Interviu cu Florin Gheorghe Tiutiu, președintele ACoR Olt
Este unul dintre cei mai apreciați primari pe care-i are județul Olt. Îl definește modestia și bunul simt în activitatea curentă desfășurată în fruntea comunității locale din comuna natală. Aici, a venit cu dorința sinceră de a produce bunăstare și confort pentru oamenii locului. Faptele sale au devenit un model de bună-practică pentru alți primari.
Pe lângă atribuțiile curente, Gheorghe Florin Tiutiu a fost promovat, susținut și votat în consecință, pe 25 martie 2016, președinte al ACoR Olt. După retragerea predecesorului, primarul de atunci de la Izbiceni, Mircea Velica. Onorat de propunere și de votul colegilor săi primari din ACoR Olt, Florin Gheorghe Tiutiu nu a înșelat așteptările și se identifică astăzi cu poziția de lider activ al ACoR Olt.
Ca un scurt bilanț al activității sale, acesta a acceptat să ofere, înaintea Adunării Generale a Filialei ACoR Olt, din data de 6 iulie 2018, un interviu despre proiectele sale…
– Ce a însemnat pentru dumneavoastră perioada scursă de la alegerea în funcția de președinte al ACoR Olt până astăzi?
– Vreau să vă vorbesc mai puțin despre o perioadă de acomodare, pentru că și înainte de alegerile din martie 2016, am fost interesat de funcționarea Asociației, de ce putem să oferim comunităților noastre și unde este nevoie de prezența activă a ACoR în convingerea autorităților responsabile de respectarea angajamentelor asumate, cât și de luarea altora noi.
– Unde acționați în spiritul principiilor ACoR, unde se regăsesc valori precum abnegație, altruism, armonie și autoritate în Asociație?
– Ne interesează participarea activă la îmbunătățirea cadrului legislativ, care vizează interesele comunelor prin realizarea unui parteneriat activ și constant cu administrația publică județeană și administrația publică centrală. Practic, problemele cu care ne lovim în activitatea de zi cu zi, trebuie să aibă rezolvare, iar atunci când singuri nu reușim acest lucru, este normal să cerem sprijinul. Iar când am făcut acest lucru, pentru că anticipez că vreți să mă întrebați așa ceva, nu am găsit uși închise. Parlamentarii de Olt, în cazul nostru, au răspuns și au devenit parteneri în proiectele noastre. Nu e ușor, dar ne asumăm această misiune.
– În ansamblul structural putem identifica o idee generală?
– Practic, prin ceea ce facem în fiecare zi, prin implementarea strategiilor și a programelor pentru stimularea dezvoltării sociale și economice, pe principii de echilibru și durabilitate în mediul rural, vizăm eliminarea rapidă a diferențelor de civilizație față de mediul urban. România merită o dezvoltare unitară, un proiect care să reducă aceste decalaje și să așeze satul româneasc în perimetrul comunităților unde accesul la infrastructură să devină o stare de normalitate. Locuitorul din sat merită să beneficieze de drumuri modernizate, alimentare cu apă, canalizare, școli bine echipate, acces ușor la sistemul de sănătate publică. Nu sunt ambiții, ci doar obiective necesare. Dezvoltarea acestor elemente înseamnă progres, continuitate și civilizație.
– Este administrația locală capabilă să susțină aceste acțiuni?
– Remarc necesitatea unei mobilizări pentru activități de formare și perfecționare, destinate aleșilor locali și funcționarilor publici. Administrația locală are nevoie de eficiență și dinamică. De un corp de oameni bine pregătiți, capabil să obțină respect prin ceea ce se face în mod curent. Nu este o provocare, este o realitate: un funcționar public din mediul rural se confruntă cu mai multe probleme decât unul care lucrează pentru aceeași cauză, în mediul urban. Haideți să respectăm împreună beneficiarul serviciilor noastre și să dăm întâietate unui concept de egalizare între urban și rural. La ACoR se știe asta și se fac pași fermi în acest sens.
– Oamenii de la sat vor să trăiască mai bine. Unde se regăsește ACoR în această zonă?
– Chiar de la înființare, ACoR a delimitat interesul public de cel de grup. Nu suntem o entitate abstractă, un club restrâns. Suntem o asociație dedicată satului românesc, iar acesta are nevoie de reprezentare și reprezentativitate. ACoR este o voce respectată, menită să promoveze atragerea de investiții prin crearea de parteneriate viabile între administrația locală a comunelor, societatea civilă și mediul de afaceri. Un sat este viu atunci când oamenii își găsesc aici de lucru, când rodul muncii lor are suficientă plus-valoare cât să producă bunăstare.
– În ACoR, la Olt, există un număr semnificativ de primari. Cum colaborați?
– Beneficiem de o comunicare activă între membri. Știm că există și un set de probleme generale, dar și cadre particulare de lucru. Sunt aspecte cărora le acordăm importanță, pentru care milităm, în mod constant, ca ele să devină doar amintiri despre obstacolele întâlnite cândva. În accesarea de fonduri europene sunt multe piedici, iar ele trebuie înlăturate prin demonstrații venite de la sursă. Când mai mulți primari semnalizează un blocaj instituțional, sau un derapaj birocratic, acesta devine parte din agenda noastră. Iar când cei în drept înțeleg absența justiției sociale, intervenția e în consecință.
– Ce le transmiteți colegilor dumneavoastră din ACoR, dar și celorlalți primari din Olt?
– Primarilor, membri ACoR Olt le mulțumesc pentru încredere, pentru eforturile făcute în activitatea curentă, și le spun că noi suntem aici, în fruntea asociației, pentru a realiza ceea ce ne-am asumat și propus împreună. Celorlalți primari, care nu au decis deocamdată să se alăture proiectului nostru, le spun că suntem deschiși pentru noi membri, iar unitatea generează putere și rezultate în administrație. Am încredere în capacitatea și proiecția corectă asupra realității, a tuturor celor din sectorul public administrativ local. Fie că sunt astăzi membri în ACoR Olt, fie că vor veni mâine alături de noi…