Acasă Actualitate Hristos sau Candy Crush?

Hristos sau Candy Crush?

574

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Amin!

Am găsit un început de predică, deloc teologic într-adevăr, dar potrivit pentru o cuvântare ţinută în săptămâna ce a deschis-o Duminica Ortodoxiei sau prima Duminică din Postul Mare.
Ne aflăm în săptămâna biruinţei Ortodoxiei, a biruinţei icoanelor împotriva celor ce doreau să le distrugă şi în esenţă o Duminică a biruinţei Mântuitorului Hristos asupra Diavolului.
Cu această biruinţă, Hristos ne obişnuieşte în fiecare clipă a vieţii noastre, dar suntem noi prea orbi ca să vedem.
Textul de început este o revoltă trăită de un prieten pe care a postat-o pe Facebook şi vreau să o redau în puritatea cuvintelor unui tânăr student care trage tuturor un mare semnal de alarmă:
O mamă cu un copil de vreo 6 ani în metrou. Mama forța Candy Crush, iar copilul se uita pe hartă, la un moment dat întrebă nevinovat:
– Mami, cine e Petrache Poenaru?
– Unu’ mami… dă-l încolo!”

Dacă tu ți-ai ratat viața fiind la ora asta în metrou jucând Candy Crush, măcar oferă-i copilului ăluia o șansă (aici este o înjurătură pe care nu o redau deşi îmi place cum a plast-o) și răspunde-i la întrebare dacă vezi că e curios, de asta ai net.” – Robert Reither

V-am avertizat de la început că nu este un text teologic, ci este o trăire pe care un tânăr o simte pe propria piele, dar care în profunzime, scoate adevăruri de credinţă pe care vreau să vi le pun la inimă.
De la început dragii mei vedem „nenormalul” de care vă vorbeam într-un articol precedent: „Mama forța Candy Crush, iar copilul se uita pe hartă.”
Atunci când tu îţi găseşti ca mamă lucruri de făcut mai importante ca grija faţă de copilul tău, faţă de darul acesta pe care ţi l-a dat Dumnezeu, înseamnă că ai retezat din prima orice relaţie viitoare cu cel care mai apoi o să devină adolescent, om matur şi părinte la rândul lui, chiar dacă vorbim acum de atenţie dată unui obsedant joc pe telefon, unui serviciu care chipurile asigură viitorul copilului, sau lucrurilor mărunte de zi cu zi.
L-aţi observat cumva pe Mântuitorul Hristos dând atenţie, în oricare din împrejurările surprinse în Sfânta Scriptură, altcuiva decât omului? Categoric nu! Ba mai mult Mântuitorul îşi întrerupe dumnezeieştile cuvântări să acorde atenţie oamenilor care doreau să afle, să cunoască, să descopere. Exemplele sunt evidente atunci când Mântuitorul îi acordă atenţie lui Zaheu vameşul, tânărului bogat, femeii cananeence, etc.
Cred că am ajuns din păcate în situaţia în care nu ne mai cunoaştem priorităţile. Telefonul, maşina, serviciul, tv-ul, Facebook-ul, au devenit priorităţi cotidiene care ne oferă din păcate doar iluzia unei vieţi împlinite dar care se termină la mormânt. Dumnezeu, familia, prietenii, adică sinonime ale dragostei pure, oferă omului posibilitatea ca viaţa să nu se termine la mormânt, ci să continue şi dincolo de el, oferă omului posibilitatea de biruinţă asupra propriilor greutăţi.
Întrebarea nevinovată, cum spune Robert, pusă de către copil, mamei sale, nu face altceva decât să ne arate tuturor dorinţa omului încă din pruncie de a cunoaşte. Acest fapt atestă o altă biruinţă iată a creaţionismului asupra evolutismului, demonstrându-ne un copil de şase ani, că omul nu este o simplă maimuţă evoluată care vine de nicăieri şi se îndreaptă spre niciunde, omul este coroana întregii creaţii a lui Dumenzeu, dornic de cunoaştere.

Mă întreb oare dacă femeia respectivă a conştientizat întrebarea copilului ei şi daca i-a acordat acestuia minima atenţie necesară.
“- Mami, cine e Petrache Poenaru?
– Unu’ mami… dă-l încolo.”

Nu este deranjant faptul că femeia nu cunoaşte cine este Petrache Poenaru, un pedagog, inventator, inginer și matematician român, membru al Academiei Române şi inventatorul stiloului. Deranjată este atitudinea ei faţă de copilul care avea o curiozitate constructivă.
Nu există o scuză pentru lipsa atenţiei sesizată iată de cineva care asistă la eveniment. Mă întreb oare peste ani când el o să vină acasă trist , dimineaţa, mirosind a tutun şi a alcool iar ea o să îl întrebe “Unde ai fost mamă?” şi raspunsul o să vină imediat: “Undeva , nu contează!” o să îşi amintească oare de acest moment?
După izgonirea lui Adam din Rai, chipul Lui Dumnezeu din om nu a fost distrus cum susţin unii ci doar alterat. Dovada o avem clară atunci când ştim că facem un lucru rău şi continuăm, dar în interiorul nostru există Cineva care ne tot spune că greşim. Conştiinţa rămâne judecătorul privat al fiecăruia dintre noi şi tare milă îmi este de mama aceasta când fiul ei dornic de răspunsuri pe care nu le primeşte o să meargă pe o cale greşită. Pedeapsa acestui judecător propriu o să fie atât de dureroasă în inima ei încât cuvintele de mai sus vor răsuna cu ecou o viaţă întreagă.
Sfaturile după un astfel de moment crunt din punct de vedere moral la care asistă Robert, le regăsim chiar în cuvintele lui dure: “Dacă tu ți-ai ratat viața fiind la ora asta în metrou jucând Candy Crush, măcar ofera-i copilului ăluia o șansă  și răspunde-i la întrebare dacă vezi că e curios, de asta ai net”.

Vedem că femeia este clar catalogată ca o persoană fără un viitor susţinut, un viitor ratat şi doar sperat printr-un prezent în care un joc pe telefon este mai important ca educare propriului copil.
Soluţia o găsim tot în gândurile studentului nostru. El doreşte o şansă pentru viitorul copilului ca el să nu se terfelească în mocirla unui prezent sumbru în care priorităţile să fie aceleaşi ca ale mamei sale. Soluţia, dragii mei, este atenţia la priorităţile adevărate din viaţa noastră.
Sunt sigur că se putea salva jocul, intra pe internet, că doar toţi dispunem de tehnologie astăzi şi de a răspunde cu câteva noţiuni generale despre Petrache Poenaru şi priorităţile vieţii sale, dar astăzi, din păcate, priorităţile noastre sunt mult mai importante pentru cele ale aproapelui nostru.

Dragii mei,
Nimeni nu trasează priorităţi în viaţa voastră. Nici Dumnezeu nu face acest lucru, oferind omului libertatea de a alege ce vrea să facă din viaţa lui. Omul astăzi poate alege Candy Crush sau poate alege viaţa.
Duminica Ortodoxiei şi această săptămână întreagă a biruinţei tocmai asta ne arată. Putem să biruim ceea ce noi credem că este bine şi să alegem cu adevărat o viaţă liberă, plină de întrebări, plină de curiozităţi şi de descoperiri, plină de zâmbete, de zile însorite şi mai ales o viaţă plină de libertate în Dumnezeu.
Prioritatea mea, rămâne Hristos adică o viaţă cu întrebări şi răspunsuri, o viaţă liberă cu zâmbete şi greutăţi cu alegeri pe care nu mi le trasează nimeni. Amin!

Alin Bolboaşă Şofaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here