest gest necugetat, pentru că aflase că are o boală grea. În consecinţă, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare, pentru a afla mai exact cauzele care au dus la nefericitul eveniment.

Seniorii cetăţii slătinene, sărbătoriţi de Ziua Persoanelor Vârstnice. Nu toţi
La 1 octombrie, în fiecare an, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Persoanelor Vârstnice. Aşa cum e tradiţia, de ani buni, la Slatina se organizează un spectacol oferit tuturor pensionarilor, în limita locurilor disponibile în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Slatina. Coincidenţa a făcut ca numărul de locuri disponibile să fie acelaşi cu numărul ocupanţilor. Cu o singură excepţe: loja oficială, iar primul ocupant al acesteia a fost directorul Casei de Asigurări de Pensii, Iulian Smarandache. Printre oficialii prezenţi s-au numărat: primarul Slatinei, Emil Moţ, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu şi preşedintele persoanelor vârstnice din Olt, Florea Mitroi. Ca să mai uite de amarul din viaţa lor de pensionari, aceştia au fost întâmpinaţi cu un ghiveci mic cu panseluţe şi o cutie cu bomboane cu cremă de rom, care expiră în mai 2017, şi o felicitare. Muzica şi dansul au fot asigurate, cum nu se putea altfel, de „Doina Oltului“.

Niţă a primit ce a vrut! Şi peste capul lui Ciugulea!
Partidul condus la centru de Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte al Senatului, şi la Olt de senatorul Mihai Niţă, îşi definitivează listele de candidaţi pentru Parlamentul României. Astfel, Biroul Politic Teritorial Olt al Alianţei Democraţilor şi Liberalilor a desemnat candidaţii care vor intra în competiţia electorală pentru Parlamentul României, la scrutinul legislativ din 11 decembrie 2016. La Camera Deputaţilor, vor candida: Mihai Niţă (senator), Alexandru Popistaş, Radu, Gheorghe Udrescu, Octavian Popescu (fost prefect de Olt), Ioan Ciugulea (vicepreşedinte al CJ Olt) şi Gherghina Ioniţă. Pentru Senat, candidaţii sunt următorii: Teiu Păunescu (senator), Cristian Bircea (consilier local în CL Slatina) şi Marin Smarandache. Prin desemnarea lui Niţă, se face pace în ALDE Olt. Fie după ce l-a săpat o vară întreagă, Ciugulea l-a reevaluat pe colegul său, fie, pur şi simplu, n-a mai reuşit lovitura de palat…

A înebunit? Elena Vişan, gest inexplicabil!
Managerul actual al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Elena Vişan, trebuie băgată, de urgenţă, în şedinţă! Şi, dacă nu ţine, trimisă, tot atât de repede, la un cabinet de psiho-terapie! Dăcă nu e cumva prea târziu… Mai precis, aceasta a decis că la spitalul pe care îl conduce e nevoie de zece aparate noi de hemodializă, necesare pacienţilor care, fără această procedură medicală, şi-ar pierde viaţa. Intenţia acestei achiziţii contravine bunelor practici ale sistemului ticăloşit. Căci, în România, povestea e de când lumea: statul e prost, iar privatul se dezvoltă repede pe spatele său. Practic, aceste aparate pun o serioasă concurenţă mediului privat, care face bani buni din dializarea pacienţilor. Reintrarea spitalului în joc, cu aparatură performantă, e, fie un semn de nesăbuinţă din partea Elenei Vişan, fie un gest de normalitate. Într-o lume de-a dreptul anormală. În alte vremuri, pentru un asemenea gest, un manager de spital era, fie promovat pe o funcţie superioară, fie, simplu, pe româneşte: dat afară…

Fiecare cu palatul lui. Şi al nostru are porţi deschise
Pentru a marca deschiderea cercurilor de creaţie ale Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina, pentru 2016-2017, instituţia şi-a deschis porţile pentru toţi elevii interesaţi să înveţe lucruri noi şi să creeze. Zeci de elevi şi părinţi au fost prezenţi în curtea fostului liceu „Ion Mincu”, acolo unde au fost întâmpinaţi de directorul instituţiei, Iliuţă Brăileanu şi de reprezentanţii comisiilor metodice. Dar şi de grupul „Vocess Primavaera”, care a oferit mici recitaluri muzicale. La Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina îşi desfăşoară activitatea 29 de cercuri, iar la nivelul judeţului sunt înscrişi peste 3.000 de tineri. Ion Petrache, directorul adjunct al instituţiei a declarat că, în trei luni, noul sediu, va fi cel de lângă cartierul „Eugen Ionescu”.

