Acasă Politic Siminica Mirea: „Câţi oameni nevinovaţi trebuie să mai moară în România pentru...

Siminica Mirea: „Câţi oameni nevinovaţi trebuie să mai moară în România pentru a fi schimbat ceva?”

10

Senatorul Siminica Mirea reacţionează după incendiul de vineri, 1 octombrie, de la Constanţa, unde şapte, din cei 10 pacienţi ai Secţiei ATI, au murit, la Spitalul de Boli Infecţioase.
„Neimplicarea, lipsa de interes şi iresponsabilitatea UCID din nou! Câţi oameni nevinovaţi trebuie să mai moară în România pentru a fi schimbat ceva?
Dar, pentru actuala guvernare este de înţeles din moment ce atenţia acesteia este „Loteria de vaccinare”, iar spitalele nu sunt dotate deloc. Tristul episod de astăzi, în care secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa a izbucnit în flăcări, soldat cu victime, CONFIRMĂ vehement acest lucru.
Instalaţii depăşite, medicamente insuficiente, paturi prea puţine în ATI, toate acestea conturează SIGURANŢĂ 0 pentru pacienţi, iar resursele financiare sunt îndreptate către loterii pentru vaccinare… Tragic, trist şi de neacceptat! Scriu această postare din perspectivă umană, fiind costernată de acest tablou dezolant al României de astăzi, ţara unde nimeni nu răspunde pentru aceste evenimente tragice, iar românii mor zilnic în spitale din cauza incompetenţei altora!
În aproximativ un an, am avut parte de 12 incendii şi zeci de decese. Actuala guvernare este de vină pentru toate cele întâmplate, prin această luptă continuă pe funcţii şi interese politice. Românii nu vor uita şi nu vor ierta aceste lucruri! Aceasta este, din nefericire, realitatea României anului 2021!” spune senatorul.

Articolul precedentŞi cu ajutorul lor Guvernul Cîţu cade
Articolul următorCaracal. Încă un proiect din fonduri europene devine operațional

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here