Acasă Actualitate Vin furtunile în Olt

Vin furtunile în Olt

491

Veşti rele de la Administrația Națională de Meteorologie, care au emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului. Astfel, în intervalul 19 septembrie 2017, ora 17:00 – 21 septembrie, ora 23:00, la munte, în Maramureș, nordul Moldovei și al Transilvaniei, local în Oltenia, Muntenia și Banat în seara zilei de marți (19 septembrie) și în noaptea de marți spre miercuri (19/20 septembrie) vor fi perioade în care vremea va fi instabilă. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină. Începând de miercuri după-amiază (20 septembrie), fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a țării. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp și izolat 40 l/mp. În majoritatea regiunilor vor fi intensificări temporare ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăși 50…60 km/h.
Rămâne de văzut dacă vremea rea îi va lua pe nepregătite, fie ea şi neanunţată, pe cei însărcinaţi cu situţiile de urgenţă de la nivel judeţean sau local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.