Acasă Administrație O aroganță? Nicidecum! Un proiect Ion Ciocan, la Osica de Sus

O aroganță? Nicidecum! Un proiect Ion Ciocan, la Osica de Sus

349

 

Pe lumea asta mai sunt și liberali care fac ceea ce trebuie. Și fac bine. Un astfel de exemplu e primarul Ion Ciocan de la Osica de Sus.

În cadrul unui program european, menit să modernizeze satul românesc, cu un milion de euro, pe un proiect depus încă din 2011, la Osica de Sus se va asfalta un drum de exploatații. Adică, un drum de câmp. Multora li se pare o aroganță, o asemenea lucrare, dar acțiunea se înscrie într-un gest de normalitate și de bună practică civică. Proiectul vizează trei tronsoane de drum, lunigimea totală a porțiunii reabilitate prin asfalt e de aproape cinci kilometri. Iar așa ceva nu s-a mai văzut, nici măcar nu s-a mai auzit, la Osica de Sus. Chestiunea e și mai tare, cu atât cât trebuie precizat că în județ sunt, în prezent, comune întregi unde asfaltul se vede doar în documentarele americane, iar edilii de acolo nici nu mai îndrăznesc să promită, pentru a nu râde poporul comunal de ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.