Acasă Editorial De ce nu prinde USR la Olt?

De ce nu prinde USR la Olt?

501
Prin rezultatele obținute la ultimele trei rânduri de alegeri: europarlamentare, prezidențiale și locale, Uniunea Salvați România, formațiune civică devenită partid politic, înființată de primarul ales al Bucureștiului, Nicușor Dan, își consolidează poziția de a treia forță politică din România. E vorba de o statistică ce cuprinde sinteza rezultatelor obținute la nivel național, căci cifrele vorbesc…
La Olt, însă, dezastru pe linie. Cel puțin, asta, după retragerea din funcție, gest de demnitate, săvârșit de Silviu Anton în urmă cu aproximativ un an. Nu are rost să mai căutăm detaliile gestului respectiv. De atunci, din ianuarie 2020, USR Olt trăiește doar din ecoul venit de la centru. Iar rezultatele sunt, cel puțin vorbind de ultimul scrutin de la locale, proaste…
Fără voturi suficiente de a intra în Consiliul Local Slatina, în Consiliul Județean Olt, aici, fără listă completă, fără primari și slabe perspective de a obține viceprimari, USR – Filiala Olt, e doar o siglă și nicidecum un partid.
Se întâmplă asta, nu pentru că nu ar exista simpatizanți ai dreptei invocate în ideologia acestui partid, ci, pur și simplu, pentru că problema ține de lipsa de încredere în oamenii locului și de ceea ce se definește ca fiind goana exagerată după funcții. Prea multe războaie interne, prea puține acțiuni publice, menite să atragă și să arate că la Olt, USR-ul seamănă cu ceea ce este la Timișoara, Alba, Brașov, București…
Din păcate, o administrare defectuasă, pusă peste o lipsă de resursă umană sub forma unei echipe, căci, luați la bucată, câțiva oameni de acolo chiar sunt cumsecade, duce spre fundătură, în punctul de unde nu există nici plecare și nici sorți de izbândă.
Să ai un adversar cum este PSD-ul și să nu produci nimic în contradictoriu, la Olt chiar e dovadă clară de incapacitate. Să poți să folosești țintă un PNL blocat într-un proiect unde se joacă doar secvențe din filmul „Toți oamenii președintelui”, iar tu să rămâi pe afară, deși ai bilete de intrare la spectacol, e chiar testul suprem de incapacitate.
În asemenea condiții, așteptările și peranțele deopotrivă ale unora că pot ajunge parlamentari la Olt sunt legate, exclusiv, de ceea ce va putea produce efectul de rezonanță al politicilor publice useriste de la București, și nicidecum rod al politicilor făcute în județul unde întrebarea necesară a fi pusă este: „E prea bun PSD sau sunt restul prea slabi?”
Refuzând competiția, USR Olt nu poate să însemne un competitor real, din perspectiva parlamentarelor probabile pe 6 decembrie 2020. Iar iluzia că va veni cineva și va aduce lumina pragului necesar și a voturilor suficiente pentru redistribuire, spre a obține un loc de parlamentar, ține de misticism și nicidecum de organizare și capacitatea structurilor județene de a atrage electorat și oameni în echipa politică din acest județ.
Altfel, cu o atentă politică de resurse umane, cu foarte puțină suspiciune și cu condimentul necesar de încredere în forțele proprii, USR, la Olt, poate să înceapă să existe! Până atunci, doar așteptare și cam atât. Rezultatele, pe măsură…
Rămâne întrebarea. „De ce nu prinde USR la Olt?” Iar răspunsul, sintetizat, din opiniile expimate mai sus, ține de ideea că vor face alții, la București, trabă și pentru ei. Nimic mai fals!

1 COMENTARIU

  1. Nu este vorba de nici un Anton!! Este vorba despre o echipa bine cladita la Slatina formata din slatineni care a fost inlaturata de niste fripturisti veniti din sudul judetului, oamene necunoscuti si nepriceputi, mergand sub forma de persoana fizica in campanii nu sub forma de echipa, din teama ca altcineva mai notoriu le va lua locul pe listele de candidati! Sa nu mai vorbim ca USR Olt este condus de Badici, fost consilier PSD, iar votantii USR nu voteaza asa ceva!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here