Atitudinea de Luptător, Ambiția, Sinceritatea și Pasiunea – calități fără de care astăzi nu am fi auzit de medicul stomatolog Andreiana
Robert-Florin Andreiana, în vârstă de 26 de ani, este medicul stomatolog care a ales să revină în orașul natal pentru a reda zâmbetele deplin sănătoase și perfecte ale celor care îl aleg drept stomatologul lor. Acest tânăr, prin imaginația, profesionalismul și logica sa construiește o dantură de la zero cu tot ceea ce implică șlefuirea acesteia, cum trebuie să arate pentru că anumite manopere nu sunt ca cele predate în facultate sau pe baza experienței acumulate. Efortul depus și pasiunea pentru a practica meseria aleasă i-au dat notorietate și succes în acest oraș, în doar douăsprezece luni de la deschiderea cabinetului stomatologic. Pacienții de toate vârstele îi calcă pragul cu încredere pentru că medicul stomatolog îi invită la un dialog deschis, ceea ce înseamnă că oamenii apreciază sinceritatea indiferent de cât de dureroasă poate fi. În cabinet, dr. Robert Andreiana este caracterizat ca o fire volatilă, deschisă și comunicativă care își apropie pacienții prin calitățile pe care oamenii nu le caută doar într-un medic, ci și într-un prieten.
Legat de visul său măreț pe care nu l-a abandonat într-o cutie cu jucării vechi, a mai fost faptul că și-a dorit să lucreze cu fratele său cu care, de altfel, a și fost coleg de facultate, iar astăzi și-au deschis un cabinet stomatologic în Municipiul Slatina. La un an de la deschiderea cabinetului stomatologic, prin acest interviu, vom afla cum dintr-un sportiv de performanță poți ajunge un medic stomatolog apreciat în județul Olt și nu numai.
- Medicul stomatolog de astăzi stă sub determinarea visului tău din copilărie. Ți-ai dorit, ai muncit, ai învățat și ți-ai atins acest țel atunci când ai terminat Facultatea de Medicină din Craiova. Vreau ca noi să cunoaștem povestea ta înainte de Jurământul lui Hipocrate. Cine este dl. doctor Robert-Florin Andreiana?
Robert-Florin Andreiana este caracterizat drept persoana care se ocupă cu mai multe activități care îl educă și îl formează continuu, lucru pe care l-am făcut de când eram copil. Prima mea reușită a fost aceea că am fost sportiv de performanță, și anume judoka în Lotul Național de Judo, dar asta nu a însemnat că am neglijat școala deoarece sunt fost elev de gimnaziu și liceu al Colegiului Național ”Ion Minulescu” din Slatina unde am fost, de altfel, vicepreședinte al Consiliului Elevilor. Liceul a fost mai mult decât o rampă de lansare pentru că toată educația mea se datorează profesorilor care m-au format spre această carieră prin tot ceea ce s-a predat la orele de curs. Visul meu, așa cum ați spus, a fost acela de a deveni medic, însă momentul care mi-a aprins pasiunea a fost atunci când eram un copil. Povestea o spun pe scurt pentru că mergeam în vizită la serviciul mamei mele care lucra într-o unitate militară. Acolo am ajuns în cabinetul stomatologic la persoana care mi-a insuflat ideea de stomatologie și frumusețea practicării acestei meserii. Coincidență sau nu, medicul de atunci era tânăr ca și mine acum. De aici, a pornit pasiunea de a lucra pentru zâmbetul perfect al oamenilor pentru că este important să faci oamenii fericiți. Nu regret nici măcar o secundă meseria pe care am ales-o pentru că îmi pune în valoare toate calitățile, inclusiv cele artistice pentru că trebuie să creezi dinți, să-i șlefuiești, să ai o logică în ceea ce faci. - Privind din exterior, acest cabinet, practic, este și o afacere de familie. Iar, într-o altă ordine de idei, cum percep pacienții faptul că ați deschis cabinetul de numai un an de zile? Care este feedback-ul actual cu privire la serviciile oferite?
Pentru mulți pare o afacere de familie, dar nu și pentru noi deoarece prima consultație este gratuită, iar mulți poate după ce obțin toate informațiile cu privire la starea lor de sănătate orală, aleg să nu se mai întoarcă în cabinet. Amândoi lucrăm mult mai mult față de prețurile standard, având în vedere, totodată, și reducerile pe care le aplicăm pacienților noștri pentru că suntem implicați și dedicați profesiei noastre. Noi nu realizăm când trece timpul, nu luăm în seamă disconfortul fizic sau orice altceva care ar putea să ne reducă din atenția pe care trebuie să o acordăm pacienților noștri. Ceea ce facem este despre împlinirea noastră sufletească pe care o resimțim din februarie 2023 când am deschis cabinetul. Surprinzător pentru noi, a fost faptul că oamenii nu au fost reticenți în a ne călca acest cabinet. Spun acest lucru pentru că am primit suport și din partea colegilor noștri stomatologi cu tot ceea ce înseamnă deschiderea cabinetului, obținerea autorizațiilor, ceea ce ne-a dat un plus de încredere.
