Acasă Actualitate Primarul Doldurea, prezent în cartierele HCC și Centru pentru a evalua stadiul...

Primarul Doldurea, prezent în cartierele HCC și Centru pentru a evalua stadiul lucrărilor privind reabilitarea blocurilor

56

Miercuri, 3 aprilie, primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea a mers în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor privind reabilitarea blocurilor în cartierele HCC și Centru. 35 de blocuri cu o suprafață de aproximativ 46.000 mp vor fi reabilitate în vederea creșterii eficienței energetice, iar valoarea totală a contractului de finanțare este de peste 56 de milioane de lei, valoare nerambursabilă finanțată din PNRR.

„Primarul Municipiului Caracal, Ion Doldurea, a fost prezent în cartierele HCC și Centru pentru a evalua stadiul lucrărilor privind reabilitarea blocurilor în vederea creșterii eficienței energetice a clădirilor rezidențiale. Conform proiectului, se vor realiza lucrări la 35 de blocuri renunind o suprafață desfășurată de aproximativ 46.000 mp, susține primarul Ion Doldurea.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de de 56.452.780,86 lei, valoare nerambursabilă finanțată din PNRR.
Lucrările constau în: modernizarea pereților exteriori; modernizarea planșeului peste etajul 4; modernizarea elementelor de construcție vitrate; intervenție la instalațiile clădirii; modernizare planșeu peste subsol; refacerea trotuarelor cu pante corespunzătoare pentru a reduce infiltrația apelor meteorice la nivelul fundației clădirii; repararea finisajelor interioare în zonele de intervenție inclusiv a suprafețelor pereților pe conturul tâmplăriei înlocuite; lucrări de reparații la elementele de construcții care prezintă potențial pericol de desprindere și/sau afectează funcționalitatea clădirii, inclusiv de refacere în zonele de intervenție, tencuială degradată căzută de pe fațada și eventual întărirea zidăriei în cazul în care se consideră necesară, ce trebuie realizate înaintea aplicării sistemului de termoizolare pe fațadă; uniformizarea parapetelor; construire acoperiș tip șarpantă, învelitoare, sistem de colectare și evacuare ape meteorice la nivelul învelitorii tip șarpantă”
, declară primarul Doldurea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.