Este, fără putință de tăgadă, cea mai mare încercare prin care trece umanitatea în ultimul secol. Dacă războaiele au un șablon clasic, o anticipare catastrofică asupra pierderilor de vieți omenești și bunuri, din perspectiva rescrierii ordinii zonale sau chiar mondiale, o epidemie devenită pandemie, într-un vârf de dezvoltare a societății omenești, este cu totul altceva. Arată limitele civilizației și capacitatea omului de a reacționa superficial, chiar și atunci când autoritățile publice spun că… situația este sub control.
Fiecare dintre noi simte teama justificată de necunoscut. Chiar și cei mai curajoși au sentimentul de nesiguranță, chiar dacă ne îmbrăcăm în scutul frazei că «nu mi se poate întâmpla tocmai mie asta».
Sunt statisticieni din lumea medicală, sociologi desăvârșiți în școli înalte, care spun, singular și împreună, că «va trece!». Se estimează termene de două luni, mai mult sau mai puțin. Cu siguranță, va trece, dar când (?), astăzi e prematur de avansat finalul coșmarului. Iar a doua zi după pandemie, după ce aceasta va fi fost retrogradată la gradul de epidemie, lumea nu va mai fi deloc cea de astăzi. Pentru cei rămași în viață, evident. Căci, pentru ceilalți, nu mai contează… Multe din principiile fundamentale ale vieții, ale statelor… de drept, ale democrațiilor mai mult sau mai puțin consolidate, vor îmbrăca altă formă și vor conține modificări substanțiale în fond.
Întoarcerea către sine, către temele principale ale vieții de zi cu zi, va defini un drum pe care fiecare va alege cum să-l parcurgă. Dar, nimic nu va mai fi la fel… De la subconștientul individual, până la ceea ce, în cadru larg, se numește mentalul colectiv. Va rămâne un sentiment de relativitate, de imposibilă suficiență, și poate acestea, împreună, vor genera mai multă bunătate, mai multă socializare între oameni și grupurile de care aceștia aparțin. Fie ele constituite pe bază de religie, economie, cultură și tot ceea ce încadrează aspirația cotidiană de astăzi, pentru ziua de mâine.
Cele de mai sus nu reprezintă neapărat o parte plină a paharului suferinței din prezent, ci doar efectele ușor de anticipat ale unei stări definitorii pentru o lume care nu va fi deloc cea care este astăzi. Până atunci, o stare încordată, un timp de așteptare și o reconsiderare asupra poziției dominante a omului în context planetar, ce se vede că nu a fost niciodată în aceste cote.
Astăzi, teme importante precum evoluția bursei, majoritatea parlamentară, alegeri locale la o dată ce nu o știe nimeni, măruntele planuri de pe o zi pe alta, sunt nesemnificative. Asta, în dauna stării de așteptare pe care o resimte fiecare. O așteptare a ceva ce nu este definit de cineva. Oricum, așteptarea zilei când lumea va fi ieșit din pandemie, este tema momentului și va rămâne așa până când vor exista indicii rezonabile că sfârșitul coșmarului este aproape.
Până atunci, astăzi, în pofida eforturilor făcute de stat, oricare ar fi el, par de-a dreptul inutile. Luate dintr-un sertar cu multe calmante, imposibil de aplicat în cazul durerii crâncene prin care trece omul. Cel deloc atent la ceea ce este cu adevărat important: viața de astăzi, ca o treaptă pentru viața de mâine! De aici încolo, aproape că orice discurs, orice comunicare oficială, se încadrează în zona fâșiei de inutilitate. Cea care separă, proaspăt arată, țări între ele, culturi și civilizații…
