Acasă 7 zile Cronometrul de Serviciu

Cronometrul de Serviciu

126
Melania Renghea a fost condamnată. Târziu şi fără niciun efect
Completul de la Judecătoria Slatina a decis săpătămâna trecută să o condamne pe poliţista suspendată, Melania Renghea, la doi ani de închisoare cu suspendare, într-o cauză unde aceasta a fost inculpată pentru denunţ calomnios, urmare a unei plângeri făcută de comisarul-şef (r) Ion Voicu. Acum mai bine de doi ani, Renghea – poliţista de la Slatina, ajunsese erou naţional după ce înjunghiase un coleg de serviciu de la Balş, în urma unei altercaţii aflată şi ea drept obiect al unui alt proces penal. Condamnarea în cauză a fost obţinută după ce aceasta a fost dovedită, la fond, drept autoare a unui denunţ calomnios. Adică, pe şleau, Ion Voicu nu a abuzat sexual de femeia în cauză. Atunci, la vremea acuzaţiilor, Ion Voicu a fost forţat să demisioneze din funcţia de şef al IPJ Olt, cât şi din structurile Poliţiei Române. După această condamnare, lucrurile nu se schimbă deloc. Voicu rămâne pensionar, iar onoarea atunci pătată nu o repară nimeni. Doar Melania e cu problemele penale…
 
Un accident imposibil, o tragedie imensă
Sâmbătă, 6 iunie 2015, în jurul orei 15:00, pe Drumul Naţional 54, între localităţile Deveselu şi Vlădila, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism. În automobil se aflau un poliţist de la Scorniceşti (39 ani), în faţă, pe scaunul pasagerului, soţia acestuia (32 de ani), care se afla la volan şi fiica acestora, în vârstă de şapte ani, care era pe bancheta din spate. Inexplicabil, femeia a pierdut controlul volanului, astfel, maşina a ieşit de pe carosabil şi s-a oprit într-un copac, pe drum drept, fără să existe un pericol real în momentul fatal, care să o determine pe şoferiţă să-şi proiecteze sensul de mers în copacii de pe marginea drumului. Până acum, au decedat soţul şi fiica conducătoarei auto, iar viaţa acesteia, aşa cum va fi de acum încolo, va lua forma unui coşmar continuu. Până la urmă, viteza, neatenţia, cât şi lipsa unei practici în ale şofatului, nu pot fi trase la răspundere…
 
Jandarmi la prostituate! În interes de serviciu…
În urma unei razii, vineri, 5 iunie a.c., jandarmii olteni au dat de cinci femei „fără ocupaţie”, dar care se aflau „la lucru”. Acestea, cu vârste cuprinse între 25 şi 50 de ani, au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 500 lei fiecare. „Pe timpul executării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în zona de competenţă, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au sancţionat contravenţional cinci persoane, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Cinci femei, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 50 de ani, toate fără ocupaţie, au fost depistate pe strada Piteşti, din municipiul Slatina, în timp ce atrăgeau persoane de sex masculin, în vederea întreţinerii de raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani”, se arată în comunicatul de presă al Jandarmeriei Olt. Oricum, chiar dacă au fost la practicantele celei mai vechi meserii din lume, jandarmii care au executat această misiune nu vor avea probleme acasă cu soţiile lor…
 
