Implementarea Directivei Europene 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, prin aplicarea Legii nr. 220/2008, fără efectuarea unui studiu de impact asupra preţului energiei, a economiei naţionale şi a cetăţenilor, face ca România să aibă cea mai generoasă schemă din Uniunea Europeană pentru susţinerea energiei regenerabile (provenită din centralele eoliene sau fotovoltaice).
Aceasta, în condiţiile în care multe din ţările din Europa şi-au protejat industria energo- intensivă, prin scutirea de la plata taxelor aferente.
Potrivit unui studiu realizat de consultanţii de la PricewaterhouseCoopers (PwC) sprijinul acordat de România pentru energia eoliană a fost în luna martie 2013 de 224% faţă de 100% media europeană, iar pentru energia fotovoltaică de 657% faţă de media europeană de 269%.
Situaţia a fost determinată de faptul că aplicarea schemei suport s-a realizat fără a fi efectuată o analiză de impact cu privire la preţul energiei şi la implicaţiile sale pentru activităţile din toate domeniile de activitate, dar, în special, pentru cele industriale. În aceste condiţii, toţi consumatorii interni de energie electrică – economici şi casnici – subvenţionează, prin sistemul „certificatelor verzi”, un sector privat, care are astfel asigurat un profit garantat, fără a aduce în schimb mari beneficii statului român: nu s-au creat locuri noi de muncă (echipamentele sunt produse în exclusivitate în afara ţării), profiturile sunt repatriate, mari suprafeţe de teren sunt scoase din circuitul agricol.
Cele mai afectate sunt însă unităţile din industria metalurgică românească, care, prin specificul domeniilor de activitate şi al proceselor tehnologice, sunt mari consumatoare de energie electrică. Este cunoscut faptul că acestea au o contribuţie semnificativă la crearea produsului intern brut, în calitate de exportatori şi generatori de valoare adăugată, sunt creatoare de locuri de muncă directe şi pe orizontală şi au o contribuţie majoră la bugetele de stat şi locale. Impactul poverii eco-taxelor, pe fondul persistenţei crizei economice globale şi a puternicului mediu concurenţial, a condus la afectarea gravă a performanţelor acestor societăţi, unele dintre ele fiind în pragul falimentului, cu efecte economice şi sociale dezastroase. Practic, taxele suplimentare, generate de această schemă de sprijin mai mult decât generoasă, au afectat sustenabilitatea companiilor industriale din România, preţul pe MWh devenind aproape prohibitiv.
Trebuie subliniat faptul că ţara noastră a manifestat o reală deschidere faţă de investiţiile în energia regenerabilă, realizând şi depăşind din acest punct de vedere angajamentul faţă de Uniunea Europeană de a produce 24% energie din surse regenerabile până în 2020, această ţintă fiind atinsă încă din anul 2010. Din păcate, această politică nu a fost însoţită şi de măsuri de protecţie a economiei naţionale.
În contrast cu poziţia României, majoritatea ţărilor europene au dus o politică de sprijinire a producătorilor interni şi de promovare a unor mecanisme de exceptare a industriilor energo-intensive de la plata taxelor pentru energia regenerabilă. În această categorie pot fi nominalizate state precum Italia, Franţa, Grecia, Germania, Slovacia şi altele. În România, nu numai că taxele plătite de companiile mari consumatoare de energie electrică sunt considerabil de mari, dar acestea au crescut de la an la an: în 2012 faţă de 2010 de 7,46 ori, iar în 2013 au mai crescut cu 66% faţă de 2012.
Sub presiunea patronatelor din industria metalurgică şi, îndeosebi, a Asociaţiei Marilor Consumatori Industriali de Energie Electrică (ABIEC) – fondată de companiile ALRO, ArcelorMittal Romania, Lafarge Romania, Tenaris, Saint Gobain – autorităţile au înţeles, într-un final, riscurile la care se expune industria românească şi Guvernul a emis în 2013 Ordonanţa de Urgenţă nr. 57, în care s-au prevăzut amânarea plăţii unei părţi din certificatele verzi şi găsirea unor instrumente legale de alocarea unui număr redus de certificate verzi la mari consumatori. A fost emisă apoi Hotărârea de Guvern nr. 495 din 11.06.2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Acest act normativ vizează consumatorii industriali electro-intensivi şi urmează a se aplica întreprinderilor care sunt supuse riscului de a-şi pierde competitivitatea din cauza sprijinului acordat energiei din surse regenerabile, risc datorat electrointensivităţii beneficiarului şi expunerii la comerţul internaţional. Condiţia este ca agentul economic să plătească cel puţin 15% din numărul certificatelor verzi aferente cotei obligatorii, funcţie de nivelul electrointensivităţii, respectiv:
– 15% în cazul electrointensivităţii mai mari de 20%;
– 40% în cazul electrointensivităţii cuprinse între 10 – 20%;
– 60% în cazul electrointensivităţii cuprinse între 5 – 10%.
Iniţial, această Hotărâre de Guvern trebuia să se aplice cu data de 1 august 2014, dar, ulterior, a suportat două amânări, 1 octombrie şi apoi 1 decembrie 2014.
Poziţia reprezentanţilor unităţilor electro-intensive este că, în situaţia în care Hotărârea de Guvern nr. 495 din 11.06.2014 nu se aplică în cursul acestui an, există riscul pierderii a 760.000 de locuri de muncă directe şi a 1,5 milioane de locuri de muncă indirecte. Afectat va fi şi producătorul slătinean de aluminiu, ALRO, care îşi poate opri activitatea.
Ziarul de Olt şi Linia Întâi
