Acasă Actualitate Octogenar din Dăneasa, arestat preventiv pentru tentativă de omor

Octogenar din Dăneasa, arestat preventiv pentru tentativă de omor

42
sursa: www.reporterntv.ro
sursa: www.reporterntv.ro

În după-amiaza zilei de 15.02.2022, D.I. (56 de ani), posesor al unei căruţe, l-a transportat pe G.N. (80 de ani) din oraşul Drăgăneşti-Olt până în satul Berindei din com. Dăneasa. D.I. i-a solicitat lui G.N plata transportului. Cel din urmă a refuzat şi a devenit violent, lovindu-şi victima.
„În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 15.02.2022, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul G.N., în timp ce se afla în curtea locuinței sale din com. Dăneasa, jud. Olt, a lovit-o pe persoana vătămată D.I., un bărbat în vârstă de 56 de ani, cu o cârjă din lemn, în zona capului și a mâinii stângi, după care a înjughiat-o cu un cuţit în zona toracelui, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Astfel, în noaptea de 15 spre 16.02.2022, procurori ai secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, desemnaţi să instrumenteze cauze având ca obiect infracţiuni de violenţă, au „dispus reţinerea, pentru o durată de 24 ore, începând cu data de 16.02.2022 ora 02:40, faţă de o persoană de sex masculin,în vârstă de 80 de ani, din com. Dăneasa, sat Berindei, jud. Olt, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 alin. 1 C.p. rap. la art. 188 alin. 1 C.p.”

La data de 16.02.2022, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă, solicitarea parchetului fiind admisă şi, în consecinţă, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 30 de zile, până la data de 17.03.2022, inclusiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.