Florea Popete, caz rezolvat! Dar cu Florin Popete ce facem?

Ar trebui să dea un motiv de satisfacţie cele peste 16.000 de vizualizări de pe site-ul Ziarului de Olt la ştirea cu deja mediatizata şi la nivel central agresiune de la Văleni, unde doi de Popete, tată-fiu, au distrus o maşină, la un pas să-l agreseze fizic pe un fermier din partea locului, George Şofaru. Nu e niciun motiv de satisfacţie, nici măcar impactul de pe pagina de facebook a Ziarului de Olt (peste 1.200.000 de persoane).
Cazul este mai profund. Cercetarea făcută de procurori şi poliţişti, aşa cum a fost comunicată public, a dus la un control judiciar pentru tatăl-agresor, după o reţinere de 24 de ore. Şi pe acest control judiciar ar fi multe de spus, dar justiţia e uneori greu de înţeles la nivelul opiniei publice…
În analiza de caz a situaţiei date, statul eşuat şi-a demonstrat limitele în modul său de implicare în ceea ce ar trebui să se cheme planul de urgenţă privind pe fiul minor – Florin Popete, cel care efectiv a folosit cu dibăcie ţeava metalică, atunci când, cum se vede pe filmare, a spart geamul de la uşa maşinii lui George Şofaru.
La 14 ani, să emani atâta ură viscerală, aşa cum se vede în înregistrare, corobarată cu o violenţă rarisimă, parcă luată din tezele lui Cesare Lombroso, un criminolog italian, nu e în regulă! Pornesc de la premisa că Florin Popete poate fi recuperat, mai e timp doar dacă, din mocirla incompetenţei, statul român înţelege prin instituţii, pârghii, oameni din sistem să facă ceea ce trebuie. Altfel, într-o altă zi, cu o altă ţeavă metalică (altă armă), Florin Popete poate merge mai departe. Nu spun eu până unde! Spun că e nevoie de stat prin instrumentele sale, atât timp cât familia a eşuat şi ea în procesul de bună creştere a minorului. Autoritatea din zona Şcolii, din aria de cuprindere a Protecţiei Copilului, au misiunea de a recupera partea bună din copilul rău văzut deja de o ţară întreagă. Încercările nu garantează reuşita proiectului de salvare, dar ele trebuie neapărat derulate pentru a acoperi măcar conştiinţa că undeva, cineva a încercat să recupereze un copil din mediul predispus la fapte antisociale, garantat şi oferit drept educaţie de tatăl său.
Aici nu e vorba de câte clase de şcoală ar trebui să facă Florin Popete, problema e în interior şi nu ţine seama de ultima diplomă obţinută. Poţi fi un fermier de succes şi cu un bagaj de dezvoltare profesională mai uşor, dar, că să fii un om în sensul cuvântului care ne separă de restul regnului animal, în speţa de faţă, e nevoie de un asalt al pârghiilor statului în rezolvarea „Cazului Florin Popete”.
Aproape că nu mai contează că pe culturile cui îşi va mai paşte tatăl său oile, pe cine va mai lua pe sus cu tractorul sau pe întuneric direct la o discuţie mai… aparte, acum e despre fiul său şi grozăvia care iveşte ca o prăpastie în dreptul educaţiei acestuia. Restul, cum s-a ajuns la control judiciar, cine sunt trolii politici din spatele paginilor unde a fost atacată victima agresiunii celor doi de Popete, cine va plăti geamul de maşină, nu mai contează. Acum e vorba numai despre Florin Popete şi ce putem face pentru el.