Mesajul sub care au fost câştigate alegerile parlamentare de către USL, la Olt, un PSD plus PNL, chit că circulă în spaţiul public sintagma care adună stânga cu ceva zero, a fost un proiect unitar pentru tot judeţul. Nici nu ştiu cine l-a inventat, dar atunci a sunat bine. Foarte bine: Zece pentru Olt, zece pentru România. Ceva de genul acesta.
Acum, la aproape doi ani, doar vorbele mai sună frumos. Pentru că nici echipa nu mai e ce a fost. Ştirbu a plecat din USL şi astăzi este în opoziţie. Dă cu pietre pe acoperişul de la Consiliul Judeţean Olt. Şova a mers la Călăraşi, acolo unde a stat o vară. Semn că, din punct de vedere al ospitalităţii faţă de străini, tot oltenii sunt mai primitori, mai darnici. Astăzi, construieşte autostrăzi. Pe hârtie. Ştiţi cât de repede se fac cu pixul?
Ai noştri, cei care au rămas, nouă, dar de fapt sunt opt, până la un punct, fac, omeneşte, tot ce este posibil, tot ce ţine de ei. Acolo, în parlament. Numai că, acele rezultate pe care le aşteaptă poporul, dacă astăzi nu se văd, ele nu pot fi imputate lor. O ţară guvernată la televizor, de ăia marii, care fug cu Dusterul blindat (nu-i aşa că n-o ştiaţi p’asta?) între Ghiţă, ciobanul de la ASESOFT via RTV, şi prea-amânatul Voiculescu, cel căruia i se pregăteşte o nedreptate atunci când i se va prescrie dosarul cu nume de fată mare (ICA), nu produce beneficii sociale, nu crează nici locuri de muncă şi nici nu mulţumeşte aşteptările votaţilor şi votanţilor.
În aceste condiţii, Vâlcov, Niţă, Bărbulescu, Moţ, Delureanu, Ciocan, Stănescu, Iordache, aparent, n-au nici o ieşire din situaţia fără… ieşire. Însă, în politică, zic unii dintre cei care şi-au tăbăcit caracterele prin cel puţin două partide, e bine ca niciodată să nu spui niciodată! Pentru că ea, politica, e mai mult decât un joc de cuvinte. E o promenadă pe care artiştii o pot străbate fără prejudecăţi prea mari.
Cred, şi e doar un punct de vedere, că ei, cei rămaşi să-şi asume mai departe proiectul în cauză, nu au decât să recunoască deschis ceea ce este, ceea ce se vede! Asta, dacă vor să rămână conectaţi la lumea care i-a votat şi să nu se depărteze prea mult de popor şi de consecinţele acestui gest greu de cuantificat, înainte de a se petrece.
Astăzi, pe cei opt, nu-i mai nominalizăm din nou, nu i-ar costa nimic să spună poporului adevărul. Sau, măcar o parte din el. Unul în care să se regăsească elementele de neputinţă, cele care compun chiar şi acciza introdusă la carburanţi în numele unei taxe pentru drumuri, când, de fapt, banii merg pentru susţinerea curentă a bugetului social, cel din care se dau pensii şi ajutoare de înmormântare.
E dificil să recunoşti neputinţa unei componente a puterii din care faci parte, dar, la un moment dat, să-ţi asumi, chiar şi-n grup, rolul de complice într-o afacere în care n-ai nici o parte, dă în altceva. În solidaritate cu o cauză pierdută dinaintea competiţiei…
Pentru curaj, pentru puterea de a recunoaşte adevărul, nu se vor grăbi oamenii să-i pedepsească. Poate că doar vor recunoaşte caracterul puternic al celor în cauză şi, solidari prin compasiune, vor rămâne ei, cetăţenii de rând, încrezători în cei opt, luaţi fie în grup fie individual, şi data viitoare. La următoarele alegeri…
