Acasă 7 zile 7 zile în subsidiar

7 zile în subsidiar

170
Pe ei nu i-a dat Man afară

Decizia schimbării inspectorilor şcolari ce proveneau în schema instituţiei susţinuţi de PNL, la vremea facerii USL, este, orice s-ar spune, justă. Chiar dacă la mijloc, formal, se află demisia fiecăruia în parte. Plecarea lor e firească, naturală, iar dacă ar fi să se respecte algoritmul politic, în locul lor ar trebui să vină reprezentanţi ai UNPR-ului şi ai conservatorilor. Cei demişi au şansa să se întoarcă la catedră, iar în locul lor vin oameni care ştiu să-şi facă treaba, de la caz la caz. Interesant este că la catedra de limba-română a fost adusă o inspectoare tocmai de la Gura Padinii. O dovadă clară că profesorii de limba-română, din mediul urban, nu pot evidenţia unul de-al lor, capabil să vină şi să se impună drept inspector în consecinţă.

Agresorul boxerului Gălbenuşe face cereri imposibile

Florin Gulie, acuzatul principal în asasinarea lui Cristian Gălbenuşe, eveniment ce a marcat începutul lunii iulie în Slatina, face cereri imposibile. După ce a fost arestat preventiv, acesta insistă şi contestă măsura, pe unde apucă. Curtea de Apel Craiova e ultima instanţă care a respins cererea făcută de prezumtivul criminal, internat, în prezent, sub pază, la spitalul din Craiova, acolo unde se află după ce a primit o sapă în cap. Oricum ar fi, pe acesta îl aşteaptă ani grei de închisoare, în cazul în care va fi dovedit, indubitabil, că el este autorul crimei care a răscolit oraşul.

Democraţie pe linie

Fratele preşedintelui, la închisoare, ginerele lui Bercea, în libertate. Este o realitate de netăgăduit pe care o vede şi o acceptă în consecinţă poporul român. În celebra cauză penală care are ca subiecţi pe Căpăţână de la Drăgăneşti şi pe Mircea Băsescu, versus Marius Constantin, Izaura şi alţii din neamul lui Bercea, Constantin a ieşit din închisoare, rămânând arestat la domiciliu, în timp ce Mircea Băsescu stă mai departe în stare de arest, în beciurile inspectoratului de la Constanţa. O ştire senzaţională, un dosar celebru ce dovedeşte că în România justiţia începe să-şi spună cuvântul. Când e vorba de ceva bun, niciodată nu e prea târziu!

A intrat şi Gabriel Oprea în joc

La reuniunea de acum câteva zile, când, la Slatina, a avut loc o „regională” a UNPR-ului, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, preşedintele partidului în cauză, a intrat în jocul proiectului autostrăzii Piteşti-Slatina-Craiova. Oprea a dat asigurări ferme că aşa ceva se va face, că va fi, cu siguranţă, o investiţie demnă de oamenii locului. Argumentul forte, adus în spaţiul public de preşedintele Oprea de la UNPR a fost şi este devastator pentru slătineni. Acesta mizează pe cuvântul de onoare al premierului Victor Viorel Ponta. Un cuvânt de care au început să se convingă tot mai mulţi români, de la un timp încoace. Semn că de la vorbă la vorbă nu e decât un obstacol: Victor Ponta.

Pe primarul Chitez îl strângeau, vineri, îngrozitor, pantofii

Vineri pe la prânz, primarul Ilie Chitez de la Bobiceşti şi-a aniversat, anticipat, onomastica. În sediul Organizaţiei judeţene Olt a PSD, acolo unde a fost invitat de Marius Oprescu să spună cât de bun e el şi câte o să fie în stare să realizeze în fruntea localităţii, susţinut de PSD. Atmosfera a părut, la un moment dat, uşor deformată. Cel mai sigur, starea de disconfort afişată de edilul de la Bobiceşti are o explicaţie: pe acesta în strângeau, îngrozitor, pantofii. Altfel, dacă tot făcuse un gest „măreţ”, impunător, de a pleca de la liberali ca un adevărat bărbat şi nu ca un traseist, cum nişte ticăloşi ar fi în stare să spună, Chitez trebuia să afişeze o altă stare. De spirit, evident!

Un titlu la care Marius Oprescu trebuia să se mai gândească…

La Coloneşti, sub egida fiului fostului deputat Nicolae Stan, în coordonarea atentă a fostului primar al localităţii, omul cu acelaşi nume, a avut loc un festival de bere, mici, muzică populară, dedicat unui căluşar din partea locului. Cu această ocazie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Olt a primit titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei, cuvenit pentru… meritele sale în dezvoltate acestui spaţiu administrativ. Lumea uită prea uşor, dar poate că uitarea este o stare de vindecare. Doar până mai ieri, iniţiatorul proiectului, ce-l are pe Oprescu premiant, a făcut bătături în palmă de la un şir lung de reclamaţii făcute pe la toate instituţiile statului, prin care înfiera „mafia” pesedistă de la Olt. Dar, cine ştie: politica chiar e ceea ce spune toată lumea, dar puţini vor să creadă: arta supremă a compromisului. Poate că la anul, „Cetăţeni de onoare” ai Coloneştiului vor fi făcuţi Daniel Bărbulescu, Darius Vâlcov… tot pentru merite extraordinare în cine mai ştie ce poveste bună de spus la gura sobei, celor care mai cred în astfel de întâmplări hazlii, petrecute cu oameni mari în centrul atenţiei. Nu reproducem, acum, din lipsă de spaţiu, epitetele servite naţiunii, dinspre Stan de la Coloneşti spre cetăţenii de onoare ai localităţii în cauză…

