Acasă Politic Îndemnul senatorului Darius Vâlcov: „Să nu se închidă nicio hală de producţie...

Îndemnul senatorului Darius Vâlcov: „Să nu se închidă nicio hală de producţie de la ALRO, să nu se dea niciun om afară”

83

Sâmbătă,  sâmbătă, 15 martie a.c.,  senatorul Darius Vâlcov a susţinut o conferinţă de presă în care a ţinut să expună punctul de vedere al grupului parlamentar PSD din Senat cu privire la posibilitatea închiderii a trei hale ale ALRO şi, de asemenea, a solicitat conducerii acestei uzine să nu ia o decizie pripită, care să afecteze Slatina, oamenii ei sau economia naţională. Dacă măsura închiderii halelor de la ALRO s-ar produce de la 1 aprilie, 1.600 de angajaţi şi-ar pierde locul de muncă. În acest sens, Darius Vâlcov a ţinut să facă un apel referitor la această situaţie. Pe lângă asta, senatorul a mai punctat şi alte teme de intere general.

La 51 de ani de la înfiinţare, ALRO e la cumpănă
ALRO se află într-o situaţie de impas, mai ales că, din cauza tergiversării aprobării legii certificatelor verzi,  instituţia a mers pe pierdere plătind cel mai mare preţ din Europa pentru energia electrică, cheltuieli ce au afectat economic uzina de aluminiu din Slatina, înfiinţată în anul 1963.

“Parlamentarii de la Olt ai PSD au făcut încă de anul trecut adrese, întrebări, interpelări şi au avut discuţii la nivel guvernamental pentru a vedea cum putem modifica OUG 57/2013 ce a modificat Legea nr. 220/2008 privind energia regenerabilă astfel încât ALRO Slatina să nu mai fie nevoită să cumpere o asemenea cantitate mare de certificate verzi care, iată, au ajuns să bage fabrica, într-o fundătură împreună cu ceilalţi competitori de pe piaţa mondială a aluminiului, fiind net defavorizată din cauza tergiversării situaţiei certificatelor verzi de la noi.
Din păcate, în ciuda tuturor discuţiilor, rezultatele au fost blocate de trei ori de către preşedintele Băsescu, totul întinzându-se pe foarte mult timp până ce au fost luate în considerare. Acest lucru a făcut ca ALRO Slatina să înregistreze mari pagube şi să încheie anul 2013 pe pierdere. Apelul pe care eu vreau să îl fac către conducerea ALRO Slatina, şi mă refer aici la acţionari în primul rând, este să nu ia decizii pripite doar pe baza unor cifre reci, care arată pierderi pe ultimii doi ani, ci să ia în calcul că în România există acum un guvern ce susţine şi a susţinut investitorii – inclusiv ALRO Slatina – cu ce a putut un guvern să ofere. Aş vrea ca aceştia  să se gândească la faptul că piedicile vor dispărea până la sfârşitul acestui an atât pentru investitorii străini, dar şi pentru decidenţii din Executivul României, şi că nu se merită să se gândească la măsuri de restructurare înainte de a se gândi cât înseamnă aceste locuri de muncă pentru oamenii de acolo, pentru economia unui judeţ, a unei localităţi, a unei ţări. Cred că, după doi ani întregi de profit, doi ani de pierderi se pot recupera în alţi ani de profit şi eu sunt sigur că oamenii sunt dispuşi să muncească în aceleaşi condiţii doar pentru a nu-şi pierde niciunul locul de muncă”, a declarat senatorul Darius Vâlcov

În cadrul conferinţei de presă, senatorul a atins şi alte teme, pe care le-a prezentat presei. Una dintre acestea face referire la coordonarea campaniei electorale pentru europarlamentare. Acesta, împreună cu vice-preşedintele Consiliului Judeţean, preşedinte PSD Slatina, Marius Oprescu, sunt directorii de campanie ai PSD Olt.
„După cum ştiţi, eu şi Marius Oprescu coordonăm campania electorală pentru europarlamentare, la nivelul judeţului Olt. am început deja întâlnirile în teritoriu, întâlniri la care noi invităm toţi membrii USL pentru că, din punctul nostru de vedere, USL încă există, atât timp cât la nivelul consiliului judeţean, vicepreşedintele este liberal, deşi noi singuri avem majoritate ca să ne punem doi vicepreşedinţi, iar la nivelul Primăriei Slatina, viceprimarul este liberal, deşi noi singuri avem majoritate pentru a ne pune doi viceprimari. Facem un apel la toţi primarii, la toţi simpatizanţii Partidului Naţional Liberal din Olt, care doresc ca Uniunea să continue şi care sunt total nemulţumiţi şi au fost total deranjaţi de atitudinea unui grup din PNL, condus de Crin Antonescu, de a rupe această alianţă şi de a o părăsi, să ni se alăture în această campanie, dar şi în munca pe care o avem pentru a reechilibra Oltul şi, de ce nu, statul român”, a mai spus Vâlcov.

USL rămâne la Olt
De curând, a avut loc „divorţul” USL la nivel central, însă în teritoriu situaţia nu este aceeaşi. În cazul judeţului Olt, alianţa rămâne unită. Despre situaţia celor care au primit funcţii din partea USL, senatorul a ţinut să declare următoarele:

„Unii au rupt această alianţă, dar în acelaşi timp rămân pe funcţiile oferite de ea. Apelul preşedintelui Paul Stănescu că USL-ul la Olt rămâne a fost înţeles greşit de unii care cred că asta înseamnă că în funcţiile din deconcentrate şi mai sus de ele trebuie să avem tot directori PNL. Greşit! Alianţa rămâne la nivel local, la primării, la primari şi viceprimari, acolo unde viceprimarii nu vor fi daţi afară, aşa cum nu se întâmplă la Slatina sau cu vicepreşedintele CJ. Prefectul, directorii de deconcentrate, atât timp cât rămân în partidul de opoziţie, nu pot să facă politica partidului de la putere. Când va veni momentul lor, îi aşteptăm cu drag să ne arate capacităţile lor profesionale. Fac un apel la bunul simţ şi la statura morală a acestor domni şi doamne: ori rămân în USL, ori dacă pleacă din USL să renunţe şi la funcţia dată de Uniunea Social Liberală. Într-o campanie, nu poţi să fii şi popă şi hoţ. Trebuie să spui clar de partea cui te afli”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here