Acasă Actualitate Opinie. De ce este Buliteanu altfel?

Opinie. De ce este Buliteanu altfel?

97

Competiția pentru Primăria Slatina, intrată în linie dreaptă arată că poate exista și un candidat rămas în afara măsurilor general valabile prin care este promovată minciuna ca virtute.
Numele lui este Gabriel Dima Buliteanu, liberalul care nu este membru în partidul lor, omul cu vederi sociale fără a fi fost vreodată soldat în regimentul roșu.
Slătinean, fără a-și scrie pe frunte asta, antreprenor, fără o zi lucrată la stat, Gabriel Dima Buliteanu prezintă, până acum, sintagma alternativă viabilă la ce este și la ce vor alții să fie.
Am văzut până acum, din postura de urmăritor atent, toate acțiunile sale din social-media și nu am văzut condiționări legate de vot. Doar mesaje clare, conturate de o realitate pe care alții nu o vor vedea ca el niciodată!
Știe că orice problemă este dată la pachet cu o soluție, știe că Slatina nu a depășit complexul de a fi la mijloc, între Pitești și Craiova și, foarte aproape de București.
D’asta vorbește, pentru prima dată, de identitatea urbană a unui oraș prădat sistematic!
Ieșit din tiparele consacrate ale manipulării mediatice, refuzând să genereze povești despre lumea dorită, Gabriel Dima Buliteanu este astăzi candidatul altfel, sintagma alternativă la sistem.
De aici incolo, slătinenii pot face ce cred ei de cuviință. Să schimbe, să mențină sau doar să aleagă inteligent!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.