Se zice că un șoricel alergat de o pisică, se adresă, disperat, unei vaci, pe care o întâlnise în cale: „Vaco, vaco, te rog ajută-mă, căci pisica vrea să mă mănânce! Pitește-mă undeva, să nu mă mai vadă!”
Vaca se întoarse și puse o balegă peste el, astfel că nu se mai vedea. Pisica se uită unde a dispărut și la un moment dat văzu, totuși, o codiță, așa că prinse de codiță pe șoricel, îl spălă, îl ștearsă, îl uscă și îl mâncă…
Concluzia: Nu toți cei care te murdăresc – te critică – îți vor răul și nu toți cei care te curăță – te perie – îți vor binele.
Pornind de la această fabulă și gândind că și la o operație se practică o incizie, se pierde oleacă sânge, dar scapă pacientul, am să încerc a explica degradarea în timp, a învățământului românesc, după părerea mea, cu toate riscurile acuzațiilor ce vor urma…
Până în 1989 fiecare școală I-VIII sau I-X, din mediul rural, avea un lot agricol – în prelungirea curții – unde se efectuau orele de practică și orele de biologie – agricultură, cu mai multe scopuri:
– Elevii care nu erau prea dotați intelectual, și deci nu mergeau la liceu, realizau că menirea lor va fi cultivarea pământului. În acest fel, școala participa într-o oarecare măsură la întinerirea satelor, dezvoltarea agriculturii, mai ales în zilele noastre, fiind o condiție sine qua non dezvoltării țării, produsele agricole fiind la mare căutăre.
– Prin vânzarea recoltei, școala avea un fond propriu și deci nu stătea cu mâna întinsă la Inspectoratul Școlar Olt, pentru înlocuirea fiecărui geam spart, a unei clanțe defecte, sau a unor mici reparații.
Până în anul 1989 directorii tuturor școlilor I-VIII sau I-X, din mediul rural, transmiteau trimestrial, la inspectorat, SC-ul cu întreținerea culturii de pe lotul școlar, iar în toamnă, comunicau situația încasărilor prin vânzarea recoltei. Mulți dintre directori se lăudau că au titluri de proprietate supra lotului școlar, încă de pe vremea regelui.
Ca prin minune, după 1989, au dispărut cam toate loturile școlare. Cum? De ce? Nimeni nu știe… Și dacă ar fi existat moștenitori, învățământul fiind prioritate națională, exista posibilitatea legală, ca moștenitorul să primească în altă parte.
Având în vedere faptul că loturile erau în apropierea școlii, și deci în centrul comunei, ele au prezentat mare interes… Cert este că acum, elevii de la sate, nu mai participă efectiv la însămânțarea, întreținerea și recoltarea unei culturi, nu mai iau cunoștințe despre mașinile agricole. Și ce este mai rău pentru satele îmbătrânite și depopulate, este faptul că aproape niciun elev nu mai rămâne în locurile de baștină, spre a munci în agricultură.
În rândul cadrelor didactice activează cam 93% profesori, 5% dascăli și cam 2% personal fără înaltă calificare. Afirmația pare un non-sens, dar este diferență între profesor și dascăl. Orice absolvent de liceu mai sârguincios, care a luat „bacul” învață – memorează – și spre exemplu va fi admis la facultatea de geografie, merge la cursuri, ia notițe, învață – memorează – și după patru ani este profesor.
A fi dascăl trebuie să fi dăruit cu un har aparte, asemeni marilor pictori sau muzicieni. Fără acest har, oricât ai studia, nu poți ajunge nici pictor, nici muzician de renume, și nici dascăl.
Dascălul pune mult suflet între el și elevii săi, pe care încearcă și de obicei reușește să-i transforme în discipolii săi, trecând pe plan secundar aspectele pragmatice ale vieții de zi cu zi…
Îmi amintesc o replică din piesa de teatru – dramă – „Soarta”, în care un elev îl întreabă pe dirigintele său, cu ocazia unei serbări de sfârșit de an:
– Domnule diriginte, unde se pune accentul pe profesor: «Prooofesor» sau «profesooor»?
– Cred că pe primul «o», adică «prooofesor». Dar de ce mă întrebi?
– În zilele noastre nu se mai pune accentul pe profesor, nu știați…?
Și, totuși, au fost dascăli care au pus pe primul plan, crearea unor relații biunivoce între ei și elevii lor, fără a-și precupeți timpul lor liber. Doreau să le meargă numele în toată urbea, că sunt cei mai buni în specialitatea lor, și astfel să se creeze o aureolă față de generațiile de elevi pe care le pregăteau.