Ca feedback, totul a venit de la sine și aici mă refer la relațiile pacient-medic pentru că oamenii vin cu frici foarte mari, dar comunicând cu ei eficient, aceștia prind curaj și aleg să continuăm toate demersurile pentru îmbunătățirea calității sănătății orale. Vin pacienți încurajați de foști pacienți mulțumiți de serviciile oferite de noi. - Revenind la tine, la cel care astăzi practică această meserie care este într-o continuă schimbare, astfel că apar alte tehnologii față de ceea ce se învăța acum 4-5 ani încă de când erai student, te rog să-mi spui de unde ai acumulat acel minimum de experiență necesar pentru a porni cu dreptul în profesia ta?
Am avut norocul de a avea la Craiova profesori tineri, iar din anul al III-lea am stat în cabinetul acestora și am făcut practică de la chirurgie până la implant. Am fost susținut pentru că m-au văzut dedicat și timp de patru ani am făcut practică pe toate domeniile stomatologiei. Când am deschis cabinetul, mi-a fost foarte ușor pentru că știam ce am de făcut. O emoție am avut pentru că nu lucrasem eu singur în cabinet, dar cu ajutorul medicilor mei din Craiova totul a decurs normal. Ajutor am primit și de la colegii din această policlinică pentru că atunci când aveau foarte mulți pacienți, îi repartizau către noi. Practic, în domeniul nostru, nu prea vorbim de competitivitate, ci despre colegialitate. Noi am fost și suntem sinceri cu pacienții noștri pentru că le-am adus mereu la cunoștință că eram începători și că au dreptul de a alege dacă doresc să continuăm relația de pacient-medic atunci când erau repartizați către noi. Oamenii au prins încredere, vin la noi familii întregi, de la cel mai mic până la cel mai mare. Ei apreciază sinceritatea, faptul că suntem deschiși și lucrăm cu aparatură nouă. - Medicina dentară stârnește interes multora care aleg această ramură. Mulți termină această facultate, dar nu toți ajung să o și profeseze. Bănuiesc că într-un an de zile, ai ajuns să simți recunoștința oamenilor în diverse forme. Ai putea să îmi descrii cum se manifestă pacienții care dobândesc zâmbetul deplin?
O întrebare care mă va face să vă spun că mulți pacienți plâng de bucurie pentru că multe cazuri păreau pierdute, că nu mai pot zâmbi niciodată așa cum o făceau în trecut, simțindu-se jenați de a mai oferi un zâmbet liber. Am avut doamne care m-au îmbrățișat cu recunoștință pentru că sunt emoții care nu se pot explica în cuvinte nici din punctul de vedere al pacienților, dar nici din al nostru, al medicilor stomatologi. Mulți pacienți vin după o perioadă de timp doar pentru a ne saluta sau să se programeze pentru un detartraj sau un periaj. Acești oameni au prins rapid încredere în noi, deși la început ne călcau pragul foarte sfioși pentru că problemele medicale tot timpul dau un sentiment de frică. - De ce Slatina și nu Craiova sau alt oraș din această țară? Și, totodată, îmi poți spune, te rog, cum a fost îmbrățișată ideea de a deschide un cabinet stomatologic de către familie?
Ceea ce am învățat și cunosc îmi permit să profesez oriunde în lume, doar că am ales Slatina pentru că este nevoie de stomatologi în acest oraș și județ, iar acest municipiu este pe o pantă în ascendență din punct de vedere al evoluției financiare și antreprenoriale. Din păcate, este o lipsă mare de stomatologi, de aceea mulți medici din Craiova vin să profeseze aici. Slătinenii sunt oameni educați și moderni care înțeleg nevoia de a merge la stomatolog și care, de altfel, țin la sănătatea lor.
În primul rând, părinții noștri au fost de acord și ne-au susținut. Pe de altă parte, aici intră și familia care a fost alături de noi, devenindu-ne ei primii pacienți. Este important să vezi cum oamenii care te-au văzut crescând să se lase pe mâna ta cu toată încrederea și să fie mândri că visul acelui copil a fost îndeplinit.
Camelia Marcu