Căluşarii de la Ghimpeţeni au câştigat marele premiu. Primarul n-are nicio vină!
Agăţat cu o incompatibilitate la purtător, primarul liberal Dobre, de la Ghimpeţeni, nu trebuie să iasă la înaintare şi să vorbească despre isprava căluşarilor din comună, cei care au câştigat marele premiu al Concursului „Căluşul Românesc” disputat la Slatina, acum câteva zile. Practic, echipa câştigătoare e susţinută de Grupul de Acţiune Locală „Vedea-Găvanu-Burdea”, cu sediul în Ghimpeţeni, structură condusă de Constantin Ciobanu, până mai ieri primarul acestei comune. Finanţarea acestui ansamblu, iar asta trebuie precizat, se realizează pe fonduri europene atrase prin structura GAL-ului, dar nu numai pentru căluş…
PSD Olt e solidar cu prim-ministru. Reciproca suspectului e oare valabilă?
Una dintre primele organizaţii ale PSD din ţară, care îl susţine pe Victor Ponta, este cea de la Olt. Premierul României şi preşedintele PSD a fost chemat, vineri dimineaţă, pe 5 iunie a.c., la DNA, pentru a lua la cunoştinţă că este suspect în dosarul senatorului de Olt, Dan Şova. Vă redăm, în continuare, comunicatul remis de Organizaţia Judeţeană Olt a PSD: „Victor Ponta trebuie să-şi continue mandatul de premier cu care a fost învestit de cetăţeni la alegerile din anul 2012. Într-un stat democratic, nimeni nu poate schimba voinţa populaţiei doar pentru a prelua puterea cu orice preţ pentru că acea putere nu mai este legitimă. Considerăm că ceea ce s-a întâmplat azi, când opoziţia a depus o moţiune de cenzură, nu este o simplă coincidenţă şi a avut loc o imixtiune a justiţiei în politic, o adevărată lovitură de stat. Politica se face în Parlament pentru că el reprezintă voinţa poporului şi nimeni nu are dreptul să fure voinţa cetăţenilor, făcând şi desfăcând guverne, după bunul plac. Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Olt va fi în continuare alături de prim-ministrul şi preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, şi îl va susţine în proiectul «România Puternică» până la capăt”. De precizat că „România puternică” are o componentă: Oltul puternic!
 
A fost Ziua Mediului. Ca pe timpul lui Ceauşescu…
Instituţiile de mediu din Olt au convocat pe 5 iunie, în sala „Europa”, a Consiliului Judeţean elevi, profesori, cât şi oficialităţi oarecum responsabile cu ceea ce înseamnă un mediul înconjurător tot mai curat. Toată lumea a stat bine, în curăţenie, cu temperatură controlată faţă de căldura de afară, iar nişte domni din eşaloanele doi şi trei, în frunte cu prea-băgăciosul secretar al CJ Olt, Gabriel Buleteanu, au ţinut discursuri despre starea naţiunii. În mod concret, în Olt, fără nicio exagerare, o parte însemnată din ceea ce înseamnă fondul de salarii din Garda de Mediu, Agenţia de Protecţie a Mediului, e ban aruncat pe Apa Sâmbetei. Asta, în condiţiile în care gunoaiele sufocă de-a devăratelea mediul înconjurător, asta dacă nu cumva oltenii se vor civiliza după ce vor afla că o elevă de clasa a V-a de la „Nicolae Titulescu” a ţinut un discurs despre importanţa salvării patrimoniului ecologic naţional.
 
Cătălin Rotea, un om gospodar…
Are o mare putere de a atrage energii negative. Când face, de ce face, când nu face înseamnă că trebuie căutată o explicaţie şi, în completare, aspru pedepsit. Când era pe dreapta, scriau unii ceva despre „Prea mult Cătălin Rotea în PNL”. Când a ajuns prefect, de ce a salvat un copil din furia nămeţilor de pe dealul Cotenii? Când s-a făcut pesedist, l-a înjurat poporul, iar unii şi astăzi mai dau cu pietre după el. E un om-problemă. Şi trebuie făcut ceva cu el! Acum este director interimar la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor. Iar acolo dovedeşte că poate fi, uneori, în unele zile din viaţa sa, omul potrivit la locul potrivit. Nu cum a fost până mai ieri… Aici, la noul loc de muncă, în sprijinul persoanelor cu probleme prin instituţie, Cătălin Rotea le aduce, zilele acestea, un dozator de apă, un confort normal de aşteptare, cu scaune şi respect pentru cetăţean. Lucruri de care nu au avut până acum parte, cei care au relaţionat cu Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor. Semn că omul ăsta chiar ştie cu ce se mănâncă relaţia autorităţii publice cu cetăţeanul.
 
