Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Olt, au organizat, vineri, 17 mai 2024, etapa județeană a concursului cu cercurile tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor”. Concursul a fost organizat pe Stadionul „Metalurgistul” din Slatina.
Acesta se înscrie în cadrul unui program educațional pentru elevi prin care se urmărește conștientizarea factorilor de risc care pot genera situații de urgență, implicarea individuală sau în echipă în acțiuni de prevenire, precum și modul de comportare în cazul unor situații de urgență.
„Concursul „Prietenii pompierilor” se adresează elevilor din ciclul gimnazial (clasele V-VIII) și constă într-o probă scrisă (rezolvarea unui chestionar pentru verificarea cunoștințelor acumulate în domeniul situațiilor de urgență) și două probe practice ( proba de îndemânare – pista cu obstacole și proba ștafeta de 400 de metri, cu obstacole). Participante la această întrecere au fost echipajele de la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, Școala Gimnazială Pleșoiu, Școala Gimnazială Perieți și Liceul Tehnologic Văleni”, a transmis ISU Olt.
Clasamentul final a fost următorul:
Locul I – Liceul Tehnologic Văleni
Locul II – Școala Gimnazială Perieți
Locul III – Școala Gimnazială Nicolae Titulescu
Mențiune – Școala Gimnazială Pleșoiu