Acasă Actualitate Florin Barbu, misiune îndeplinită la ANIF

Florin Barbu, misiune îndeplinită la ANIF

201
      Cel mai performant director general pe care l-a avut Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, olteanul Florin Barbu, demisionează de la conducerea instituției… O perioadă în care A.N.I.F a renăscut și a devenit contributor semnificativ la dezvoltarea fermierilor din România, cărora le-a oferit un sistem de irigații capabil să susțină realizarea unor producții record care au situat România în fruntea topului european al recoltelor obținute.
Florin Barbu înțelege că uneori vine și vremea despărțirii de un loc drag, unde a demonstrat că România poate fi ajutată de români pentru a deveni o forță economică. Plecarea sa este motivată chiar de acesta: «Ultimii şase ani, perioadă în care am condus Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, au fost cei mai intenși din activitatea mea profesională de până acum. N-a fost un drum deloc uşor însă a meritat toate eforturile care au făcut ca azi agricultura românească să renască. Mă simt onorat că am putut contribui implicit la creșterea nivelului de bunăstare pentru fermieri și pentru țară, per ansamblu. Am avut alături de mine o echipă extraordinară, căreia îi mulțumesc pentru implicarea și eforturile depuse și îi asigur în continuare de tot sprijinul și respectul meu, la fel și pe toți cei care ne-au fost colaboratori în acest drum.
Am ales însă, din motive personale, să îmi depun mandatul de director general al Agenției. Am speranța și încrederea că persoana care va fi nominalizată în locul meu pe acest post va continua proiectele începute cu aceeași ambiție și determinare, acestea fiind vitale pentru sectorul agricol. Mult succes, tuturor!»

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.