Interviu cu LIVIU VOICULESCU, preşedintele PNL Olt
În pragul alegerilor europarlamentare, președintele Partidului Național Liberal – Filiala Olt, Liviu Voiculescu, a acceptat un dialog pe seama situației politice, cât și din perspectiva rolului pe care vrea să-l joace PNL Olt în anul electoral 2019.
Principalele ținte, propuse spre dezbatere, acceptate de liderul liberal, gravitează în jurul ideii de alternativă. Astfel, la nivelul judeţului Olt, PNL se identifică drept principalul opozant al puterii pesediste, iar de aici avem și construcția anului electoral 2019.
Un interviu bun de citit, atât de liberali, cât și de cei aflați în cumpănă, la vremea căutării unei soluții alternativă la mirajul roșu oferit de stânga social-democrată…
– Așteptăm proiectul de țară promis de Klaus Iohannis. Până atunci, cum vede Liviu Voiculescu un proiect pentru județul Olt?
– Cred că în ceea ce priveşte proiectul domnului preşedinte Klaus Iohannis, faptele sale demonstrează că doreşte o ţară europeană, curată, stabilă, prosperă, în care statul de drept să fie respectat. În privinţa proiectului meu pentru judeţul Olt, acesta este un proiect în spiritul interesului locuitorilor judeţului nostru. Îmi doresc să ofer oltenilor o administraţie liberală bazată pe dezvoltarea infrastructurii pentru că starea precară a drumurilor judeţene reprezintă o problemă serioasă, să ofer o administraţie liberală bazată pe atragerea de investiţii, pe încurajarea spiritului întreprinzător al individului.
– Ne apropiem de data alegerilor europarlamentare. Care este scorul așteptat de organizația de la Olt?
– Alegerile europarlamentare de anul acesta, din 26 mai, sunt foarte importante pentru Partidul Național Liberal ca de altfel pentru întreaga țară, având în vedere direcția către care vrem să ne îndreptăm. Atât eu cât și toți colegii mei liberali și toți cetățenii cu care stau frecvent de vorbă, nu văd altă cale de urmat pentru România, decât calea europeană. În ceea ce privește Filiala Olt a Partidului Național Liberal, în cadrul ultimei ședințe a Colegiului Director Județean, ne-am asumat cu toții, conducerea partidului și organizațiile locale, un rezultat de minim 20%. Din acest considerent, noi vom trata aceste alegeri cu maximă seriozitate atât din punct de vedere al organizării în teritoriu cât și din punct de vedere al mesajelor cu care ne vom duce în fața alegătorilor. Și pentru că fac referire la mesaje, vreau să vă dau un singur exemplu pentru că este o temă recentă: creșterea alocațiilor pentru copii, inițiativa colegului meu Robert Sighiartău, secretarul general al partidului. Vreau să se înțeleagă din inițiative de acest gen că Partidul Național Liberal este preocupat de soarta tuturor românilor, de viitorul nostru ca țară și un viitor decent nu se poate construi dacă nu avem grijă de generațiile care urmează, de copiii noștri. Știu, copiii nu votează și din acest motiv PSD și ALDE nu sunt preocupați de soarta lor, dar, din punctul meu de vedere, oamenii politici au obligația și datoria să se îngrijească de toți cetățenii acestei țări, nu doar de aceia care le pot asigura mandatele în Parlament.
– Care este relația PNL Olt cu celelalte partide de dreapta… sau care nu țin cu PSD?
– Relația PNL Olt cu alte partide de dreapta este relația pe care o are Partidul Național Liberal, în ansamblul său, cu partidele de dreapta și anume lupta comună pentru scoaterea țării din acest mare impas în care ne aflăm, lucru care se datorează, exclusiv, proastei guvernări a PSD-ALDE. Cred că mă întrebați lucrul acesta având în vedere că există în spațiul public declarații, și de-o parte și de alta, care vă pot părea, uneori, contradictorii. Nici nu e rău dacă se întâmplă așa având în vedere că atât membrii PNL cât și cei ai celorlalte partide de dreapta sunt oameni cu personalitate puternică și este firesc să vadă și diferit lucrurile dar, atât timp cât nu ne abatem de la scopul nostru comun și anume acela de a înlătura PSD-ALDE de la guvernare, înseamnă că suntem pe drumul cel bun.
