Acasă Actualitate Campania „Uniţi Împotriva Corupţiei”, la care participă şi poliţişti olteni, continuă

Campania „Uniţi Împotriva Corupţiei”, la care participă şi poliţişti olteni, continuă

207

În derularea Proiectului „UNITED AGAINST CORRUPTION”(Uniţi Împotriva Corupţiei), finanţat de Uniunea Europeană, implementat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, la data de 22 iulie a.c., a avut loc a doua parte a campaniei de prevenire şi conştientizare a consecinţelor fenomenului corupţiei.

 

Având în vedere că prevenirea corupţiei este la fel de importantă ca şi combaterea acestui fenomen, atât poliţiştii olteni cât şi cei ai structurilor partenere din Dâmboviţa, Bulgaria şi Letonia au distribuit pliante şi brelocuri cu mesajul campaniei, au afişat postere şi au purtat discuţii cu cetăţenii.

Campania de conştientizare a populaţiei cu privire la consecinţele fenomenului corupţiei a fost organizată simultan în România, Bulgaria şi Letonia, la finalul celor două activităţi fiind distribuite 10 000 de pliante, 7 000 de brelocuri şi au fost afişate 10 000 de postere. Conferinţa de lansare a proiectului UNITED AGAINST CORRUPTION (Uniţi Împotriva Corupţiei) a avut loc pe data de 1 octombrie 2014.

Proiectul este implementat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, Inspectoratul de Poliţie Regională din Vidin, Inspectoratul de Poliţie Regională din Pleven, Poliţia de Stat din Letonia, Direcţia Generală Anticorupţie şi Transparency International România, pe o durată de doi ani. Obiectivul principal al proiectului este de a contribui la dezvoltarea şi punerea în aplicare a instrumentelor privind prevenirea şi lupta împotriva corupţiei la nivel european şi dezvoltarea coordonării, cooperării şi înţelegerii reciproce între instituţiile de aplicare a legii din România, Bulgaria şi Letonia.

De asemenea, se urmăreşte îmbunătăţirea cunoştinţelor profesionale a poliţiştilor letoni, bulgari şi români în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, schimbul de bune practici, îmbunătăţirea cooperării între agenţiile de aplicare a legii„, conform unui comunicat de presă al IPJ Olt.

Bugetul proiectului este de 274.017,98 euro, dintre care 246.533.98 euro finanţare europeană nerambursabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.