Spre sfârșitul anilor ’70 se manifestau, cu mai mult „curaj”, nemulțumirile ce proveneau din mediile artistice și intelectuale, de fapt din întreaga categorie a intelectualilor…
Chiar dacă în 1977, formal, a fost desființată CENZURA, au existat „UNII” ce au reușit și până în acel an „să se strecoare” prin capcanele cenzurii, publicând, provocând printre intelectuali un puternic și general sentiment de „nedreptate”. Între ei, MARIN PREDA, cu „DELIRUL” publicat în 1975 și apoi spre 1980 cu „CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI”, opere în care se „evidențiau”, fără menajamente, practicile comuniste – STALINISMUL, REPRESIUNILE, LAGĂRELE DE MUNCĂ, ÎNCHISORILE, NEPOTISMUL, SPECULA, COZILE NESFÂRȘITE – ca TEMELE „DEZBĂTUTE”.
Interesul uriaș al cititorilor a alternat cu FURTUNA VIOLENTĂ din LUMEA LITERARĂ ce a șocat cum de au apărut asemenea „CĂRȚI CURAJOASE”.
Apoi, „moartea” lui PREDA a încins și mai mult spiritele în cercurile intelectualilor. Pe acest fond „turbulent” GRUPUL CELOR TREI de la „SĂPTĂMÂNA” a speculat în speranța că CEAUȘESCU le va accepta propunerea de a desființa UNIUNEA SCRIITORILOR, înlocuind-o cu UNIUNEA SCRIITORILOR COMUNIȘTI, sub total control partinic, numai că LIDERUL n-a fost de acord…
Ca urmare, după întâlnirea CEAUȘESCU-ELENA-POPESCU Dumnezeu, din 13 octombrie 1980, cu peste 100 de scriitori, LIDERUL a promis că nu va accepta propunerea de la „SĂPTĂMÂNA”.
În consecință, la CONFERINȚA NAȚIONALĂ a Uniunii Scriitorilor din 1-4 iulie 1982 (CEAUȘESCU deși promisese participarea, a renunțat) a fost aspru criticată SĂPTĂMÂNA, dar s-au adus critici și AUTORITĂȚILOR în legătură cu atitudinea subiectivă față de scriitori și chiar față de populație prin măsuri „nepotrivite”, toate acestea ca o CRITICĂ DESCHISĂ față de REGIM.
Deși „POLITICUL” s-a prefăcut că nu se amestecă, GEORGE MACOVESCU a fost înlocuit din funcția de PREȘEDINTE cu DUMITRU RADU POPESCU, scriitor dar și fost activist de partid agreat „SUS”.
REGIMUL a înțeles însă clar că în mediul intelectual era o MARE ÎNCĂRCĂTURĂ POTENȚIALĂ DE REVOLTĂ. Ca urmare, CONDUCEREA a decis să ia „măsuri” pedepsindu-i pe cei mai „activi” intelectuali pentru ca în acest fel să-i „disponibilizeze” pe TOȚI.
Așa a fost pusă pe TAPET o „problemă” deja cercetată, legată de „MIȘCAREA TRANSCEDENTALĂ” (M.T.) din ROMÂNIA, învăluită în mister, de la GROAZĂ la NEBUNIE.
Această M.T. a fost înființată de hindusul MAHESH YOGA (MAHARISHI) și adusă în ROMÂNIA de un inginer NICOLAE STOIAN – inginer, probabil un agent plecat din țară în ALGERIA în 1969. De aici a plecat la LONDRA unde a „lucrat” la BBC – secția română.
În 1977 a venit în ROMÂNIA cu soția (franțuzoaică) și a început să organizeze ședințe de M.T. în baza unor aprobări multiple inclusiv a MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII, la institutul de proiectare – CARPAȚI. Apoi s-au extins în baza unor aprobări de la MINISTERUL EDUCAȚIEI și ale INSTITUTULUI DE ȘTIINȚE PEDAGOGICE. Tot mai multe persoane – intelectuali din București, urmau aceste cursuri, DAR între ei s-au infiltrat „ofițeri” care informau cu lux de amănunte AUTORITĂȚILE de „resort”.
