Acasă Economic Compania de Apă Olt, noul administrator al Staţiei de epurare din Slatina

Compania de Apă Olt, noul administrator al Staţiei de epurare din Slatina

839

În toamna anului 2012, mai precis, pe 15 octombrie, Compania de Apă Olt a inaugurat Staţia de epurare Slatina, în incinta Staţiei de Epurare Slatina – DC 90 A, stabiliment ce a fost realizat în cadrul proiectului finanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. La începutul lunii februarie a acestui an, Compania de Apă Olt a încheiat procesul verbal de recepţie finală a lucrărilor şi ieşirea din garanţie a lucrării de la această staţie.

 
Staţie ultramodernă
Compania de Apă Olt, principalul furnizor de servicii de apă şi canalizare din Olt, a preluat în administrare de la constructor Staţia de Epurare din Slatina. La începutul lunii februarie 2014, în cea de-a şaptea zi,  a avut loc recepţia finală a lucrării: „Reabilitarea şi extinderea staţiei de epurare Slatina”, moment marcat de vizita făcută de reprezentanţii CAO şi de cei ai constructorului, la faţa locului, acolo unde se află una dintre cele mai moderne staţii de acest fel din sudul ţării. După ce Compania de Apă Olt a preluat administrarea staţiei, urmează ca, de acum înainte, să aibă ca sarcină tot ce ţine de funcţionare, flux tehnologic şi încadrare în parametri normali a apelor uzate menajere. În cadrul acestui proiect important susţinut atât de Primăria Slatina, cât şi de Consiliul Judeţean Olt, au fost reabilitate treapta mecanică şi treapta biologică de epurare şi s-au construit şi două linii noi, una de tratare terţiară a apei uzate, pentru eliminarea azotului şi fosforului, şi alta pentru tratarea nămolului. Tot în cadrul proiectului, contractul a prevăzut şi alocarea de fonduri pentru construirea de clădiri noi pentru laboratoare de analiza chimică şi biologic. Pe întreaga durată a lucrărilor nu au fost întâmpinate probleme de execuţie a construirii. Compania de Apă Olt se declară mulţumită de seriozitatea firmei de construcţii şi încadrarea în termen şi tot ce a fost prevăzut în caietul de sarcini. După mai bine de un an de la terminarea acestor lucrări, noul administrator nu a detectat niciun fel de problemă în funcţionarea echipamentelor şi a tot ce înseamnă staţie de epurare. Contractul „Reabilitarea şi extinderea staţiei de epurare Slatina” are o valoare de 59.372.831 lei fără TVA, iar lucrările au îneput la 23 noiembrie 2009 şi au avut o durată totală de execuţie de 33 luni.

Staţia cea nouă de epurare are o capacitate maximă de preluare a apei uzate de la 322,2 litri pe secundă până la 644,4 litri pe secundă, ce poate deservi 71.700 locuitori şi care corespunde cerinţelor de mediu reglementate de legislaţia UE şi de legislaţia naţională. Programul de reabilitare a staţiei face parte din proiectul de investiţii „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt” , cofinanţat de Uniunea Europeană, în valoare totală de 248.670.766 lei fără TVA şi derulat de Compania de Apă Olt în perioada 2009 – 2015. Contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene se cifrează la 85%, cea a Guvernului României la 13%, iar restul de 2% este asigurat din fonduri nerambursabile de la bugetul local. Pe platforma staţiei se află clădiri administrative, alcătuite din câteva birouri destinate personalului tehnic, o sală de birouri cu calculatoare, sală de şedinţe, sală pentru arhive, depozit materiale diverse (igienico-sanitare, consumabile etc.), sală dispecerat/monitorizare, oficiu cu sală de mese pentru muncitori, oficiu cu sală de mese pentru personal TESA, grupuri sanitare, vestiar cu sală de duşuri pentru muncitori, vestiar cu sală de duşuri pentru personal TESA, sală centrală termică, sală echipamente electronice, sală echipamente electrice/automatizări cu bancuri de probe, parcări acoperite pentru autoturisme, atelier mecanic şi electric, depozite pentru materiale mecanice, electrice, combustibili, amenajări speciale pentru depozitare de materiale explozibile (tuburi de oxigen, acetilenă etc.), laborator de analize fizico-chimice şi microbiologice.

Oaspeţi de seamă
La momentul inaugurării, oaspeţi au fost premierul Victor Ponta, ministrul Mediului de la acea vreme, Rovana Plumb şi ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, veniţi în recunoaştere la noua staţie de epurare. Cei trei oameni din Guvernul României s-au arătat mulţumiţi de respectarea standardelor europene şi construirea unui astfel de stabiliment util unui oraş aflat în continuă dezvoltare, considerând că este o bilă albă a Companiei de Apă Olt pe care o merită din plin.

Municipiul Slatina dispune acum de o staţie de epurare nouă, a apelor uzate, programul de investiţii vizând realizarea unei infrastructuri moderne şi capabile să furnizeze servicii de interes general de calitate, pentru toţi locuitorii, la preţuri acceptabile, spre îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora.
Pentru echipa Companiei de Apă Olt, acest proiect este o nouă realizare în portofoliul unei instituţii care s-a preocupat mereu de modernizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.