În fața unei cafele tari și a nelipsitei țigări, îl priveam pe absolventul de acum mai bine de jumătate de secol, al Facultății de Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Petrol și Gaze, din cadrul Institutului de Petrol, Gaze și Geologie Ploiești, specialistul care și-a desfășurat activitatea – toată viața – numai în domeniul petrolului, astăzi modest pensionar.
Și, nu știu de ce, îmi revenea în fața ochilor Liceul de Petrol Potcoava, așa cum era el cunoscut de toată lumea, liceu unde mergeam de multe ori în perioada 1978-1985. Pe atunci, având funcția de inspector tehnic școlar, răspundeam de pregătirea de specialitate și de activitatea practică productivă din liceele industriale și nu numai.
Era o anumită concurență la admiterea în acest liceu, deoarece elevii își desfășurau practica de specialitate numai la Schela Ciurești, în ultimul an fiind repartizați pe echipe de muncitori, iar după absolvire erau obligatoriu încadrați ca muncitori de înaltă calificare. Era un mare avantaj pentru elevul care, devenit muncitor, era sigur de un loc de muncă, cu un salariu bun, dar și pentru Schela Ciurești, căci se elimina timpul de acomodare, nemaivorbind de faptul că elevii, fiind din zonă, nu se punea problema locuințelor și nici a navetismului.
Liceul Potcoava era bine dotat, cu ateliere, laboratoare și cabinete de specialitate în domeniul extracției petrolului. Revenit după 15.01.1990 în inspectorat, am revăzut Liceul Potcoava, care din cauza unor orgolii și interese personale… fusese transformat în liceu teoretic. Acum avea mari probleme în realizarea claselor, deoarece colaborarea cu Schela Ciurești – cu toate avantajele de rigoare – dispăruseră…
– Domnule inginer Gheorghe Marinescu, v-aș ruga să vă prezentați activitatea profesională în câteva cuvinte, pentru cititorii ziarului!
– Am absolvit facultatea în anul 1964 și fiind din zonă am primit repartiție guvernamentală ca inginer stagiar la Schela Ciurești (de făcut precizarea că pe atunci erau numai șapte centre universitare în toată țara, studiile erau de cinci ani – deci selecție, căci erau 4-5 candidați pe loc – iar absolvenții erau încadrați prin repartiție pe țară). Pe măsura trecerii anilor, am fost avansat șef de secție, apoi șef producție pe unitate, inginer-șef și, în final, director general al Schelei Ciurești.
– Cititorii noștri vor înțelege că trecând prin toate aceste funcții ierarhice sunteți un specialist cu mare experiență în domeniul petrolului și al gazelor, altfel spus, nu sunteți făcut la apelul de seară… cum se mai întâmplă, și deci părerile dumneavoastră ar trebui luate foarte în serios. Ce părere aveți despre gazele din Marea Neagră? Noroc sau ghinion?
– Noroc, pentru că această avuție națională ar putea duce la creșterea bunăstării fiecăruia dintre noi și la creșterea prestigiului țării, cel puțin pe plan regional, dacă nu și mondial. Ghinion, pentru că s-a deschis cutia Pandorei, deoarece la vârful societății noastre sunt prea puțini care se gândesc: „ce bine pot face eu pentru țară”, și prea mulți care gândesc: „ce bine ar mai putea face țara asta pentru bunăstarea și interesele mele”…
– Ca specialist ce ați sugera a se face cu această avuție națională?
– Toate partidele – dar absolut toate – guvernul și toți factorii de decizie, să sprijine efectiv și sub toate formele, oamenii de afaceri români – în niciun caz „afaceriști” – să preia și să prelucreze superior aceste gaze. Am avut o industrie petrochimică puternică, ce poate fi repornită. S-ar putea redeschide fabricile de îngrășăminte pentru agricultură, căci acum, o mare parte din aceste îngrășăminte le importăm pe bani grei, care măresc prețurile produselor agricole, piața românească fiind invadată de produse de import mai ieftine. Imediat ar trebui sprijinite firme românești, care să bage conducte pentru gaze, la nivelul fiecărei localități – urbane sau rurale – încălzirea pe timpul iernii făcându-se cu gaze și nu cu lemne. Pentru pornirea imediată și cât mai rapidă a acestor activități, care ar crea și multe locuri de muncă – ele fiind extinse la nivelul întregii țări – se justifică și eventualele împrumuturi ale țării, nemaivorbind și de atragerea fondurilor nerambursabile ale Uniunii Europene.
– Pe plan local?
– Taxa de branșare a locuințelor la gaze a fost de 19 milioane lei vechi (1.900 Ron). Acum a ajuns la 68 milioane lei vechi (6.800 Ron). Să se revină la vechea taxă care să-i permită fiecărui locuitor să se branșeze. Conductele, fitingurile și mai ales manopera au prețuri prohibitive pentru majoritatea cetățenilor. Statul să subvenționeze masiv introducerea gazelor în locuințe, salvând pădurile în acest fel…
– În încheiere, domnule inginer Gheorghe Marinescu, mă așteptam ca după o viață în lumea petrolului – unde retribuțiile au fost mari – după funcțiile și posibilitățile pe care le-ați avut, mă așteptam să locuiți într-o vilă de lux prin București sau într-o zonă turistică, să aveți mașini luxoase, să vă faceți concediile în străinătate etc…
– Locuiesc la țară, la Sinești – Potcoava, și mă zbat să-mi bag gaze în locuință…
– Domnule inginer, vă mulțumesc pentru interviu și vă asigur de respectul meu – și al cititorilor ziarului – pentru experiența specialistului în petrol și gaze Gheorghe Marinescu, dar mai ales pentru Gheorghe Marinescu – OMUL.