Prea multe facilităţi în centrul vechi

Iniţiativa municipalităţii slătinene de a susţine, cu orice chip, reabilitarea arhitecturală a clădirilor private („”„) din centrul vechi al municipiului e lăudabilă doar până la un punct. La un moment dat, într-o bună-zi, şi alţi slătineni, care nu sunt atât de norocoşi din punct de vedere patrimonial, vor vrea şi ei să li se reabiliteze câte ceva pe acasă. Nu de alta, dar plătitori de impozite şi taxe locale sunt, până la urmă, toţi. Iar în România, conform constituţiei lui Adrian Năstase, adoptată prin anul 2003, cel puţin până la închiderea ediţiei, nimeni nu este mai presus de lege. Altfel, emiterea unor acte normative preferenţiale, care să includă scutiri şi acces la facilităţi doar unora, în dauna altora, pot fi lovite de nulitate, în măsura în care, pe parte juridică, cineva este atent la ce trebuie semnat, contrasemnat, validat şi aprobat. Şi, aici nimeni nu vorbeşte de un alt aspect: ce se întâmplă cu acele clădiri care au fost reabilitate până acum? Propunerea scutirii impozitului de la plată pe cinci ani funcţionează şi retroactiv?

Adina Diaconu e mai tare ca Mădălina Ghenea

Cum face vreun salt cu paraşuta în spaţiul public, vedeta Mădălina Ghenea, de la Curtişoara, toată lumea cade pe spate. Ce poveste! Ce dramă! Ce Di Caprio! Ce nu stiu ce! Ce rol! ce film..! În schimb, atunci când o olteancă adevărată reuşeşte o performanţă europeană de înalt nivel, aproape că nici nu se scrie. La Campionatul European de Tenis de Masă Juniori, disputat în Italia, o fată ambiţioasă de la noi, slătineanca Adina Diaconu, a cucerit patru medalii de aur. Şi nu a fost uşor. Meritele acestei fete sunt incontestabile, iar contribuţia echipei care o pregăteşte se vede pe deplin. În schimb, pe Adina, niciodată, nu o vor băga în seamă oficialităţile vremii, pentru că tenisul de masă nu e acel ceva care să capteze interesul mulţimii. A acelei mulţimi de nivel mediu, care, potrivit ultimului sondaj de opinie, chiar dacă nu e bine şcolită, votează cu Victor Ponta…

Publicitatea pe clădiri în Slatina, interzisă, pentru că odată s-a scris „Ciuma roşie”

Municipalitatea slătineană, scrupuloasă peste fire, prevăzătoare cât cuprinde, a găsit portiţa prin care se va pune la adăpost de nu ştiu ce grozăvii specifice campaniei electorale, atunci când se scriu, pe stâlpi şi pe garduri, diverse mesaje potrivnice puterii. Aşa se face că regulamentul de publicitate s-a schimbat prin modificare. Cei care mai vor să pună afişe imense pe clădiri trebuie să ceară şi să primească autorizaţie de la primărie. În acest fel, se vor evita situaţiile de gen „Opriţi ciuma roşie!”, întâlnite la europarlamentare pe Casa de Cultură a Tineretului, atunci când, chiar lângă premierul atomic, Victor Ponta, era afişat îndemnul respectiv. Cel mai probabil, data viitoare, atunci când se va acorda autorizaţia, mesaje de acest gen vor fi oprite direct la sursă.

La Titularizare e ca la Bac. Aşa cum a fost la Capacitate

Nici titularizarea în învăţământ nu a adus profesionalismul şi dăruirea în băncile de examen. Pentru a nu rămâne cu nimic mai prejos elevilor care au picat cu brio testele verii, capacitate şi bacalaureat, profesorii olteni au dat dovadă de solidaritate. Vreo doi au fost eliminaţi din concurs pentru că încercau să copieze, 95 au lipsit bazându-se pe cunoştinţele lor, 63 s-au retras din motive personale, iar 18 s-au retras şi ei din motive medicale. E posibil să le fi făcut rău subiectele propuse spre rezolvare. Staţi fără grijă! Prostimea în cauză nu va pierde contactul cu învăţământul. O parte din ei vor apela la pilele politice sau la donaţiile specifice pentru aşi rezolva o catedră, pe ici, pe colo…

Fostul şef al IPJ Olt a dat de belea la Bucureşti!

Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, în perioada 9.01.2013 – 14.07.2013, actual şef al Poliţiei Capitalei (din 15 iulie 2013), Mihai Pruteanu, a fost eliberat din funcţie, la cerere, de ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, după ce Adrian Botez, care fusese condamnat pentru tentativă de omor la adresa lui Puiu Mironescu, a fost eliberat din arest, deşi instanţa stabilise ca acesta să fie condamnat la 10 ani de detenţie. Demisia lui Pruteanu este un eveniment nefericit, care vine la capătul unei cariere de succes împotriva ţinutei sale profesionale. Eliberarea arestatului Botez nu este o decizie luată exclusiv de fostul şef al IPJ Olt, dar într-o formă, îi este imputabilă acestuia. La comanda Poliţiei Olt, Pruteanu a venit după demiterea comisarului-şef Ion Voicu, angrenat atunci în faimosul scandal iscat de Melania Renghe. Poliţista, care şi-a acuzat superiorii de abuzuri sexuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.