Dacă cineva ar constitui un manual de democraţie aplicată, pentru a explica fisurile sistemului, excepţiile de la normalitate, arătând de ce nu funcţionează sistemul, chit că el beneficiază de susţinere prin vot, alegerea şi realegerea lui Mădălin Teodosescu în fruntea Balşului e dovada cea mai la îndemână. Pentru că, profitând tocmai de aceste defecte ale mecanismului, primarul în cauză, fără să înţeleagă că este un privilegiat al sorţii, îşi transformă comunitatea pe care o conduce într-un adversar. Iar asta produce grave prejudicii comunităţii…
Ultima ispravă de acest gen, şi poate cea mai mare dintre toate cele ştiute şi neştiute până în prezent este relaţia sa cu cel mai mare contribuabil la bugetul Balşului, o unitate de prestigiu internaţional, care livrează rodul muncii de aici pe toate meridianele lumii: SMR Balş.
Din motive imposibil de înţeles, împotriva acestui bastion al metalurgiei care devină artă a prelucrării metalului, sub forma materialului rulant pentru calea ferată, Mădălin Teodosescu, cel care a fost votat şi de cei care lucrează aici, a pornit un război fără cauză şi fără sens.
Teodosescu a cerut falimentul SMR Balş! Incredibil!
În România, mediul economic nu trăieşte cele mai bune vremuri. Lucrurile sunt grele. Prin această furtună se află şi SMR de la Balş, o companie apreciată la nivel internaţional, una căreia i-a pus gând rău primarul localităţii, cel care, în afara serviciilor prestate clientelei nu a făcut aproape nimic pentru creşterea numărului locurilor de muncă din Balş. Invocând nişte datorii ale SMR către Primăria Balş, primarul a cerut falimentul companiei. Blocarea efectivă a conturilor de către „primarul faliment”, aşa cum îl numeşte managerul companiei Ion Ciucă, a reprezentat o lovitură murdară dată de un edil care devine suspect de grijuliu cu sursele bugetare ale comunităţii…
Acest atac împotriva firmei a fost stopat în instanţă, unde SMR a obţinut ridicarea popririi pentru aşi putea continua activitatea. Să ceri, într-o singură zi, de trei ori, falimentarea SMR, nu-i lucru curat, numai că Tribunalul Olt a aprobat cererea SMR de reorganizare a firmei.
Jocurile murdare din spatele patriotismului local
Fostul director al SMR Balş, Ion Băluţă este în închisoare li are o impresionantă avere sub sechestru. Asta după ce instanţa a stabilit existenţa unor fapte reprobabile, de natură penală, făcute de acesta împotriva firmei pe care o conducea. Se pare că undeva, între fosta conducere şi primarul super-legist, devenit astfel peste noapte, e o legătură ascunsă. Pentru că, în mecanismul relaţional sunt câteva fisuri, iar, nu e o simplă coincidenţă, faptul că cererea falimentului SMR Balş făcută de către primar s-a suprapus, în acelaşi timp cu o altă cerere făcută de AGRO GAL, o firmă apropiată de Băluţă. Aceste asemănări nu se potrivesc fără a exista şi o legătură comună…
Ce spune parimarul despre războiul său cu SMR…
Contactat de Ziarul de Olt, primarul Teodosescu a acceptat, ezitant, să stea de vorbă pe tema cazului, motivând o şedinţă, aşa cum îi şade bine oricărui om preocupat de dizolvarea cubului de zahăr din cafeaua de dimineaţă.
Două întrebări, două răspunsuri pe care le reproducem întocmai. Dispreţul faţă de companie şi faţă de bălşeni nu a putut fi surprins pe bandă:
– După cele întreprinse de dumneavoastră la SMR Balş, vă mai consideraţi partenerul celor care lucrează acolo?
– Ce am întreprins eu la Balş? Era obligaţia fiecăruia să-şi plătească datoriile către stat. Fiecare director are datoria să-şi plătească datoria către stat. Era cel mai mare datornic. Introducem procedura de execuţie până la sfârşit. Eu sunt partenerul tuturor oamenilor, în primul rând, al celor de la SMR. În primul rând, era datoria lui să-şi plătească datoria de ani de zile. Dacă nu îţi plăteşti curentul, nu îţi vine şi îţi taie curentul?
– Acelaşi exces de zel îl veţi avea şi faţă de alte companii din Balş?
– Bineînţeles! Aşa am procedat cu toate.
Deputatul Virgil Delureanu se delimitează de recuperatorul Mădălin Teodosescu
În Camera Deputaţilor, bălşenii sunt reprezentaţi de către Virgil Delureanu. Un ales responsabil, un om care ştie că cei mulţi merită respect din partea aleşilor comunităţii. Contactat de reporterul Ziarului de Olt, în exclusivitate pe această temă, domnia-sa a ţinut să declare următoarele: „Este regretabil ce se întâmplă în relaţia dintre SMR şi Primăria Balş. Mă delimitez de aceste acţiuni întreprinse de primarul Teodosescu, devenit un adversar al locurilor de muncă din oraş… Există o lipsă de comunicare între SMR şi primărie. E un caz de forţă majoră. Trebuie făcut totul pentru salvarea locurilor de muncă!”