Marius Bălaşa, tehnocrat cu acte în regulă
S-a terminat concursul. O fi fost greu, o fi fost uşor… cine ştie. Important e că Marius Bălaşa, fost candidat liberal la Primăria Slatina, în vară, a devenit titular de drept la Casa Corpului Didactic Olt. Acolo unde, înaintea concursului organizat şi câştigat, ocupase, veme de câteva luni, după pierderea Primăriei Slatina, interimar, acelaşi post. Practic, Bălaşa e primul şef de serviciu public din judeţul Olt care obţine, prin concurs, pe vremea tehnocraţilor, un post în administraţia locală. E greu ca cineva să suspecteze concursul, procedurile de desfăşurare ale acestuia, prin prisma unei favorizări a lui Bălaşa, cum e tot la fel de greu ca cineva să nu creadă în coincidenţele legate de apartenenţa lui Bălaşa la liberalism şi apropierea celor din zona PNL de structura tehnocrată. Oricum, Marius Bălaşa merita cu prisosinţă o poziţie înaltă, dacă ar fi să ne raportăm la funcţiile anterior deţinute: inspector şcolar general, funcţionar prin Ministerul Educaţiei…
În prag de alegeri parlamentare. Ion Bozgă a fost votat!
Toamna alegerilor a început mai devreme decât datele înscrise în calendarul aşteptat de toată lumea. La sfârşit de septembrie, primul eveniment electoral al sfârşitului de an: Colegiul Medicilor Veterinari din judeţul Olt, asociaţie lucrativă, recunoscută la nivel naţional, parte a Colegiului Medicilor Veterinari din România, şi-a votat un nou preşedinte. Pentru un al şaselea mandat consecutiv, în fruntea acestei instituţii a fost ales dr. Ion Bozgă. Recunoaşterea implicării sale în activitatea Colegiului e fundamentul votului de sâmbătă, 1 octombrie a.c.. Reprezentaţi de Bozgă, medicilor veterinari din Olt li s-au recunoscut drepturile, iar aceştia au obţinut şi îşi menţin un statut de liber profesionişti, respectaţi în comunităţile unde lucrează…
10 semnături pe oră
PNL Slatina a obţinut autorizaţiile necesare pentru a instala un cort în faţa organizaţiei judeţene a partidului. Scopul primordial nu era acela de a oferi un pahar cu apă, ca astă-vară, ci de a convinge slătinenii, care veneau dinspre gară sau dinspre sediul PSD, să semneze pentru susţinerea candidaţilor PNL la parlamentarele din 11 decembrie a.c. În prima oră de activitate, doar 10 cetăţeni au semnat pentru susţinere, informaţie oferită de Ionuţ Comănescu, unul dintre responsabilii cu strângerea semnăturilor de la faţa locului. Pentru mai multe detalii pentru presă şi pentru cetăţeni, acesta ne-a îndrumat la Andrei Iordache, preşedintele PNL Slatina, absent, deocamdată, de la locul cu pricina.

ISJ ne-a informat…
Conform structurii anului şcolar 2016-2017, este prevăzut ca, pe data de 5 octombrie – Ziua Internaţională a Educaţiei, să nu se desfăşoare cursuri, ci manifestări specifice conforme cu planificările existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Ziua de 5 octombrie este, teoretic, liberă – aşa cum sunt şi zilele de 1 iunie – Ziua Copilului, şi 5 iunie – Ziua Învăţătorului – , dar practic ele vor fi destul de încărcate cu activiţăţi educative în fiecare şcoală din ţară. În ziua cu pricina, elevii scapă de note, absenţe, ascultări sau lucrări de control. Conform comunicatului de presă remis de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, unităţile de învăţământ trebuie să trimită rapoarte cu activităţile desfăşurate inspectorului Floricel Luminiţa, inspector pentru educaţie permanentă şi activitati extraşcolare. Cine nu s-a conformat, ce a păţit? Poate cu un buchet de flori la doamna Floricel, problema e rezolvată. Poate cu o cutie de ciocolată, cine ştie… şi un pachet de cafea…