– În mediul on-line se vehiculează două nume pentru fotoliul de primar al Slatinei din partea PNL: Gabriel Buliteanu și Ionuț Comănescu. Pe cine ați vedea șeful administrației slătinene?
– Am mai făcut referire la acest subiect, dar pentru că îl reluați, vă răspund. Se vehiculează două nume pentru că în PNL se respectă libertatea oricărui membru de a candida acolo unde crede că este potrivit și pregătit. Cei doi colegi ai mei pe care i-ați menționat sunt într-o compeție internă și externă care se va încheia în luna martie. Dacă, în urma sondajului de opinie care se va efectua de către partid la nivel național în toate municipiile reședință de județ, unul dintre ei va obține un procent peste 20% din intenția de vot a electoratului din Slatina, atunci cu siguranță va fi candidat. Dacă niciunul nu se va situa peste acest procent, nu va fi desemnat candidat. Și este firesc să fie așa, pentru că în mandatul meu de președinte al acestei filiale, în nicio localitate nu vom candida ca să candidăm, vom candida cu scopul definit de a câștiga și nu ca să îndeplinim procedura.
– 2019 este și un an al prezidențialelor. Klaus Iohannis, la al doilea mandat? Cu ce e mai bun un președinte din partea dreptei decât unul din partea stângii?
– Președintele României, Klaus Iohannis, va obține cel de-al doilea mandat și Partidul Național Liberal și-a asumat, cu unanimitate de voturi în cadrul ultimului Consiliu Național că îl va sprijini în acest sens. Dați-mi voie să nu vă răspund direct la comparația pe care o sugerați și să lansez o provocare cititorilor dumneavoastră: să facă dumnealor o comparație între fostul președinte al României de pe partea stângă, Ion Iliescu, și actualul președinte al României, Klaus Iohannis, de pe partea dreaptă. Eu atât vreau să spun: PSD are o direcție anti-europeană, PNL are o direcție pro-europeană. Ambele demonstrate. Cetățenii să aleagă ceea ce doresc pentru țara lor.
– Ce se află pe agenda de lucru a președintelui PNL Olt?
– În linii generale, agenda mea include, ca prioritate, redarea Filialei Olt, membrilor ei, respectul pe care îl merită având în vedere că suntem parte integrantă a singurului partid istoric din România, un partid cu tradiție și principii îndreptate către cetățeni. Lucrul acesta îl discut zilnic cu cetățenii din județul Olt, fie ei membri și simpatizanți și, în aceeași măsură, cu toți aceia care sunt preocupați de schimbarea lucrurilor din județul Olt. Ca să fiu și mai exact, agenda mea ca președinte al filialei include, aproape zilnic în ultima perioadă și vă asigur că va fi chiar zilnic în perioada următoare având în vedere alegerile care se apropie, deplasări în judet, întalniri cu organizațiile deja existente, constituire de organizații noi, întâlniri cu aleșii locali dar și cu persoane din afara spectrului politic, persoane care au înțeles că nu poți cere schimbarea dacă nu iei parte la ea. Și pe acestă cale vreau să mulțumesc tuturor acelora care aleg să fie parte din PNL ca singura alternativă sănătoasă de a schimba lucrurile în bine pentru județul nostru.
– De ce trebuie oltenii să voteze, la alegerile europarlamentare, candidații liberali?
– Cred că, într-o manieră sau alta, am răspuns mai sus la întrebarea asta. Dar, ca să nu îmi reproșați că nu vă dau argumente directe, vă spun în felul următor: oltenii, în primul rând, trebuie să voteze! Acesta este îndemnul meu. Dacă nu avem o prezenţă masivă la vot, nu putem avea pretenția să fim reprezentați corect, echilibrat, în niciun for, fie el european, național sau județean. Oltenii trebuie să voteze candidații Partidului Național Liberal din doua motive pe care eu le găsesc esențiale și anume: este necesară scoaterea județului Olt de pe harta sărăciei din România; sunt singurii care oferă soluții concrete, reale la problemele regiunii noastre.
– Care vi se pare derapajul major al actualei puteri în cei doi ani de când PSD și ALDE conduc România?
