Acasă Actualitate Gestul rămâne reprobabil. Jandarmii din intersecție erau de la… Craiova

Gestul rămâne reprobabil. Jandarmii din intersecție erau de la… Craiova

398

      Ziarul de Olt publica, în urmă cu o săptămână, un articol însoțit de proba fotografică, prin care opinia publică primea o informație direct de la sursă. În dimineața zilei de 19 noiembrie, o dubă a Jandarmeriei Române, mai că blocase intersecția de la Vălcea, cea mai mare din Slatina, iar ocupanții în uniforma statului luaseră cu asalt gemulețul pătrat de la covrigăria cu franciza celor de la Gigi.

Articolul respectiv a născut polemici în rândurile celor care au priceput mai greu, sau au refuzat să înțeleagă că statutul și uniforma de jandarm nu se încadrează cu asaltul de la Gigi și cu duba din mijlocul intersecției.
Ulterior, și pentru o bună cunoaștere, informația a fost completată din surse autorizate. Autorii desantului din dimineața de luni, 19 noiembrie, sunt în continuare jandarmi. Dar aparțin de Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, aflată în misiune în Slatina.
Altfel, structurile specifice din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt își fac corect datoria față de țară și respectă jurământul pentru patrie, în toate acțiunile desfășurate…
Mai contează, oare, faptul că pe 10 august 2018, în Piața Victoriei din București, printre forțele de represiune participante s-au aflat și jandarmi de la Craiova?! Istoria face, de fiecare dată, dreptate. Totul se plătește!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.