Acasă Interviu Interviu cu prof. univ. dr. Emil ALBOTĂ, secretar de stat în cadrul...

Interviu cu prof. univ. dr. Emil ALBOTĂ, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei

268

«Aş cataloga numirea domnului Pavel Belinski în funcţia de vicepreşedinte al CJ Olt o recunoaştere a valorii sale şi, în special, o recunoaştere a capacităţii domnului senator Ion Toma de a forma şi promova oameni valoroşi»

Prin stăruinţa senatorului Ion Toma, Oltul a trimis, în Bucureşti, pe funcţii de execuţie şi decizie publică, oameni care, odată ajunşi acolo, pot întoarce comunităţii din care vin priceperea lor. Un astfel de exemplu este prof. univ. ing. dr. Emil Albotă, în prezent secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. Slătinean get-beget, un om echilibrat, Emil Albotă are proprietatea cuvintelor, capacitatea de a înţelege şi de a oferi răspunsuri la multe dintre temele zilei, cele cărora filozofii prezentului abia pot să le dea citire. În continuare, Emil Albotă, oferă răspunsuri unor teme cu greutate, cum ar fi: sistemul educaţional, viitorul învăţământului şi politica actuală.

– Ce aţi făcut până acum şi care sunt priorităţile dumneavoastră în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, în perioada ce urmează?

– În cele câteva luni de când am fost numit secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale am încercat mai întâi să mă acomodez, nu neapărat cu funcţia, cât cu responsabilităţile pe care le presupune. Apoi am încercat şi consider că am reuşit să aplic cu maximă obiectivitate măsurile şi prerogativele educaţionale în vigoare, astfel încât „europenizarea” şi optimizarea sistemului de învăţământ românesc să fie clar concretizate. Pentru mine nu există priorităţi, ci onorarea permanentă, optimă şi cu deplină responsabilitate a îndatoririlor care îmi revin ca şi secretar de stat.

– Sunteţi de acord cu digitalizarea învăţământului românesc? Care sunt plusurile şi minusurile?

– Absolut. Aşa cum s-a exprimat şi ministrul Remus Pricopie, pe care îmi permit să îl citez, „lumea viitorului este aceea în care competenţele digitale sunt parte a educaţiei obligatorii oriunde în lume”. De altfel, digitalizarea învăţământului românesc reprezintă un alt pas spre acea reformă a educaţiei despre care tot vorbim de câţiva ani încoace şi pe care încercăm, prin măsuri concrete şi coerente, să o finalizăm în modul cel mai eficient. De altfel, realist vorbind, trebuie să recunoaştem că generaţia actuală este o generaţie a internetului. În condiţiile în care, actualmente, sistemul informatic electronic este inclus ca şi disciplină didactică examinată în unităţile de învăţământ liceale şi superioare nu văd de ce să nu fie introdus în toate şcolile româneşti un conţinut de predare-învăţare digital, la care să aibă acces toţi elevii din România şi care să dezvolte softuri educaţionale interactive. Nu spun că va fi uşor. Este un proiect care presupune investiţii, efort, pregătire şi răbdare, care poate întâmpina şi o oarecare reticenţă generată de nepriceperea caracteristică unei vârste infantile sau reţinere în faţă unui sistem didactic nou şi evoluat. Am, totuşi, convingerea că, la final, rezultatul va fi cel preconizat.

– Cât de departe este sistemul educaţional din România faţă de cel european?

– Consider că eforturile depuse în ultima perioadă de actuala guvernare pentru a alinia sistemul românesc de învăţământ la standardele europene nu au fost în zadar, chiar dacă acest lucru a atras, de multe ori, riscuri, reproşuri, bulversări, schimbări, completări… Important este obiectivul: forma finală. Şi, repet, ne apropiem de această formă finală.

– Care credeţi că sunt problemele cu care se confruntă sistemul educaţional din România şi ce soluţie aţi găsi la ele?

– Probleme există în orice sistem de învăţământ, mai mari sau mai mici. Dacă ne referim la sistemul de învăţământ românesc, cea mai acută problemă este mentalitatea, teama de schimbare. Ca să schimbi aproape din rădăcini un întreg sistem educaţional nu-i uşor, iar ca să accepţi schimbările, să le asimilezi şi să le aplici în mod optim este o încercare dificilă la care sunt supuşi toţi cei implicaţi în sistem, de la părinţi până la guvernanţi. Tocmai din acest motiv o reformă educaţională adevărată se face în timp, pas cu pas, astfel încât eliminarea punctelor slabe şi punerea în practică în mod constructiv a celor eficiente să poată fi realizate succesiv, evitându-se eventuale bulversări ale sistemului.