Mai mult decât atât, în prezent, deputatul Virgil Delureanu este iniţiatorul unui proiect economic menit să ducă la înfiinţarea a câtorva mii de locuri de muncă pe platforma SMR Balş. Acea platformă pe care o urăşte atât de mult „primarul faliment”, aşa cum îl caracterizează, în spaţiul public, managerul Ion Ciucă.
SMR are bonitate şi disponibilitate de plată
Numai în ultimele luni, compania a achitat peste 70 de miliarde de lei vechi către CFR Marfă, un debit venit din urmă cu zece ani. Mai mult decât atât, la zi, după plata a peste 23 de miliarde lei vechi, impozite şi taxe, SMR nu este datoare către bugetul oraşului. Un oraş care a primit spre folosinţă de la această firmă, în interes public, lacul Balta Gării, o suprafaţă de teren unde activează Aquatrans, ş.a.m.d. Încă o dovadă a proverbului românesc ce spune că „facerea de bine e… ceva legat de mamă”.
Ce-i reamintim, pe scurt, primarului Teodosescu
E un alt proverb românesc ce spune că atunci când te apleci după o piatră să te întrebi dacă eşti cel mai îndreptăţit pentru a da cu ea… Super-legistul primar de la Balş e un iubitor al cheltuirii banului public spre cunoştinţe sau către investiţii de suprafaţă.
Câteva lucruri din trecut, bune de reamintit bălşenilor: panourile iluminate în campania electorală din 2012, cu chipul primarului, erau strălucitoare pe factura publică; la Balş, un foişor de lemn prin care bate vântul iarna şi adie curentul vara, a fost plătit cu 186 de milioane de lei; revopsitul podului vechi, aproape un miliard; credite sufocante din care oraşul nu vede mare lucru şi multe alte lucruri asupra cărora, la cererea clasei muncitoare de la SMR Balş vom reveni pentru că, vorba aia, oamenii trebuie să ştie de ce e nerăbdător primarul să aibă bani la buget.
Şi nu insistăm acum asupra cercului select al unor constructori care sunt abonaţi la bugetul Balşului, prestând servicii la toţi beneficiarii… Chiar, ştiţi oare, astăzi, cu cine se face deszăpezirea la Balş şi care sunt costurile?
Încrederea bălşenilor în Teodosescu este un bolovan în aer. Fără paraşută
Starea de nervozitate a primarului este din ce în ce mai evidentă. Sunt oameni care se simt respinşi de acesta când vin la primărie, să ceară un drept sau chiar o informaţie. Poate că nu se potrivesc pe calendarul de audienţe sau n-or avea cravată galbenă la gât. Deşi apartenenţa lui teodosescu la PNL este o scenă dintr-o piesă de teatru.
Această stare poate avea totuşi o explicaţie: existenţa unui sondaj făcut în Balş, care a testat încrederea oamenilor în primarul lor, dar şi aşteptările de la primul om al comunităţii…
Un deputat se delimiteaza de o procedura legala, aceea a recuperarii datoriilor, si se aliaza cu artizanii unui faliment fraudulos care va trimite acasa sute de oameni, inclusiv din Chintestiul sau natal? Sluga tot sluga ramane!
Şi iarăşi…..
Primarii aleşi nu mai ţin cont „de urbea unde s-au născut”…nici de cei care l-au votat, devin peste noapte un fel de „boieri de rang înalt” considerând că totul li se cuvine…iar ceilalți în fața lui sunt niște „sclavi” pe care îi are la mână cu cei „câțiva bănuți” pe care trebuie să-i primească conform legii. Am poposit în satul meu natal după aproape 30 de ani și am rămas surprins că acest „tărâm al făgăduinței” este astăzi „tărâmul blestemat”…primarul trăiește în palate și ceilalți cum pot și pe unde pot…în primărie s-a instaurat „tăcerea”, nimeni nu are voie să-ți vorbească fără încuviințarea „domnului primar”…este un fel de „Satul blestemat” scris de Dimitrie Bejan…Ai curajul unui oltean adevărat așa cum și eu aici unde sunt în alt„ tărâm blestemat” mă bat cu indolența și prostia…unor inși. FELICITĂRI!
…..«Proștii sunt foarte variabili. Eu am un prieten — și de câte ori îl întâlnesc e mult mai prost decât îl știam.»
Politicul este legat de setea de putere, iar economicul este lupta de interese. Știi cum văd eu diferența dintre omul politic și cel economic? Omul politic este vulturul de sus, iar jos — negustorul, o rață care se uită la el. Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește „se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”….
Cu stimă,
Simion Constantin(Olteanu)