Proiectul conductei Ghercești-Jitaru va asigura alimentarea cu gaze naturale pentru comuna Brâncoveni și alte 18 localități din județele Dolj și Olt. Lucrarea a început dinspre Ghercești, cu finalizare estimată pentru 2026.
Conducta va trece prin sudul satului Văleni și va deservi peste 146.000 de locuitori, 259 de instituții publice și aproximativ 150 de agenți economici și consumatori industriali. Proiectul este considerat esențial pentru accesul la gaze naturale în zonă.
Din județul Olt, 16 localități vor beneficia de alimentarea cu gaze. Este vorba despre municipiul Slatina, orașele Balș și Scornicești, comunele Osica de Sus, Fălcoiu, Mărunței, Coteana, Ipotești, Brebeni, Milcov, Valea Mare, Bobicești, Bârza, Pârșcoveni și Șopârlița, și, bineînțeles, Brâncoveni.
„Prin realizarea conductei Ghercești-Jitaru comuna Brâncoveni va fi beneficiarul furnizärii de gaze. S-a luat în calcul şi debitul necesar pentru alimentarea cu gaze naturale a 19 localităţi din judetele Dolj și Olt , de pe traseul conductei, inclusiv comuna Brâncoveni, conducta care va trece prin partea de sud a satului Văleni. Prin realizarea acestei conducte se poate asigura suplimentar alimentarea cu gaze naturale a unui număr de aproximativ 146.587 locuitori, 259 instituții publice (școli, primării, dispensare. cămine culturale, cabinete medicale, etc) și aproximativ 150 de agenți economici și diverși consumatori industriali”, este declarația primarului Ion Cheroiu.