– Îmi este foarte greu să identific un singur derapaj major, pentru că v-ați exprimat la singular. Din punctul meu de vedere e greu să identific un lucru bun pe care l-a facut actuala guvernare PSD-ALDE de la preluarea mandatului și până acum…. Și pornesc de la programul de guvernare cu care PSD-ul a caștigat alegerile și care, astăzi, se dovedește că nu a fost decât o minciună pentru a ajunge la putere ca să rezolve probleme cu justiția pe care le au majoritatea liderilor PSD de la toate nivelurile, național și local. Și la această întrebare îi invit pe cititorii dumneavoastră să își facă propriile analize și să își tragă propriile concluzii, iar la viitoarele alegeri să sancționeze masiv lipsa de respect pe care le-o arată în fiecare zi Guvernul PSDragnea alături de partenerii lor de guvernare, ALDE, care le girează toate inepțiile pe care le debitează dar îndrăznesc, cu nerușinare, să se intituleze liberali. Nu, nu sunt liberali! Sunt PSD-iști cu altă denumire și asta trebuie să înțeleagă oamenii și să nu se mai lase păcăliți.
– O echipă de conducere pe care dumneavoastră v-o asumați la PNL Olt. Este structura liberală de la Olt capabilă să convingă și să atragă noi membri?
– Nu doar că este capabilă echipa pe care o conduc, ci demonstrează în fiecare zi această capacitate de a atrage noi membri în Filiala Olt și lucrul acesta îl puteți verifica și dumneavoastră, fără să mă credeți pe mine pe cuvânt. Sunt un om foarte deschis și așa doresc să conduc și filiala, cu deschidere maximă către toți oamenii care vor să vină alături de noi și să pună umărul la schimbarea pe care și-o doresc.
– Sunt voci care spun că întreaga clasă politică este vinovată de actuala stare a națiunii. Susțineți sau combateți această sintagmă?
– Din principiu, nu cred că toți oamenii sunt la fel, nici chiar cei care sunt politicieni. Nu toți politicienii sunt la fel. Nu toți politicienii sunt vinovați. Sincer, pe mine mă irită foarte tare clișeul acesta că toți politicienii sunt la fel, dar știu că asta se vrea a fi înțeles, cineva are interes să promoveze sintagma asta și să inducă oamenilor lehamite față de toată clasa politică și să scadă interesul pentru a merge la vot. Este adevărat și faptul că în toate partidele sunt și politicieni cu probleme, mai mari sau mai mici, dar asta nu înseamnă că sunt toți la fel. Soluțiile care ar trebui să facă diferența la ceea ce ați spus dumneavoastră sunt următoarele: Unu: politicienii care au probleme să facă un pas în spate până la clarificarea lor, așa cum în PNL s-a întamplat și, reversul medaliei, așa cum în PSD-ALDE nu se întamplă, și doi: cetățenii trebuie să aleagă mai atent pe aceia care le vor reprezenta interesele la cel mai înalt nivel și să nu se mai lase influențați de propaganda falsă care li se livrează zilnic în media, să judece cu propria conștiință și să aleagă în consecință.
– Funcționează în prezent, în România, justiție în spiritul unui stat de drept?
– Nu doar funcţionează, dar şi supravieţuiește unui atac continuu declanșat de coaliţia toxică PSD-ALDE care de la câştigarea alegerilor din 2016 nu au guvernat pentru români, ci au dorit doar subjugarea magistraţilor. Un exemplu elocvent este înfiinţarea Secţiei pentru Anchetarea Magistratilor, organism aspru criticat de specialiştii europeni în materie de justiţie şi stat de drept.
– Aveți încredere în oameni? Oamenii trebuie să aibă încredere în dumneavoastră?
– Nu sunt un om care să-și formeze părerile în funcție de părerile altora. Îmi formez propriile păreri. Nu sunt un om care să fie urmărit de gândul de a nu avea încredere în cineva că oricum mă va dezamăgi într-o zi. Eu acord încredere tuturor persoanelor care relaționează cu mine și dacă proba contrarie se va dovedi adevărata, că au alte intenții decăt cele declarate, nu ține de mine ci de propriul lor caracter și de propriile lor valori. Nu este mai puțin adevărat că, dacă se întamplă aceste lucruri în echipele cu care eu lucrez, atât la partid cât și la primărie, nu reacționez în consecință. Și nu pentru că m-aș simți eu lezat, îmi pot gestiona sentimentele, reacțiile, ci pentru că atunci când un membru al echipei merge în altă direcție afectează munca întregii echipe și pentru asta sunt obligat să intervin. Și ca să concluzionez, atât timp cât ofer încredere pretind același lucru! Atât timp cât ofer respect, vreau să fiu respectat!