Iubiţi şi câinii vagabonzi! De la Sărăceşti!
La Adăpostul canin de la Sărăceşti, sâmbătă, 1 octombrie 2016, la fix o lună de zile de la data unei alte încercări eşuate, slătinenii, şi nu numai, au fost aşteptaţi, în număr cât mai mare, să adopte un… căţel. Indiferent de vârsta pe care acesta o are (slătineanul sau căţelul). Dacă la prima ediţie s-au prezentat, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, doar doi iubitori de maidanezi, în week-end-ul trecut numărul acestora a crescut vertiginos, la… trei vizitatori ce au trecut pragul Serviciului de Ecarisaj. Nu se ştie însă câţi dintre aceşti au şi adoptat măcar un singur căţel dintre cei 150 ce au fost scoşi la expoziţia de la Sărăceşti, dar trebuie ştiut faptul că organizatorii târgului nu se lasă. Mai exact, cine a ratat primele două ediţii, dar îşi doreşte acasă un câine de companie, fie aşteaptă următoarea rundă de porţi deschise, fie face o vizită, într-una din zilele lucrătoare, între orele 12.00 şi 18.00. Rămâne acum ca data viitoare Primăria Slatina să angajeze o firmă de consultanţă! Nu contează preţul…

Accident la Criva de Jos
Serviciul de Urgenţă a fost anunţat luni, 3 octombrie a.c., că, la Criva de Jos, localitate aferentă oraşului Piatra-Olt, în jurul orei 17:00, s-a produs un accident rutier, cu o singură victimă, uşor rănită. Şoferul autoturismului, o femeie, în vârstă de 63 de ani, din municipiul Slatina, pentru care nu s-a necesitat descarcerarea şi care acuza dureri la toracele anterior şi coloana lombară. Aceasta, care se afla singură în maşină, a fost cooperantă cu echipajul Ambulanţei, care a transportat-o la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă Slatina. Cauzele accidentului încă nu se cunosc, lucru care se află ca obiect în cadrul unei anchete demarate de poliţiştii aflaţi la faţa locului. Oricum, incidenţa accidentelor rutiere în judeţul Olt, în ultima perioadă, e scăpată de sub control. Şi încă nu s-a pus vremea rea, cu ceaţă, mâzgă, îngheţ, zăpadă…

Divorţ şoc în lumea politică de la Olt
Senator, înainte de a deveni deputat în Parlamentul României, din partea judeţului Olt, atunci când au avut loc primele alegeri uninominale, apreciat de parteneri, respectat de adversari, în prezent cu bună imagine la nivel central, acolo unde nu este asociat politicienilor corupţi, Valeriu Steriu revine în forţă în zona de actualitate. Divorţul său de soţia sa, Simona, în prezent consilier economic în cadrul Consulatului României de la Los Angeles, a surprins pe toată lumea. Fără vorbe grele, un numitor comun legat de criza de comunicare, dată de distanţa mare dintre cei doi, pasul făcut spre despărţire e anunţat şi asumat de ambele părţi. Desfacerea căsătoriei se va face în instanţă şi nu la notar, şi nu presupune un proces greu. Pur şi simplu, bunurile comune sunt puţine şi uşor partajabile, iar problema custodiei vreunui minor nu se pune, atâta timp cât cei doi nu au copii împreună. De luat aminte şi pentru alţii care, în situaţii asemănătoare, dau cu pietre pe casă, este declaraţia făcută de Valeriu Steriu pe seama despărţirii, unde nu lipsesc cuvintele de laudă la adresa viitoarei foste doamne Steriu…

Sunt primari, dar nu i-a votat nimeni
La fix cinci luni de la alegerile locale din vara acestui an, în judeţul Olt există deja trei persoane care semnează pentru primari, dar nu au candidat la alegeri şi, mai mult decât atât, nu au primit suportul votului popular. Cazuri speciale, dacă pot fi numite aşa, sunt la Drăgăneşti-Olt, acolo unde primarul ales, Rotaru Pantelie, este suspendat din funcţie, urmare a unei anchete penale, la Osica de Sus şi Sprîncenata, unde situaţie este puţin diferită. Edilii aleşi – Cezar Filip şi Marin Mihăeşteanu şi-au încetat mandatul înainte de termen, urmare a unor decizii ale instanţei de judecată. În primul caz e vorba de o incompatibilitate dată de o condamnare la purtător, iar în al doilea caz de o sentinţă definitivă, în urma unei acţiuni promovate de Agenţia Naţională de Integritate. Cei trei primari, nealeşi, sunt: Dumitru Ciubuc – Drăgăneşti-Olt, Gheorghe Manicea – Osica de Sus, Ionel Danciu – Sprîncenata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.