Acasă Eveniment Bărbat, din Topana, cercetat pentru tăiere și furt de arbori. Instanța a...

Bărbat, din Topana, cercetat pentru tăiere și furt de arbori. Instanța a dispus controlul judiciar pentru 60 de zile, față de acesta

51

În data de 17 martie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Scornicești, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au reținut un bărbat, cercetat pentru tăiere fără drept de arbori și furt de arbori. În perioda aprilie 2023 – ianuarie 2024, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Scornicești au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi tăiat și sustras, de pe raza comunei Topana, mai mulți arbori, de diferite specii, în cantitate de aproximativ 16 metri cubi, cauzând un prejudiciu de peste 18.000 de lei. În cauză, au fost întocmite trei dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și dispunerii de măsuri legale.

„În urma activităților investigativ-operative desfășurate, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Topana, județul Olt, bănuit de comiterea faptelor. După administrarea probatoriului, la data de 17 martie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele bărbatului bănuit de comiterea faptelor a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, a transmis IPJ Olt.

La data de 18 martie, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Slatina, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de acesta.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.