Acasă Eveniment Bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Gura Padinii, a fugit...

Bărbat, în vârstă de 40 de ani, din Gura Padinii, a fugit de polițiști și a intrat în coliziune cu doi pomi, ulterior ricosând într-un gard. Avea o alcoolemie de 0,98 mg/l

166

Azi-noapte, 13 februarie, în jurul orei 01:00, polițiștii corăbieni, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism. Deoarece șoferul nu s-a supus măsurii, polițiștii au plecat în urmărirea acestuia, până în comuna Orlea, unde șoferul a pierdut controlul direcție de deplasare și a intrat în coliziune cu doi pomi, ulterior ricosând într-un gard. În urma accidentului, nu au rezultat victime, fiind produse doar pagube materiale, iar la volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Gura Padinii. Testul cu aparatul etilotest, a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„La data de 13 februarie 2024, în jurul orei 01:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia, în timp ce desfășurau activități specifice, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe Drumul Național 54A, în orașul Corabia. Întrucât conducătorul autoturismului nu s-a supus măsurii, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, până în comuna Orlea, unde conducătorul autoturismului a pierdut controlul direcție de deplasare și a intrat în coliziune cu doi pomi, ulterior ricosând într-un gard. În urma evenimentului rutier, nu au rezultat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale, iar la volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Gura Padinii. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul orășenesc Corabia în vederea prelevării mostrelor biologice, însă acesta a refuzat prelevarea. Pe numele bărbatului, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale”, a transmis IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.