În cursul zilei de 12.06.2014, doi poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră Scorniceşti au fost prezentaţi Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Aceştia au fost reţinuţi în seara zilei de 11.06.2014, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau mită. Aceştia se aflau în trafic cu aparatul radar şi cereau sume de bani de la şoferii care încălcau legea rutieră, pentru a „închide ochii” şi a nu aplica amenzi sau alte sancţiuni, potrivit unor surse. Acţiunea de flagrant a fost organizată de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) Olt, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Cei doi oameni ai legii riscă următorii 12 ani după gratii.
„În sarcina agenţilor de poliţie, s-a reţinut faptul că în ziua de 11.06.2014, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, privind controlul traficului rutier, au oprit pe raza localităţii Jitaru, un autoturism condus de o femeie, numita T.R. Contrar îndatoririlor de serviciu, au întocmit un proces verbal de contravenţie care conţine date necorespunzătoare adevărului, pentru a nu se suspenda dreptul de a conduce, în schimbul sumei de 200 lei”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.