Acasă Actualitate „ZBOR” – Iubirea secretă a maestrului Nicolae Truță

„ZBOR” – Iubirea secretă a maestrului Nicolae Truță

77

Duminică, 17.05.2015, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, a avut loc o activitate numită „Prinos de har și lumină”, în care s-a comemorat viața și activitatea literară și artistică a poetului Ion Minulescu, și artistului plastic Nicolae Truță.

În luările de cuvânt, privind activitatea regretatului artist plastic Nicolae Truță, s-a pus un accent deosebit pe realizările sculpturale ale acestuia, care, dealtfel, ne înfrumusețează urbea la fiecare pas.

Ceea ce mi se pare strigător la cer, este faptul că nu s-a amintit nimic de capodopera sculpturală a acestuia. Denumită de maestru „ZBOR”, statuia, amplasată în fața Colegiului Tehnic Metalurgic Slatina are o înălțime de aproape cinci metri, împreună cu soclul, proiectat tot de Nicolae Truță. Ea invită pe privitor la gândire pentru a descoperi sensul mesajelor transmise de maestru peste decenii, secole sau poate chiar milenii.

Din respect pentru adevăr, trebuie să afirm faptul că marele artist plastic, deși a lucrat cu mult sârg și geniu la capodopera sculpturală a sa, fiind îndrăgostit de aceasta, el nu a pomenit în public și nici în presă de ea, fapt pentru care eu o consider o iubire secretă a maestrului. Acest fapt va duce, în timp, la nașterea unor legende, misterul urmând a fi dezlegat de istoricii în domeniul artelor plastice. În acest sens, au apărut în presa locală unele articole, ca de pildă cel semnat de Romică Preoteasa.

Poate că unii privesc cu jind la cele aproape 300 kilograme de bronz ale statuii… poate că alții privesc cu invidie capodopera sculpurală a maestrului. Însă, mai periculoasă, este atitudinea de nerecunoaștere a „iubirii secrete” a regretatului mare artist și culmea, tocmai din partea celor mai îndrituiți a o apăra și pune în valoare.

În august 2001, când a trebuit – de urgență – a o monta pe soclu, fără ca în prealabil să o finiseze – șlefuire fină, lustruire etc – regretatul Nicolae Truță, fiind de față, îmi spunea, zâmdind trist, că această nefinisare va naște legende, care-i vor mări valoarea. De altfel, atunci a și botezat-o, punându-i numele „ZBOR”.

Dacă Asociația Nicolae Truță va continua să o ignore și să nu o recunoască, implicit să nu o includă în circuitul lucrărilor artistice de mare valoare, este posibil ca peste ani și ani să mai rămână doar legendele…

Ca slătinean get-beget, care nu și-a părăsit orașul natal în cei peste 67 de ani, dar și ca martor ocular, al nașterii acestei capodopere sculpturale, invit membrii Asociației Nicolae Truță, comunitatea locală, instituțiile abilitate în acest sens și pe toți iubitorii de frumos ai urbei noastre, să ia atitudine în recunoașterea oficială a paternității artistului plastic Nicolae Truță, asupra acestei capodopere sculpturale – iubirea secretă a maestrului – cu toate măsurile care se impun!

Dumnezeu să ne dea gândul cel bun!

Victor Constantin – Slatina, Olt
27 mai 2015

N.R. Îi invităm pe toți cei care au un punct de vedere, să transmită pe adresa redacției – Ziarul de Olt, publicația noastră angajându-se să prezinte întocmai opiniile și observațiile respective…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.