Au mai fost dascăli care până în 1989, făceau ore de laborator sâmbăta, după-amiaza, ore care nu erau prevăzute în planul de învățământ. Trebuie să precizez, pentru tinerii cititori ai ziarului, că până în 1989, ziua de sâmbătă era zi lucrătoare, căci Dumnezeu a lăsat zi de odihnă numai duminica…
Fapt de necrezut în ziua de azi, dar elevii de liceu – la zi – veneau la aceste ore, unde nu se punea problema de absențe sau de note, căci disciplina respectivă nu era în catalog. Se crease acea relație biunivocă, aș zice o relație de suflet între dascăl și discipolii săi, așa că rar se întâmpla să absenteze vreun elev de la aceste ore. Și mai știau elevii că aceste ore îi vor ajuta la disciplina de bacalaureat, dar mai ales la admiterea în facultatea de profil…
Au fost dascăli care organizau – în timpul lor liber – ore de meditații la care participau numai elevii ale căror note nu erau de trecere. Erau chiar probleme de spațiu, căci elevii umpleau două-trei săli de clasă, deși nu erau obligați să vină. Pe principiul parțialelor de la facultate, aceștia primeau cinci-șase lecții, le învățau, sub îndrumarea dascălului lor și, imediat, primeau extemporal. Dacă primeau note de trecere, la prima oră de clasă, mai primeau două întrebări și li se trecea nota în catalog. Dacă nu primeau notă bună la parțial, nu se trecea nota și puteau participa în săptămâna următoare.
Cu repartizarea lecțiilor fiecărui elev, cu timpul de studiu și cu verificarea extemporalelor, se consuma destul de mult din timpul liber al dascălului și fără nicio compensație, dar dascălul era mulțumit de rezultatele muncii lui.
Cu ceva ani în urmă, printre sutele de elevi admiși la Colegiul Metalurgic Slatina, a fost și un elev numit Adrian Gaiță, de prin Scornicești. Nu foarte solid, dar extrem de serios, dorea cu tot dinadinsul să ajungă spre vârful societății, prin învățătură. Simțind în el un căluț care trage în ham, a fost selectat să participe la olimpiada tehnică, fiind pregătit suplimentar.
A obținut locul I la faza pe școală, locul I la faza pe oraș și locul I la faza pe județ. I s-a spus că la confruntarea cu locurile I din celelalte județe, va fi mult mai greu, că obținerea unor performanțe deosebite presupune multe renunțări. I s-a mai spus, că va trebui ca pe timpul vacanței de primăvară să renunțe la plăcerile unor partide de fotbal cu prietenii, la plimbările și seratele dansante cu fetele, și dacă este de acord ca o dată la două zile să facă naveta de la Scornicești la colegiu, pentru pregătire suplimentară, iar în restul timpului să pregătească, la Scornicești, temele pe care le va primi.
A răspuns fără ezitare: „Da, domnule profesor!”
Profesorul l-a luat la faza finală, cu mașina lui, și a stat cu el tot timpul, inclusiv la premiere, când Gaiță a primit locul I.
Numai că elevul Gaiță nu a fost trecut pe lista elevilor performanți, ce urmau să fie premiați de Consiliul Județean Olt și Primăria Municipiului Slatina, pentru fala adusă urbei și județului. Și cum nu era, nici pe departe, băiat bogat și cum premierea locurilor I – la faza finală – era de 100 euro, atât pentru elevi, cât și pentru îndrumători, elevul Gaiță Adrian, era dezamăgit că ratase vacanța de primăvară și că efortul lui nu fusese recunoscut. Profesorul lui a cerut audiență, atât la prefectul județului, cât și la primarul Slatinei, și pe baza documentelor, elevul Gaiță Adrian a primit suma, chiar dacă premierea fusese făcută. Îndrumătorul său n-a mai primit premiul, el nefiind pe lista liceului…
Mai târziu, elevul Gaiță a dat admiterea la o facultate tehnică în București, unde l-a ajutat și materia studiată suplimentar, fiind admis pe locurile fără taxă, iar premiul I la faza finală l-a ajutat la obținerea unui loc la căminul studențesc, unde erau locuri de cazare pentru anii II-III-IV. A absolvit cu medie mare și a fost încadrat, pe loc, ca inginer la un institut de cercetări din București. Din ce-i spunea profesorului, pe care l-a vizitat ulterior, în prezent lucrează la Praga, conform contractului cu institutul din București…
Stimate cititor, am scris cele de mai sus pe baza unei experiențe de aproape o jumătate de secol la catedră, numai printre liceenii din Slatina și la peste 71 de ani.
Am scris pentru următoarele considerente:
– A se evita pe viitor, luarea unor decizii eronate;
– A se reveni la selecția inteligenței native, care să tragă națiunea în sus, ca bunăstare și prosperitate;
– A încerca, prin exemplele date, ca un număr tot mai mare de profesori, să devină dascăli…
Și, nu uita:
– Nu toți care te murdăresc (te critică) îți doresc răul!
– Nu toți care te curăță (te periază) îți doresc binele…
Voi continua!
