Acasă Eveniment Tânăr din Caracal, reținut pentru act sexual cu un minor

Tânăr din Caracal, reținut pentru act sexual cu un minor

63

Un tânăr din Caracal, a fost reținut de polițiști pentru act sexual cu un minor. Fata, în vârstă de 15 ani, ar fi întreținut raporturi sexuale consimțite cu tânărul, în vârstă de 25 de ani, în luna decembrie 2023, polițiștii fiind sesizați de către tatăl acesteia. La data de 11 ianuarie, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Ulterior, pe 12 ianuarie, pe numele acestuia, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

„La data de 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au reținut un tânăr cercetat pentru act sexual cu un minor. În fapt, la aceeași dată, polițiștii Poliției municipiului Caracal, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizați de către un bărbat din municipiul Caracal, județul Olt, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 15 ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din aceeași localitate. În urma activităților investigativ-operative efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Caracal, s-a constatat faptul că, în luna decembrie a anului 2023, tânărul ar fi întreținut acte sexuale consimnțite cu minoră. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea de măsuri legale.
În urma probatoriului administrat, la data de 11 ianuarie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. La data de 12 ianuarie a.c, tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal cu propuneri legale, dispunându-se măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, față de acesta. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”
, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.