Leii la Români
Ieri, în colţ, la Banka Mare
Se iscase-un tărăboi:
Se luptau, ca să-l doboare,
Patru lei pe-un euroi.
Leii mici şi slabi din fire,
Nu puteau să-l punã jos,
Euroiul trăit bine,
Era mare şi vânjos.
Pe sub coaste şi la gioale
Îl loveau pe venetic,
Dar degeaba… monstru’ tare,
Nu se sinchisea nici pic.
Şi strigau la guvernanţi
Să le vină-n ajutor,
Guvernanţii îmbuibaţi,
N-auzeau durerea Ior.
Nu-s capabili, derbedeii,
Nu se pricep sau nu vor
Să revigoreze leii:
Asta e dilema lor!
O doamnă ne-având ce face
Şi văzând şi ea scandalu’,
Le-a strigat să-l lase-n pace:
– Poate-l doborâţi la anu’!
– Poate-l doborâţi la anu’!
Chiar guvernatorul băncii
Nu le vine-n ajutor,
O fi şi el sluga şpăgii,
De nu-i pasă de popor.
El, din când în când, apare
Să ne spună mai nimic,
Despre leu, că va fi mare,
Însă leu-i tot mai mic.
Aşa mic, fără valoare,
Îl dorim, dar în zadar.
Nu-l vedem prin buzunare,
lar de vine, vine rar.
Trage şi el amărâtu’,
Tot la cei aleşi de noi,
Poate-i satură pământu’
Şi vom scăpa de strigoi.
Că de mult i-au dat uitării
Pe săraci, iar criza-i mare
Şi toată averea ţării
O au ei în buzunare.
Ion Anuţa
Slatina, 2015
