Muzeul Județean Olt, va participa la expoziția „Dacia. L’ultima frontiera della romanità”, de la Muzeul Național Roman din Roma, organizată de Muzeul Național de Istorie a României , cu o piesă de excepție, și anume, Coiful chalcidic de la Balș, județul Olt.
„Muzeul Național de Istorie a României organizează expoziția „Dacia. L’ultima frontiera della romanità” la Muzeul Național Roman din Roma, Italia.
Conceput și coordonat de Muzeul Național de Istorie a României, sub egida Ministerului Culturii, proiectul este realizat în colaborare cu 45 de muzee din țară și din Republica Modova.
Muzeul Județean Olt are onoarea de a fi parte a acestui proiect, participând cu o piesă de excepție din patrimoniul său, respectiv Coiful chalcidic de la Balș, județul Olt ”, se arată în postarea de pe pagina de socializare a Muzeului Județean Olt.
Coif Chalcidic, scurt istoric:
- tip II, grupa tracică, locul descoperirii, toponim: Balş, Olt;
- tipul de cercetare: descoperire întâmplătoare;
contextul arheologic: necunoscut; - locul depozitării: Muzeul Judeţean Olt, Slatina Depozit, cota de inventar: 9720;
- material: bronz;
- dimensiuni: h = 26,8cm, grosime tablă = zona oculară 1,8mm; zona cervicală 2,8mm; circumferinţă maximă a calotei = 65cm;
- datare: secolul IV a.Chr., mai probabil în a doua parte a intervalului.
Sursa scurtului istoric și, de asemenea, pentru o studiere aprofundată: https://www.enciclopedia-dacica.ro/?operatie=subiect&locatie=armele&fisier=Coiful_de_tip_chalcidic_de_la_Bals_judetul_Olt