În 1980, având „SUCCES”, STOIAN i-a scris lui lui CEAUȘESCU, propunându-i introducerea M.T. în programele școlare, motiv pentru care a intrat în legătură cu „MARII” de la M.E.N. cu care a stabilit să facă mai întâi un „EXPERIMENT”.
Mai mult, în baza faptului că ELENA CEAUȘESCU conducea CONSILIUL SUPERIOR al EDUCAȚIEI și ÎNVĂȚĂMÂNTULUI au răspândit zvonul că M.T. se bucura de sprijinul EI.
În paralel, „CEI ÎNDRITUIȚI” cu misiune își făceau datoria informând amănunțit autoritățile sub coordonarea lui PLEȘIȚĂ și a ofițerului principal infiltrat (R.P.)
Erau cunoscuți „CURSANȚII” – mai toți intelectuali de vază și DOSARUL s-a încheiat în iunie 1981 și înaintat la M.A.I. Se aștepta doar „COMANDA POLITICĂ”. S-a început în august 1981 prin expulzarea din țară a GURULUI STOIAN și a soției sale, pentru ca în ianuarie 1982 să se „treacă” la măsuri. S-a început cu directorul de la ȘTIINȚE PEDAGOGICE – oltean de-al nostru pe care îl cunoșteam foarte bine, după care s-a trecut la „NIVEL MARE”.
În ședința Comitetului Politic Executiv din 27 aprilie, CEAUȘESCU i-a „eliberat” pe ANETA SPORNIC și bălșanul RĂDOI din funcțiile de MINISTRU al EDUCAȚIEI, respectiv, prim-adjunctul ei, situație despre care aveam să aflu multe din „culisele prăbușirii” prin anii 1985, direct de la „sursă”, adică de la FOARTE APROPIAȚI.
Măsurile luate în cadrul operațiunii „ZBURĂTORII” cum se numea „lichidarea M.T.” au fost represive și i-au afectat pe mulți „implicați” în „mișcare”, deși aceștia reprezentau „NUME DE REZONANȚĂ” în lumea intelectualilor.
Ei au fost dați afară din posturile ce le dețineau și „trimiși” la muncile de jos – grele și prost plătite – directorul de la ȘTIINȚE PEDAGOGICE la un atelier de tâmplărie, unde angajații îl ajutau să-și „îndeplinească norma zilnică” – așa cum îmi povestea după…
În același timp, pe fondul de spaimă și teamă, instaurat în perioada 1981-1982, sub pretextul ROTIRII CADRELOR au fost schimbați mulți „activiști de frunte” ce deveniseră INCOMOZI: TROFIN, RĂUTU, IONIȚĂ, BURTICĂ, miniștrii și în cele din urmă guvernul VERDEȚ a fost înlocuit cu guvernul DĂSCĂLESCU.
În locul lor s-au „impus” NOII IENICERI – DĂSCĂLESCU, DINCĂ, ANDREI, OLTEANU, HOMOȘTEAN, L. FAZEKAȘ, V. PUNGAN, NICU CEAUȘESCU, POLIANA CRISTESCU etc…
În „substratul și subteranul” acestor măsuri s-au aflat însă două cauze fundamentale cu iz politic evident:
– prima: dorința de a găsi NIȘTE „ȚAPI ISPĂȘITORI” ce trebuiau înlocuiți cu „NOI” care „să redreseze situația generală a societății.
– a doua: tendința lui CEAUȘESCU de a se debarasa de „persoanele” care odată înlocuite duceau la „SLĂBIREA” CABINETULUI 2, căci acesta amenința „tot mai insistent” să devină un „CONCURENT” în exercitarea reală a autorității de către CABINETUL 1.
Acest „SUCCES” s-a dovedit a fi doar cu „numele”, căci de atunci ROMÂNIA a intrat într-o perioadă de STAGNARE și IMOBILISM ce va fi „întreruptă” în 1989 și de factorii externi.
Profesor,
ION PĂTRAȘCU
Slatina, Olt