La Comisia Juridică, deputaţii Luminiţa Adam şi Daniel Bărbulescu…
Luni, 8 iunie 2015, la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, s-a discutat cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul suspectului Ponta Victor Viorel. În istorie, printre cei care au votat împotriva dreptului lui Ponta de a arăta că nimeni nu este mai presus de lege în această ţară vor rămâne şi doi deputaţi aleşi la Olt: Daniel Bărbulescu şi Luminiţa Adam. Chiar dacă votul a fost secret, e puţin probabil ca aceştia să nu se regăsească în marea oaste a deputaţilor scut din jurul unui om cu probleme raportate la legea penală. Rămâne de văzut dacă vreun cetăţean votant din colegiile unde aceştia sunt parlamentari va avea ceva de zis vizavi de operaţiunile celor doi…
 
Marian Vasile a luat bătaie!
Nu e nicio figură de stil. Bătaia e autentică şi e luată chiar de Marian Vasile, preşedinte al PMP Olt, vicepreşedinte regional al partidului în cauză, cel care, la sfârşitul primei săptămâni din iunie, s-a aflat în stradă, în capitală, în echipa lărgită a PMP, atunci când peste două mii de oameni au protestat faţă de decizia lui Victor Ponta de a rămâne mai departe prim-ministru. Corecţia i-a fost aplicată de un jandarm din trupele bucureştene, aşa, ca să se-nveţe minte şi să mai aibă vreodată ceva de spus împotriva unui brav prim-ministru. Cu greutate, victima a imortalizat pe camera telefonului figura agresorului: un dulap angajat la Ministerului de Interne, un jandarm din structurile care aplică dubla măsură. Pe pemepişti i-a znopit în bătaie, iar anul trecut, la mitingul de la Cotroceni, privind susţinerea lui Dan Voiculescu, nimeni din structurile de lege nu a îndrăznit să intervină. Toate acestea se întâmplă în România. O ţară mult prea veselă, suspect de tristă…
 
Cine o mai lucra cu Păduraru?
Pe piaţa constucţiilor din Slatina, numele propriu Păduraru defineşte, printr-o firmă din profilul constucţiilor, o afacere de succes unde lucrurile merg bine pentru toată lumea. Pentru angajaţii de aici, plătiţi bine şi la timp, pentru beneficiari, pentru stat ca şi colector de impozite şi taxe, cât şi pentru profitul final al afacerii în sine. Numai că, numele de Sorin Păduraru, apărut recent într-un denunţ la DNA, împotriva fostului om public, Darius Vâlcov, pe seama unei şpăgi presupuse de 10%, a aruncat, efectiv, în aer, piaţa de profil. Iar de aici încolo, subiectul Păduraru merită urmărit cu atenţie, căci rămâne de văzut cine va mai lucra cu un asemenea partener, în condiţiile în care, de ce ne-am ascunde după deget, ştim cu toţii că în lumea asta a constucţiilor civile, raportată la finanţarea făcută de către stat, e aproape imposibil să nu găseşti contract cu vicii ascunse de comision. Aşa e de când lumea, iar excepţiile nu s-au inventat la Slatina…
 
Ştefan Văduva, iniţiatorul unei acţiuni de salubrizare. La Stoeneşti. De Ziua Mondială a Mediului Înconjurător
Ziua Mondială a Mediului Înconjurător a fost sărbătorită, vineri, 5 iunie a.c., de către membrii PNL Stoeneşti, în funte cu preşedintele organizaţiei locale, Ştefan Văduva, iniţiatorul unei acţiuni de salubrizare a rampei de gunoi a Stoeneştiului. Liberalii au demarat activitatea încă de la răsăritul soarelui, adunând orice înseamnă plastic sau PET din zonele pe care oamenii locului le consideră „gropi de gunoi”. „Aşa am simţit noi, liberalii din Stoeneşti, să marcăm Ziua Mondială a Mediului, prin muncă. Acţiunea noastră a fost una extrem de utilă pentru localitate, reprezentând şi un exemplu pentru cetăţeni. Am adunat 30 de saci din aceia mari cu PET-uri, am luat legătura cu Agenţia Locală de Mediu care ne-a indicat o firmă de salubritate din Drăgăneşti-Olt, căreia i-am predat tot ce am strâns. Spuneam că, dincolo de utilitatea propriu-zisă a acţiunii, exemplul dat de noi a arătat cetăţenilor că implicarea socială a oamenilor nu poate fi decât una benefică”, a spus Ştefan Văduva, preşedintele PNL Stoeneşti. De precizat că acţiunea organizaţiei Stoeneşti a fost singura de acest fel la nivelul PNL Olt cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.