Unde eşti tu, Dragnea, Doamne? Ne-am putea pune şi aşa o întrebare. Pentru că numai Liviu Dragnea, la Congresul PSD, a ridicat 4.000 de oameni în picioare, pentru a ţine un moment de reculegere în memoria victimelor Comunismului. La Olt, lucrurile stau altfel. Ceremonia s-a bucurat de un soare mai luminos ca niciodată şi, mai ales, de prezenţa oficialilor şi a şefilor de instituţii deconcentrate, precum şi de reprezentanţii partidelor politice. Veteranii de război şi revoluţionarii au fost şi ei reprezentaţi. Nimeni nu a ţinut un moment de reculegere.
În 1989, la Slatina nu a fost mare scandal, doar scandări în faţa Judeţenei de Partid, azi Consiliul Judeţean şi mai sunt câteva legende. Ce mai cunoscută este cea referitoare la un camion cu decedaţi de la Timişoara, aduşi în municipiul Slatina. Revoluţionarii olteni, o dată pe an, se întreabă retoric: „Cine a tras în decembrie ’89?”.
Ceremonialul dedicat Zilei Victoriei Revoluţiei din Decembrie 1989 a debutat cu prezentarea onorului, urmată de intonarea imnului de stat şi de un serviciun religios efectuat de episcopul Sebastian şi un sobor de preoţi. Prefectul judeţului Olt, Silviu Neacşu şi preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu, au susţinut scurte alocuţiuni despre importanţa zilelor în care românii au luptat pentru libertate. Ultima partea a fost dedicată depunerii de coroane la troiţa restaurată de către şefii de deconcentrate şi de delegaţii ale partidelor politice oltene.
Tupeul comunistilor Paul Stanescu si Pavel Belinscky este fara margini.N-au ce cauta langa Sfanta Troita atata timp cat unul dintre ei fost in prim-planul actiunilor de suprimare a timisorenilor,coordonand muncitorii cu bate…Iar Paul Stanescu,in urma cu 2 ani,era alaturi de generalul comunist si cel care a ordonat demolarea bisericilor in Bucuresti,Constantin Olteanu,care isi lansa o carte,..
„Domnul Constantin Olteanu a făcut istorie. Am venit la acest eveniment cu toată plăcerea şi aceste clipe, în prezenţa unei personalităţi ca domnia sa, vor rămâne în analele municipiului Caracal şi judeţului Olt. Domnul Constantin Olteanu a fost un om mare în perioada de după război, şef al secţiei pentru probleme militare şi justiţie, a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a fost Ministrul Apărării Naţionale şi în ultima perioadă a comunismului a fost primarul general al capitalei. Câţi oameni au avut toate aceste funcţii? În ceea ce priveşte volumul pe care domnul general, ministru, primar, profesor Olteanu l-a lansat la Caracal, «O viaţă de om» este un document istoric, pe care ar trebui să-l citim cu toţii cu atenţie, atât cei care am trăit acele vremuri, cât şi cei tineri. Vă mulţumesc din suflet pentru această carte, vă urez multă sănătate şi să ne mai scrieţi cărţi, ca să ştim istoria, aşa cum a fost ea”, a declarat Paul Stănescu, preşedintele CJ Olt.
Asadar,cei care au fost slugile comunistilor sa plece din functiile de conducere ale judetului.Oricum peste trei luni vor pleca cu siguranta….Daca nu au avut pana acum ocazia sa se pocaiasca si sa se smereasca in fata lui Dumnezeu,o vor face cu siguranta peste trei luni de zile…Trenul Marfar,nu Regal ,ii asteapta…..Eroii Revolutiei din Decembrie 1989 cer asta….Sa plece toti comunistii vopsiti in PSD-isti din fruntea judetului Olt.
Comunismul, un sistem „ilegitim si criminal”. Aceasta este concluzia raportului Comisiei Tismaneanu, document care functioneaza precum o hartie de turnesol pentru clasa politica romaneasca. Si nu numai. Pe cine deranjeaza raportul, faptul ca presedintele il asuma in fata parlamentului, transformandu-l astfel intr-un act oficial al statului? Istoria acestor 26 ani si evenimentele ultimelor zile ofera un singur raspuns: pe toti nomenklaturistii si securistii, pe toti oportunistii si profitorii regimului, pe urmasii si copiii lor de suflet. Deranjeaza, indiferent de generatie, pe toti cei care s-au impotrivit in acesti ani clarificarilor morale si au impus confuzia valorilor. Democratizarea, liberalismul, economia de piata, libertatea de gandire au fost demonii cu care toti acestia s-au luptat din 1989 incoace. Razboiul s-a purtat cu armele cele mai diverse, de la cacealmaua teroristilor, maturarea Pietei Universitatii, batele minerilor, intoxicarea maselor, la blocarea privatizarilor si a restituirii proprietatilor confiscate pana la inghetarea reformelor, ingenuncherea justitiei si transformarea hotiei in politica de stat. Rafinarea metodelor a dus in ultimul an la elaborarea unui proiect de demolare a reperelor si discreditare a valorilor si normelor. Esecul dosariadei, anatemizarea unor intelectuali de marca si becalizarea isi au sorgintea in acest proiect. Cu toata cerbicia impotrivirii, pe masura insa ce se apropie integrarea in Uniunea Europeana, ei au inceput sa piarda teren. Demnitarii corupti isi petrec ore lungi la DNA si Parchet, lecturandu-si dosarele, capsunarii se curata in Occident de metehnele comuniste si vin de acolo cu bani si mentalitati noi, economia merge bine, opinia publica nu-i mai vrea pe securisti in Parlament, toate motive de adanca deziluzie pentru cei de care am vorbit mai sus. Asa incat, prin condamnarea comunismului, cu ideologia si crimele lui cu tot, acestia simt ca pierd ultima reduta. Asta pentru ca raportul Tismaneanu nu condamna doar comunismul de pana in 1989, ci si pe cel de dupa. De aceea vizati nu sunt doar oameni gen Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Paunescu si ceilalti 53 de nomenklaturisti si ideologi nominalizati acolo, nu doar securistii, tortionarii si criminalii sunt pentru prima oara devoalati oficial, ci si zelosii, ticalosii, fripturistii pe umerii carora s-a sustinut sistemul. Multi, periculos de adaptabili, au continuat sa-l sprijine ani de zile dupa revolutie si au creat scoala. Raportul ii vizeaza si le explica mecanismul de functionare, atunci si acum. Comunismul este demontat piesa cu piesa si din maruntaiele lui iese acel monstru care a nenorocit Romania si continua sa bantuie deghizat in proeuropean si capitalist. Acesta este motivul pentru care nu doar un Iliescu si Vadim contesta raportul, „o lucrare pripita, un stalinism intors pe dos”, nu doar „fostii” ameninta cu huiduieli, ci si clonele lor, mai mult sau mai putin tinere. Care mormaie zilele acestea ba ca „e prea tarziu”, ca „raportul nu aduce nimic nou”, ba ca „PCR era doar o pojghita” si „au fost si lucruri bune”. Datorita raportului, tineretea, costumele Armani, ochelarii de intelectual, pretentiile reformiste si europene, banii nu vor mai fi un camuflaj la fel de bun.O sa vina timpul cand toti cei care au furat din banul public vor pierde totul…