Acasă Interviu «Avem treabă la Brîncoveni, oamenii au încredere în noi, iar eu îi...

«Avem treabă la Brîncoveni, oamenii au încredere în noi, iar eu îi asigur că un primar destoinic nu se oprește niciodată!»

201
Interviu cu ION CHEROIU, primarul comunei BRÎNCOVENI, județul Olt
        Despre Ion Cheroiu de la Brîncoveni se poate spune că este de meserie… primar! Un om care și-a intrat responsabil în fișa postului și înțelege că rolul de administrator al unei comunități implică responsabilitate și asumarea îndeplinirii proiectelor publice care trebuie și pot schimba în bine viața comunității.
Are de partea sa o legătură aparte cu locurile natale. Spune cu o mândrie așezată foarte aproape de modestie, că nu a părăsit niciodată Brîncoveniul, decât atunci când școala l-a trimis să învețe în altă parte. Tot el spune că niciodată nu se vor termina de făcut fapte în administrația locală. Crede în nevoile oamenilor și în capacitatea sa de a face exact ceea ce trebuie.
Radiografia societății din Brîncoveni, la mijloc de mai 2020, este interviul care urmează…

– Suntem, domnule primar Ion Cheroiu, cu numai câteva zile înainte de ieșirea României din starea de urgență. Ce a însemnat și cum s-a manifestat, până în clipa de față, pandemia în comuna Brîncoveni?
– Spre bucuria noastră, până acum, în comuna Brîncoveni am avut parte de o stare generală de liniște. Am discutat din timp cu cetățenii, le-am explicat ce înseamnă această pandemie și cum putem să trecem cu bine peste aceste momente grele pe care nimeni nu le anticipa. Oamenii au înțeles că trebuie să stea în case și au răspuns pozitiv la toate chemările primăriei. Așadar, nu au fost probleme, cu toate că și noi am avut puțin peste douăzeci de cazuri de izolați la domiciliu, persoane care au fost în afară și care, odată cu revenirea în țară, au fost nevoite să se supună regulilor impuse. Primăria Brîncoveni, prin comitetul local pentru situațiile de urgență, a fost alături de persoanele respective, le-am monitorizat permanent, iar acolo unde a fost nevoie de ajutor nu am ezitat să-l oferim. În ceea ce-i privește pe cei cu vârsta de peste 65 de ani, vă pot spune că i-am avut sub supraveghere și încă îi ajutăm cu strictul necesar pe aceia care necesită sprijinul nostru. Per total, starea este bună, oamenii sunt calmi și am convingerea că împreună vom depăși cu bine această pandemie…

– Ați găsit resursele necesare pentru a le putea oferi oamenilor măștile de protecție și mănușile atât de importante în această perioadă?
– Din fericire, da! Am reușit să facem acest lucru, am achiziționat și oferit un număr de aproximativ 2.700 de măști refolosibile de protecție, astfel încât fiecare locuitor al comunei noastre să poată beneficia, după data de 15 mai, de aceste echipamente foarte importante. Desigur, cu această ocazie, fiecărui cetățean din Brîncoveni i s-a adus în vedere faptul că trebuie să fie responsabil și să respecte toate ordonanțele militare. Oamenii au înțeles, iar lucrul acesta mă bucură extrem de mult.
– Lăsând pandemia, care sunt principalele investiții pe care doriți să le faceți în anul 2020. Pentru dezvoltarea comunei dumneavoastră?
– În fiecare an, din 2014 încoace, în biroul meu s-a aflat o tăbliță pe care am notat proiectele realizare, dar și proiectele în curs de implementare. Până acum avem 22 de proiecte duse la bun sfârșit. Mă mândresc enorm cu lucrul ăsta și, totodată, mă ambiționez să mai adaug și altele la fel de importante pentru comuna noastră. În acest sens, vă asigur că în aproximativ o lună vom închide și cel de-al 23-lea proiect, cel mai mare și cel mai așteptat, ce ține de înființarea sistemului de alimentare cu apă în toate cele patru sate din comuna Brîncoveni, județul Olt. Este un proiect realizat prin PNDL 2, semnat în octombrie 2018 și care, în vara acestui an, se va încheia. Se fac probe la rețelele de apă, se aerisesc robineții, astfel încât toate cele 1.200 de gospodării ale comunei noastre să poată fi alimentate la rețeaua de apă. Avem patru puțuri proprii, din care trei în satul Brîncoveni, care alimentează, prin cădere, atât satul Brîncoveni, cât și satele Ociogi și Mărgheni aflate ceva mai jos, permițând ca apa să vină destul de bine prin cădere. Nu în ultimul rând, satul Văleni, care este mai micuț, are gospodărie de apă proprie, astfel încât să nu avem niciun fel de probleme.

