Timpul e de vină, faţă de rândurile care urmează. Anii petrecuţi de subsemnatul în lumea presei de la Olt. Nici nu vreau să-i număr. Sunt atât de mulţi, dar par câteva clipe. E ciudat, îmi amintesc de locuri şi oameni din partea asta a baricadei care s-au dus ca un fum, tot aşa cum s-au risipit şi multe ziare locale, oficioase în mare parte, născute pentru a se pierde în neant…
Am intrat în linie dreaptă pentru un tur de alegeri. Europarlamentare. Taberele îşi dau ture de teren, punctând la impresia artistică, încercând să convingă, fiecare în parte, despre justeţea cauzei în numele căreia grupurile de indivizi activează.
Ciudat! Deşi personajele sunt altele, piesa este, în fond, aceeaşi. Chit că unii dintre actori joacă sub o altă mască, în aceeaşi piesă. Privind cu detaşare, chestiunea în sine e şi tragică, e şi comică, în acelaşi timp. Depinde de locul ocupat în tribună, de câte simpatii există la purtător, pentru unii, pentru alţii.
E o repetabilă poveste. Îngrozitor de repetabilă. Acelaşi personaj public colectiv, căzut precum îngerii din cer, din prea multă trufie, sub greutatea păcatului de a crede că veşnicia e o stare de lucruri recomandată pentru ei, actorii poveştii de la putere, de către Dumnezeu, de către o forţă energetică pozitivă…
Îi văd şi acum în faţa ochilor pe veşnicii Marin Ionică, Marin Diaconescu şi lista este atât de lungă, pentru a observa pariurile celor în cauză cu eternitatea spaţiului public. Însă, nici unul dintre ei nu a câştigat ceva mai mult decât experienţă şi… poate maturitate.
Toate acele puteri, aşa cum păcătuieşte şi cea de azi, s-au risipit, aşa cum va fi fost, acum vreo două mii de ani, luată de un prădalnic duşman, mâna lui Alexandru Macedon, rămasă, după trecerea în nefiinţă a titularului, în afara mormântului. Zadarnic încercase marele strateg să dovedească posterităţii că nu ia nimic cu el, în lumea de dincolo.
Trufia este la fel, rezultatele, pe ici, pe acolo, vor suferi schimbări. Când, cu sufletul a venit în miezul puterii, un primar stingher de la Grojdibodu, ciudat, l-am revăzut pe Diaconescu avându-l alături pe Mircea Drăguţ de la Priseaca, ultimul primar pedist, din Olt, luat să moară Bobeş şi ai lui de necaz.
Mai departe, şi opoziţia este la fel: gălăgioasă, orgolioasă, visătoare cât cuprinde. În numele unei idei, pentru o cauză, pentru altceva… Tot aşa cum era acum vreo zece ani, sau poate mai bine. Numai că, deasupra acestor stări, de fapt şi de vremuri apuse, se află o forţă neînţeleasă, nevăzută, care pune ordine şi nu lasă lucrurile să se petreacă aşa cum, matematic, sunt calculate pas cu pas. Ca la drapelele lui conu’ Iancu: două acolo, două colo…
Povestea citită până acum, unora li se poate părea fantezistă, sufocată de amintirile care vin până la urmă peste noi, fără să ne întrebe dacă le primim sau nu în mintea noastră. Dar, haideţi să lăsăm împreună timpul să treacă, să istovim sănătoşi acest an electoral pentru a putea să vedem că la sfârşitul lui socotelile făcute, acum, în postul Paştelui ortodox, nu se vor potrivi deloc cu o realitate care va fi efectiv alta. Ştiţi ce, mai am de partea mea un argument, tot din istoria locală: prin 2009, seara, după a l doilea tur de scrutin, pe Ecaterina se blocase traficul rutier. Serbau unii victora lui Mircea Geoană, încât dimineaţa când s-a tras linie, mulţi dintre ei ar mai fi vrut să bea ceva să nu se termine beţia devenită un coşmar. Pe pariu că la iarnă, candidatul marii puteri de astăzi, are primele şanse, dimineaţa după al doilea tur de la prezidenţiale să joace în aceeaşi piesă a Prostănacului?