–  Cum motivaţi propunerea ministrului Educaţiei privind obligativitatea ca părinţii să-şi dea copiii la grădiniţă de la vârsta de cinci ani? Cât se va mai devansa vârsta pentru învăţământ obligatoriu?

– A introduce vârsta obligatorie de 5 ani pentru copiii care se vor înscrie la grădiniţă nu este decât o formalitate. Îmi permit să afirm acest lucru deoarece, conform statisticilor efectuate, în momentul de faţă, aproape 99% dintre copiii cu vârstă cuprinsă între 5-6 ani sunt înscrişi deja la grădiniţe fără a exista vreo obligativitate. Iar dacă ne raportăm la copiii cu vârstă între 4-5 ani, sunt înregistraţi în grădiniţe peste 85%.

– Cum aţi rezolva dumneavoastră problema elevilor care nu vor să se mai înscrie la examene ca: Evaluarea Naţională şi Bacalaureat?

– Trebuie să recunoaştem că o parte de vină aparţine şi unui vechi şi instabil sistem educaţional pe care noi încercăm acum să-l schimbăm. Elevii trebuie motivaţi, impulsionaţi să urmeze şi să finalizeze o şcoală. Un rol important în a le inocula dorinţa de a învaţa şi de a-şi asigura o carieră de viitor îl au dascălii dar, în aceeaşi măsură, şi părinţii. Nu vreau să comentez aspectele educaţiei primite în afara şcolii, însă poate e nevoie de mai puţină libertate şi mai multă disciplină… Cu siguranţă, este nevoie de valorificarea capacităţilor pe care, în mod evident, fiecare copil le are într-un anumit domeniu.

 – Care mai este rolul învăţământului în societatea contemporană?

– Că să identificăm rolul educaţiei într-o societate trebuie mai întâi să-i înţelegem scopul. Acest lucru, dovedit în mod evident de-a lungul timpului şi definitoriu pentru orice societate, este de a dezvolta, de a forma, de a perfecţiona oamenii. Eu fac parte din sistemul educaţional contemporan şi afirm cu tărie ca părinte, ca lector universitar, ca ministru secretar de stat, că educaţia este singurul mijloc prin care te poţi împlini ca om, prin care poţi evolua şi cu ajutorul căreia te poţi integra cu uşurinţă într-o societate. Parafrazându-l pe J. Stuart Mill „educaţia înseamnă tot ceea ce facem noi înşine şi tot ceea ce fac alţii pentru noi, spre a ne apropia de perfecţiunea materiei noastre”.

– Acum câteva luni, vă întrebam despre răbdarea românilor. Vă întrebăm şi azi: până unde credeţi că merge răbdarea şi înţelegerea celor de lângă noi, faţă de o clasă politică incapabilă să ofere românilor un trai mai bun?

 – Am spus şi atunci şi îmi menţin părerea: nu este uşor să echilibrezi puterea unui stat abia ieşit din criză cu nevoile populaţiei. Acest lucru nu înseamnă absolut deloc că actuala clasă politică este incapabilă să ofere românilor un trăi mai bun, ci doar că lucrurile nu se pot îndrepta fără efort, timp şi răbdare. A spune că există alte state unde toţi cetăţenii se bucură de „un trăi bun” este o utopie. Fiecare societate are lipsurile ei, fiecare ţară are „păturile ei sociale”, fiecare stat are guverne bune sau mai puţin bune. Un trai mai bun nu înseamnă neapărat un cont mai mare în bancă, ci mai degrabă o evidentă realizare a obiectivelor de dezvoltare economică prin efort comun populaţie-guvern. Şi, repet, lucrurile merg spre normalitate.

– De curând, Pavel Belinski a fost ales vice la CJ. Ce-l recomandă pe acesta să ocupe această funcţie, ca şi succesor al liberalului Ioan Ciugulea?

– Experienţa administrativă îndelungată şi abilitatea de a alinia obiectivele politice de interes social ale UNPR, partid pe care îl reprezintă, dar şi ale celorlalte două partide aflate în alianţa, PSD şi PC, la nevoile cetăţenilor.

– Poate fi considerată această alegere o victorie a senatorului Ion Toma?

– Dacă senatorul Ion Toma ar fi dus vreo bătălie politică, da, ar fi putut fi considerată această alegere o victorie a domniei-sale. Nu putem vorbi însă de nici o bătălie politică din simplul motiv că nu există dispute între partidele aflate într-o alianţa, care au acelaşi obiectiv. Eu mai degrabă aş cataloga numirea domnului Pavel Belinski în funcţia de vicepreşedinte al CJ Olt o recunoaştere a valorii sale şi, în special, o recunoaştere a capacităţii domnului senator Ion Toma de a forma şi promova oameni valoroşi. Exemple sunt multe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here