– Le putem da o veste bună oamenilor, în ceea ce privește prețul la metrul cub de apă potabilă în Brîncoveni?
– Încă mai discutăm pe tema aceasta, ne consultăm, vedem cât este și pe la alții, dar eu le garantez brîncovenenilor că în aceste condiții, destul de vitrege, nu vom avea un preț prea mare pe metrul cub de apă, și pentru asta ar trebui luat în calcul și faptul că din momentul în care am fost ales primar, impozitele și taxele locale nu au crescut, cu excepția acelui indice de inflație impus, prin lege, la nivel central…
– Se poate vorbi de drumuri asfaltate în toată comuna Brîncoveni?
– Nu vreau să mă laud, dar sunt, probabil, unul dintre puținii primari care, încă din anul 2017 a închis proiectul ce ține de asfaltarea drumurilor din comuna pe care o conduce. Avem 12 kilometri de străzi asfaltate, și cu toate că mulți se întrebau cum vom acționa în momentul în care vom face rețeaua de apă, le-am demonstrat că spațiul din stânga și dreapta drumului ne-a permis efectuarea lucrărilor astfel încât să nu stricăm asfaltul pe care l-am turnat.
– Așadar, cu apa totul a fost în regulă, dar cu canalizarea cum veți mai proceda?
– Având o valoare destul de mare la apă, undeva la o sută de miliarde lei vechi, nu am avut posibilitatea să prindem prin PNDL 2 ambele proiecte. Din această cauză, am ales să le punem separat, fapt pentru care în Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI) am prins rețeaua de canalizare și așteptăm cu nerăbdare să mergem să semnăm contractele de finanțare, pentru ca mai apoi să concepem și cel mai bun plan de lucru.
– Se vorbește tot mai des de extinderea rețelelor publice de alimentare cu gaze. Prețul la lemne este din ce în ce mai mare, iar gazele devin din ce în ce mai permisibile în ziua de astăzi. Ce ne poate spune primarul Ion Cheroiu despre acest proiect?
– Am avut mai multe întâlniri cu colegii primari din zona noastră, am analizat și ne-am gândit foarte bine ce vom face, luând în calcul varianta că acolo unde se duce un singur edil nu ar avea aceeași putere ca cea a unei echipă formate din șapte, opt sau zece primari, reprezentanți ai unei regiuni anume. Prin urmare, am hotărât ca fiecare să facem câte un proiect pentru rețeaua de gaze, pe care, ulterior, să mergem să-l prezentăm. În ceea ce ne privește am avut mai multe variante, beneficiem și de acel aviz de principiu de racordare la Distrigaz, iar din ultimele calcule făcute de un specialist s-a convenit ca Brîncoveniul, Găneasa și Piatra-Olt să fie racordate pe o anumită zonă. Lucrăm la studiul de fezabilitate, am găsit un proiectant care și-a asumat răspunderea și căruia urmează să-i plătim doar în momentul în care semnăm contractul de finanțare. Este un lucru foarte bun, extraordinar pentru locuitorii comunei nostre, cu toate că în consiliul local au mai fost și opinii contra cărora vreau să le arăt încă o dată că până când nu te apuci serios de treabă nu ai de unde știi dacă se poate realiza sau nu.
– Vor oamenii din comuna Brîncoveni rețea de gaze?
– Am făcut mai multe studii și sondaje, răspunsul e pozitiv, oamenii așteaptă cu nerăbdare finalizarea acestui proiect, dar singura problemă ar fi că mulți ar vrea un foc sau două, și nu avem încă investitori, consumatori mai mari, așa cum sunt la cei din Piatra-Olt… Ei au Prolyte, consumă destul de mult și se-ncadrează în cantitatea aceea de metri cubi minimi pe care trebuie să o consume astfel încât proiectul să fie rentabil.
– Revenind în zona pandemiei, ce ne puteți spune despre elevii comunei dumneavoastră? Au avut acces la laptopuri, tablete și internet?
– O parte din ei s-au descurcat, dar sunt și cazuri în care condițiile sunt mult mai grele și ne gândeam recent care ar fi soluția mai potrivită și cum putem, legal, să-i ajutăm. Am discutat la inspectoratul școlar, așteptăm răspunsuri și sperăm să găsim în cel mai scurt timp o variantă prin care, pe perioada pandemiei, copiii să poată beneficia de o tabletă cu ajutorul căreia să-și desfășoare în bune condiții activitatea.

– Când vom vedea pe tăblița din biroul dumneavoastră, la capitolul realizări, proiectul privind modernizarea Căminului Cultural din Brîncoveni?
– Este o dorință pe care o am de multă vreme, o promisiune pe care am făcut-o cândva și pe care aș vrea s-o onorez, cu atât mai mult cu cât noi avem aici, la Brîncoveni un Ansambu Folcloric – „Mugurașii Brîncovenilor”, unul dintre cele mai cunoscute grupuri de dansatori din județ și chiar din țară. Din păcate, fostul cămin cultural datează din anul 1896, nu are fundație și este plin de igrasie, fapt pentru care nu se mai pot efectua activități aici. Aveam proiectul prins în CNI, eram pe lista prioritară și așteptam licitația din această primăvară pentru a putea da startul lucrărilor la noua locație, în stil brîncovenesc, dorindu-ne să păstrăm arhitectura și amprenta istorică a acestei minunate comune. Încă sunt șanse, avem promisiuni și sper ca cei ce ne conduc să înțeleagă cât este de important ca satul românesc să își păstreze tradiția, cultura și obiceiul pe care le-a moștenit de la înaintașii săi.
Făcând o paranteză, și uitându-ne pe obiectivele realizate anul trecut, observăm că sunt opt proiecte mari: modernizare grădiniță Văleni, modernizare grădiniță Mărgheni, modernizare dispensar comunal, sistem de supraveghere grădiniță Mărgheni, sistem supraveghere grădiniță Văleni, sistem supraveghere video în comuna Brîncoveni, internet și tv prin rcs-rds, teren de sport la școala din Brîncoveni. Cu toate astea, îmi doresc mai mult și știu că se poate! Avem treabă la Brîncoveni, oamenii au încredere în noi, iar eu îi asigur că un primar destoinic nu se oprește niciodată! Un primar determinat se odihnește din muncă prin altă muncă! Îi simt pe cetățeni aproape, știu că-și doresc mai mult, le mulțumesc și sper să facem lucruri frumoase și de acum încolo!
– Pe când o sală de sport la Brîncoveni?
– E drept că nu avem încă o sală de sport la Brîncoveni, dar e adevărat că nici nu am găsit un spațiu necesar pentru așa ceva. Totuși, avem în zona Ociogi-Mărgheni un teren de sport mai micuț și mi-aș dori să putem face o sală de sport acolo, dar totul ține de investiții, de puterea de finanțare, pentru că este destul de greu să facem toate acestea prin surse proprii.
– Dispuneți, la Brîncoveni, de suprafețe prin care să convingeți investitorii să vină și să dezvolte afaceri aici?
– Momentan, nu! E drept că avem o școală ce nu mai este funcțională, pe care am fi dorit s-o transformăm într-o făbricuță de croitorie, de confecții, dar este foarte greu să obținem acordul din partea Ministerului Educației, pe de o parte, iar pe de altă parte știm cu toții că majoritatea investitorilor preferă să investească pe undeva, pe la oraș și prea puțini mai sunt aceia ce vin la noi, la țară…
– Ce mesaj le transmite primarul Ion Cheroiu locuitorilor din comuna Brîncoveni, județul Olt?!
– Aș dori să mulțumesc echipei mele și tuturor locuitorilor din comuna noastră, celor care mi-au fost întotdeauna alături și cu ajutorul cărora sunt convins că vom duce comuna Brîncoveni acolo unde merită!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here